Explorând Istoria Cozonacului Românesc cu Tatiana Niculescu: Interviu Special

Cu ocazia celei mai recente cărți publicate, am stat de vorbă cu Tatiana Niculescu despre relația ei cu cozonacul și ce a rămas în mintea și sufletul autoarei după ani de strâns povești și referințe despre desertul care ne îmbie mesele de Sărbători.

Tatiana Niculescu a făcut primul cozonac în pandemie. Era de nemâncat. Nici cu al doilea nu era de ieșit în lume. Al treilea era comestibil, dar îi lipsea finețea texturii pe care o știa de la mătușa și bunica ei, maestrele familiei în materie de cozonaci.

Scriitoarea are un portofoliu generos de cărți publicate, printre care „Spovedanie la Tanacu”, „Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu”, „Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca” sau „Singur. Viața lui Mihail Sebastian”, cât și traduceri de seamă.

Cea mai recentă carte, „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”, este însă o colecție de povești și rețete ale cozonacului românesc.

Autoarea reface cu măiestrie traseul existenței cozonacului în spațiul românesc prin istorie, povești, rețete și etimologie: de la primele mențiuni în texte istorice și reviste, la apariția aluatului dulce și parfumat în cofetării precum Capșa, la prima carte de bucate tipărită în Moldova, a lui Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, în 1841, la însemnarea visului unui curios pian din cozonac.

Lansarea oficială va avea loc pe 9 mai, la librăria Humanitas Cișmigiu din București, unde scriitoarea îi va avea alături pe istoricul Alina Pavelescu, filologul Cristina Cioabă și pe scriitorul Vlad Stroescu.

Libertatea: Povestești în cuvântul înainte din carte că abia al treilea cozonac, făcut în pandemie, era comestibil și de acolo te-ai hotărât să documentezi această istorie. Cum a început această călătorie?

Tatiana Niculescu: Povestea mea cu cozonacul începe cu foarte mulți ani în urmă, când o mătușă octogenară, care între timp s-a prăpădit, mi-a povestit în detaliu cum se făceau cozonacii de Paște și de Crăciun în perioada interbelică, în adolescența ei din Basarabia.

La vremea respectivă, eu am cochetat cu ideea de a scrie cândva povestea pe care mi-o relatase ea. Am făcut lucrul ăsta într-un roman pe care l-am publicat acum 10 ani și a fost reeditat anul trecut – „Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut”.

Acolo am reluat un pic, folosindu-mă de povestea acestei mătuși, un fragment din viața acestei familii materne, care se petrece în jurul sărbătorilor și în jurul pregătirii cozonacului. Au trecut anii și mie mi-a rămas așa, ca o dorință neîmplinită, ideea unei cărți mai mult sau mai puțin personale și o istorie culturală.

De-a lungul timpului, pentru că altfel n-aș fi putut să scriu această carte acum, citind jurnale, memorii, diverse documente, scrisori – corespondență din perioada interbelică mai cu seamă –, ori de câte ori dădeam peste o poveste legată de cozonac, o păstram într-un fișier sau mi-o notam undeva.

Cum aceste materiale s-au adunat, m-am gândit că le pot folosi într-o carte care să fie și informativă, dar și simpatică și încurajatoare cumva, dătătoare de mică bucurie de sărbători.

Așa că am început să scriu la cartea asta anul trecut, după ce am publicat „Englezul din Gara de Nord”. Pentru că aveam deja strâns mult material, am reușit să o termin într-un timp destul de scurt și așa se face că a apărut acum în Ajun de Paște.

În mai puțin de un an n-aș fi reușit. Cred că mi-au mai scăpat unele lucruri pe…

…care le voi introduce cu prima ocazie

Citagora

tags:Citagora