Libertatea s-a întâlnit la Tbilisi cu Giorgi Kekelidze, 42 de ani, poet, prozator, eseist și autor de literatură pentru copii, președinte al Societății pentru Extinderea Cunoașterii și Educației în Georgia și director de creație al rețelei de librării Biblusi. Fost director general al Bibliotecii Naționale, între 2012 și 2024, Kekelidze a scris și cartea „Khvicha: A Star Named Star” (2023), în care fotbalistul Khvicha Kvaratskhelia, 25 de ani, este personaj principal.
Este fondatorul Lib.ge, prima bibliotecă electronică georgiană, unde a fost și redactor-șef între 2006 și 2012. Din 2025, este director general al „Lib.ge Space”. În timpul mandatului său la Biblioteca Națională a Georgiei, a fost creat proiectul „Iverieli”, care a permis digitizarea a milioane de materiale de arhivă, inclusiv fotografii istorice, scrisori personale, manuscrise, arhive de presă și cărți rare.
De asemenea, este fondatorul Muzeului Cărții și al Muzeului Presei, precum și inițiatorul „Zilei Dăruirii Cărților” și al „Lunii Dăruirii Cărților”. Datorită eforturilor sale, peste 2.000 de biblioteci sătești din Georgia au fost renovate, iar în străinătate au fost amenajate zeci de spații dedicate cărții georgiene. În iunie, a devenit ambasador pentru Inteligența Artificială, având rolul de a sprijini integrarea limbii și culturii georgiene în platformele de inteligență artificială.
Cărțile sale sunt bestselleruri naționale, fiind traduse în numeroase limbi. Este laureat al premiilor literare „Saba” și „Tsinandali”, iar basmele sale sunt incluse în manualele școlare pentru clasele a II-a și a III-a. Printre lucrările sale remarcabile, „Aventurile lui Kupata” a devenit un bestseller național și a fost ulterior adaptată pentru scenă. Iar lungmetrajul „Guria”, scris în colaborare și inspirat de opera sa literară „Jurnalele din Guria”, a avut o premieră de succes în secțiunea „Spotlight” a Festivalului de Film de la Veneția și a fost selectat drept propunerea oficială a Georgiei pentru Premiile Academiei.
Potrivit revistei Forbes, Giorgi Kekelidze este autorul georgian contemporan cu cele mai mari vânzări.
În această „vâltoare”, și-a făcut loc și o carte despre fotbal. Volumul despre Hvicia Kvaratșkelia îl are în centru pe cel mai bun fotbalist din Georgia și una dintre „primadonele” de la PSG. „Kvaradona”, cum îi spun georgienii.
Libertatea: Mister Kekelidze, cum a apărut ideea unei cărți despre Kvaratskhelia?
Giorgi Kekelidze: Ideea mi-a venit în Italia, mai exact la Napoli, în timpul inaugurării unei biblioteci georgiene, când peninsularii mi-au spus că nu știu prea multe despre Georgia și, în special, despre istoria fotbalului georgian.
Așa simplu?
De fapt, totul a început în copilăria mea. Aveam o carte de Guram Panjikidze intitulată „Maradona-Rei”. Stătea alături de cărți despre miturile grecești, iar Zeus și El Pibe D’Oro priveau de pe rafturi cu aceeași măreție către mine.
Această carte este dedicată Campionatului Mondial din 1986 și descrie perfect magia lui Maradona.
Revenind, în volumul despre Kvaratskelia, împărtășești povești mai puțin cunoscute despre caracterul fotbalistului, familia sa, satul natal, copilăria, antrenorii săi… Ce v-a impresionat cel mai mult?
M-a impresionat profund povestea bunicii lui Hvicia, Dunia, care era o mare iubitoare de fotbal. Da, ea își dorea ca fiecare meci să se termine la egalitate, pentru a nu lăsa pe nimeni cu inima frântă.
S-a întâmplat chiar și un lucru extraordinar: când jucătorul echipei portugheze Benfica, Miklós Fehér, a murit pe teren, în 2004, ea a văzut momentul la televizor, a ținut post timp de 40 zile în numele lui și a băut un pahar cu vin în fiecare seară, pentru a-i onora memoria.
Cine era Miklós pentru Dunia? Nimeni. Dar aceasta este țara „Cavalerului în piele de panteră”. Țara cavalerului și a tigrului. Țara în care există înțelegere și empatie față de un străin.
Cum te-ai simțit când Kvaratskelia a câștigat Liga Campionilor?
Succesul oricărui georgian pe scena internațională îmi aduce bucurie.
V-ați întâlnit la Napoli. Cum era privit acolo?
A fost o adevărată vedetă, îl adorau. Au fost foarte afectați după plecarea lui.
Criticii au remarcat că volumul nu este doar despre Kvaratskelia, ci redă o „perspectiva asupra magiei, frumuseții și puterii fotbalului”.
De data aceasta, sunt de acord cu criticii! Aceasta a fost, într-adevăr, intenția cărții, mai ales pentru cititorii străini. O discuție despre rolul fotbalului în viața oamenilor, a societății și a națiunii, în special pentru o Georgie cucerită de un imperiu.
Ce rol poate juca acest sport, inclusiv prin prisma succeselor lui Hvicia Kvaratskelia, în raport cu georgienii care trăiesc în teritoriile ocupate?
Este o întrebare excelentă și e prima dată când mă gândesc la acest aspect. Hvicia este un exemplu extraordinar pentru cei care trăiesc în teritoriile ocupate, demonstrând cât de importantă este libertatea pentru valorificarea talentului.
Fotbalul a ajuns în punctul în care se află acum din „vina” lui Hvicia… Echipa națională a fost la EURO 2024, a pierdut în „optimi” cu Spania.
Kvara a dat primul impuls, unul esențial, acestui proces, un impuls care a dus la apariția unei generații promițătoare.
Au fost și critici la adresa lui, după primele două meciuri ale lui la Campionatul European din Germania (1-2 cu Turcia, 1-1 cu Cehia; în al treilea meci din grupă, Georgia a învins Portugalia cu 2-0, cu gol Kvaratșkelia, și a acces în faza următoare). Unii oameni îl critică și astăzi, mai ales pe fondul campaniilor de calificare ratate ale echipei naționale, ceea ce este, de altfel, normal.
Nimeni nu este intangibil, și Maradona, și Cristiano Ronaldo au fost criticați. Nimeni nu poate interzice critica. Dar trebuie o direcție potrivită pentru critică. Iar noi să ne amintim mereu că Hvicia a fost cel care a readus fotbalul în țară.
Ne doream ca Hvicia să fie Šuker și Boban la un loc la EURO 2024. Acesta a fost visul nostru. Dar să nu uităm că, în acea echipă a Croației, aproape toți ceilalți 9 jucători erau, la rândul lor, Šuker și Boban! Trebuie să privim lucrurile mai în profunzime: fotbalul este o emoție colectivă, dar, înainte de toate, este un sport.
Descrieți, la un moment dat, un tablou georgian care seamănă cu ce se întâmpla în România înainte de 1989.
În acele vremuri, fotbalul era sinonim cu războiul, dragostea, poezia, un roman dens, o nuvelă neașteptată, cântecul și dansul – era independență și mândrie, amplificate de o mie de ori. Oamenii trăiau de la un meci la altul, stând la coadă pentru bilete până când răsărea Luna; totul pentru ca – după 7 zile de mediocritate sovietică – să primească acces, preț de 40 de minute, într-un spațiu al libertății. Se întâmpla uneori ca și cei mai disperați speculanți de bilete să se răzgândească, hotărând să nu le mai vândă și alegând, în schimb, să meargă ei înșiși la meci. Totul gravita în jurul echipei Dinamo Tbilisi…
Pe vremea aceea, Dinamo Tbilisi era echipa națională a Georgiei. Era, de fapt, principalul simbol al identității noastre naționale. Iată de ce fotbalul a devenit ceva atât de magic și de special pentru țara noastră.
Care erau dificultățile pe care fanii trebuiau să le depășească, mai întâi în epoca sovietică, iar ulterior în Georgia post-sovietică, pentru a putea urmări fotbal internațional?
Da, așa arăta viața în spatele Cortinei de Fier. Și, întocmai cum Dinamo reprezenta un simbol al identității naționale, fotbalul mondial constituia o mică fereastră prin intermediul căreia fanii de atunci priveau lumea. Din această perspectivă, fotbalul s-a dovedit a fi parte a unei revoluții culturale.
Fondat în 1925, clubul Dinamo Tbilisi are în palmares Cupa Cupelor (ca echipă sovietică, în 1981, 2-1 cu Carl Zeiss Jena în finala de la Düsseldorf; 19 titluri, 13 Cupe și 9 Supercupe ale Georgiei; 2 titluri și 2 Cupe ale URSS).
Pe ce mare fotbalist ați reușit să-l urmăriți în acest fel?
S-a întâmplat să trăiesc în Georgia postsovietică. Pe atunci existau mai puține restricții, dar nu aveam electricitate. Îmi amintesc că am urmărit Liga Campionilor pentru prima dată într-un subsol, cu ajutorul unui generator. Înainte de asta, citeam despre fotbal mai mult decât îl priveam.
Întrebare de numărător de cornere. Cine este cel mai mare fotbalist din toate timpurile? Pelé, Maradona, Messi sau altcineva?
Privesc fotbalul cu ochi puțin diferiți. Consider că fotbalul este artă, iar fiind artă, fiecare act, acțiune și actor își are admiratorii și iubitorii săi. Îi îndrăgesc pe Cantona și pe Best, pe Bergkamp și Henry, Guțaev ori Kipiani, Van Basten și Giggs.
Altcineva îi preferă pe Cruyff și Beckenbauer. Pelé, Garrincha, Didi, Messi, Maradona, Ronaldo Nazário și Cristiano Ronaldo.
Îmbrățișez această perspectivă și o aplic, de asemenea, în ceea ce îi privește pe fotbaliștii georgieni.
Paiceadze și Iamanidze, Meli și Metreveli, Hurțilava și Dzodjuașvili, Kipiani și Civadze, Guțaev și Daraselia… Apoi au urmat Ciadadze, Kețbaia, Arveladze, Kinkladze, Kaladze, Kobiașvili… Auzeam aceste nume magice răsunând în tot cartierul, venind dintr-un televizor minuscul conectat la o baterie abia încărcată și ne făceam semn unii altora să tăcem, ca să nu pierdem niciun moment din meci.
Revenind la volumul în care partea dedicată lui Hvicia are mai degrabă caracterul unui portret, în timp ce restul, partea cea mai consistentă, cuprinde povești despre Georgia și fotbal, v-aș întreba cum s-a vândut?
Cartea a fost un bestseller timp de un an de la publicare.
Oamenii nu prea mai citesc cărți. Ce înseamnă pentru dv. să citiți o carte?
O carte este suma memoriei umanității, o poveste despre asimilarea experiențelor acumulate. O carte este acel lucru „despre care păstrăm tăcerea”, adică noi înșine suntem cartea, așa cum spunea Faulkner.
Iar o carte, dincolo de text, este un obiect care constituie o parte importantă a memoriei, a cunoașterii și a emoțiilor, fiind legată de o sursă unică: cine ți-a dăruit-o, de ce a făcut-o, când ai citit-o, unde o ții, de cine îți amintește…
O carte înseamnă, de asemenea, și dedicația scrisă în ea, o dedicație care ar putea, la rândul ei, să constituie o carte separată.
Care a fost prima carte pe care ați citit-o vreodată?
„Aventurile lui Tom Sawyer”. Mai întâi mi-a citit-o tatăl meu, iar când am învățat să citesc, am răsfoit-o din nou, de la început.
Ori de câte ori îmi cade privirea asupra ei, o deschid negreșit la acel început genial: „Tom! Niciun răspuns!”. Într-o fracțiune de secundă, mă poartă înapoi în orașul Ozurgeti, pe strada Kalandarișvili, la numărul 12A.
Există vreo carte despre care ați putea spune că v-a schimbat viața?
Fiecare carte schimbă câte ceva, pentru că te obligă să gândești.
Aveți un personaj literar preferat?
Da, sunt Avtandil și Aluda din literatura georgiană, precum și Thomas Sutpen și Huckleberry Finn din literatura universală.
Ce citiți în acest moment?
Acum recitesc „Moby-Dick” de Herman Melville.
Care dintre activitățile dumneavoastră vă este cea mai dragă și pe ce premiu puneți cel mai mare preț?
Poezia. Scrisul. Înființarea de biblioteci georgiene în sate și în străinătate. Cea mai mare recompensă este interacțiunea cu oamenii, cu oamenii obișnuiți.
Nu v-am întrebat dacă ați jucat fotbal…
Da, am jucat toată copilăria pe un stadion vechi, situat printre plantațiile de ceai. Stăteam până târziu, iar părinții mei veneau să mă caute. Acum nu mai pot, doar privesc.
Ați fost vreodată în România?
O singură dată, la un forum de poezie la București, în anul 2010. Dar mi-ar face plăcere să revin!
Unora le place să citească, altora nu – asta e inevitabil, dar toată lumea ar trebui să citească. Acesta este unul dintre semnele de a fi om.
Khvicha Kvaratskhelia va lipsi o perioadă lungă de timp din cauza unei rupturi de ligament încrucișat la genunchiul drept. Extrema de 25 de ani s-a accidentat într-un duel cu fundașul Xavi Esparta, în meciul PSG – Barcelona (4-2), în grupa de 24 de echipe din Liga Campionilor. El urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale în următoarele zile.
Într-o declarație pe Instagram, citată de BBC, Kvara a scris: „Înainte de fiecare meci pe care îl joc, Îl rog pe Dumnezeu să plec sănătos de pe teren, însă în zadar. Nu a trecut mult timp, dar încă mă frământă în minte: de ce tocmai eu?
Nu am lăsat niciodată nimic la voia întâmplării, probabil m-am pregătit pentru acest meci mai bine decât m-am pregătit vreodată. Credeam că sunt pregătit pentru orice, dar nu a fost așa; îmi dau seama că Dumnezeu m-a ales pe mine și, dacă prin asta am protejat alți jucători pe teren, sunt gata să trec prin aceste luni de muncă grea, durere și lacrimi”.
„Știu că trebuie să mă întorc mai puternic pentru oamenii mei, care mă susțin mereu. Nu vă voi dezamăgi, vă promit, nu voi pierde nicio secundă.”
