Serviciul Român de Informații (SRI) nu mai are un director din 3 iulie 2023, dată la care Eduard Hellvig și-a dat demisia din funcție. De la acel moment, conducerea operativă este asigurată interimar de prim-adjunctul directorului, generalul Răzvan Ionescu. Conform legii, directorul civil al SRI este numit de Parlament la propunerea președintelui României. De la înființarea sa în data de 26 martie 1990, SRI a avut cinci directori civili numiți de Parlament. În istoria sa de 36 de ani, SRI nu a fost ocolit de scandaluri și controverse care au încetinit, uneori, dobândirea statutului său de partener de încredere al aliaților externi și, implicit, integrarea României în structurile euro-atlantice.
Serviciul Român de Informații a fost creat prin Decretul nr. 181 emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) la data de 26 martie 1990. Scopul a fost preluarea și reorganizarea structurilor de siguranță națională pe principii democratice după căderea regimului comunist.
Nașterea SRI a stat tot timpul sub controversa violențelor de la Târgu Mureș din 19–20 martie 1990. Înființarea SRI la doar șase zile distanță după evenimentele din inima Transilvaniei a creat suspiciunea că fosta Securitate și puterea politică FSN au tolerat sau chiar instigat conflictul etnic pentru a crea o criză națională ce justifica reînființarea rapidă a serviciilor secrete.
Pentru aceasta s-a creat o urgență, iar criticii regimului Iliescu, liderii comunității maghiare și numeroși cercetători susțin că foste cadre ale Securității au alimentat artificial tensiunile interetnice din Ardeal, iar Poliția și Armata a asistat pasiv la evenimente. Scopul ar fi fost inducerea unei stări de panică publică privind un presupus pericol de pierdere a Transilvaniei sau de război civil, demonstrând astfel că țara se află în derivă fără o structură de informații interne.
Trecerea rapidă de la violențe la Decretul de înființare a SRI le-a permis cadrelor fostei poliții politice comuniste să revină în activitate nu ca reprezentanți ai unui regim opresiv, ci ca „apărători ai unității naționale”. Mii de foști ofițeri de Securitate au fost reîncadrați aproape instantaneu în SRI, obținând reabilitarea socială și conservarea pârghiilor de influență.
Acest lucru a atras critici masive din partea societății civile, care a acuzat că, de fapt, fosta poliție politică comunistă a fost „reciclată”.
Pentru a mai înmuia opoziția, SRI a fost împănat cu ofițeri din cadrul Armatei, pentru a da impresia că există un control al noii orânduiri dornică de schimbări. Astfel, conducerea majorității secțiilor județene ale serviciului a fost încredințată unor ofițeri proveniți din cadrul MApN, dar aceștia au fost rapid extirpați.
Înlocuirea fostelor cadre și profesionalizarea instituției au reprezentat un proces lung, care încă nu s-a încheiat și care s-a desfășurat treptat prin pensionări, treceri în rezervă și recrutarea de tineri civili, un proces accelerat de cerințele de interoperabilitate pentru aderarea României la NATO.
O altă controversă care a precedat înființarea noului serviciu secret s-a desfășurat în ianuarie 1990, înainte de înființarea oficială a SRI. Atunci, Virgil Măgureanu a preluat personal controlul asupra arhivelor și microfilmelor fostei UM 0110 a căror urmă s-a pierdut. Acest gest a fost intens criticat din cauza suspiciunilor că ar fi protejat dosarele unor figuri importante din noul regim.
La doar câteva zile de la decretul de înființare a SRI, în luna aprilie a anului 1990, Virgil Măgureanu, primul director al SRI, și generalul-colonel Mihai Chițac, ministrul de Interne de atunci, au semnat un protocol prin care Ministerul de Interne se obliga la transferarea către SRI a imobilelor „cu destinație cazarmă, sedii, depozite, garaje, terenuri pentru gospodăriile zootehnice și alte clădiri folosite în exclusivitate sau în comun cu M.I. de fostul Departament al Securității Statului potrivit structurilor acestuia”. Tot prin acest protocol, Ministerul de Interne a predat către SRI toate categoriile „de materiale existente în depozitele M.I. la data de 31 decembrie 1989”, inclusiv râvnitele arhive ale Securității (care cu greu au fost predate apoi către CNSAS). Cu această ocazie, SRI a preluat și infrastructura cursului „Informații” din cadrul Școlii Militare de Ofițeri Activi Băneasa cu tot ce avea (clădiri, cadre didactice, mașini, materiale, personal auxiliar și elevii din anii I, II și III). Prin același protocol, M.I. s-a angajat să asigure temporar asistență medicală, medicamente, servicii de tipografie, mentenanța și reparațiile tehnice și paza sediilor SRI până în luna octombrie 1990.
Practic, Serviciul Român de Informații a fost creat direct pe scheletul fostului Departament al Securității Statului (DSS). Deși Securitatea a fost oficial desființată pe 30 decembrie 1989 și trecută temporar în subordinea Ministerului Apărării Naționale, noua instituție înființată la nici trei luni după revoluție a preluat resursele umane, logistice și arhivele fostei structuri.
Primul director, Virgil Măgureanu, a jucat un rol fundamental și determinant în crearea Serviciului Român de Informații, fiind considerat „arhitectul” acestei instituții.
Om de încredere al noii puteri, Măgureanu a fost, înainte de 1989, profesor la Academia „Ștefan Gheorghiu” și a făcut parte din nucleul de opoziție față de Nicolae Ceaușescu, alături de Ion Iliescu, nucleu creat încă de la începutul anilor `80. În această perioadă, Virgil Măgureanu a intrat în atenția Unității Speciale 0110 a Securității (structura însărcinată cu contraspionajul împotriva URSS și a țărilor din Pactul de la Varșovia). Securitatea îl monitoriza din cauza contactelor sale cu figuri din nomenclatură și din armată (precum Ion Iliescu sau generalul Nicolae Militaru), considerate de regimul Ceaușescu drept filo-sovietice sau favorabile Moscovei. În mai 1989, Măgureanu a fost plasat sub supraveghere strictă și mutat intempestiv la Focșani.
Măgureanu a negat sistematic acuzațiile că ar fi fost agent de influență sau recrutat de KGB, susținând că legăturile sale din anii ’80 au fost strict politice și vizau doar debarcarea regimului Ceaușescu. El a încadrat acuzațiile drept atacuri politice ale opoziției din anii ’90 menite să decredibilizeze noua conducere a statului.
În timpul Revoluției din decembrie 1989, Măgureanu a devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) și a participat activ la procesul și execuția soților Ceaușescu de la Târgoviște. Datorită apropierii sale de Ion Iliescu, a primit mandatul de a organiza o nouă structură de informații a statului.
Astfel, Măgureanu a orchestrat selecția și integrarea personalului în noul SRI. Sub conducerea sa, instituția a preluat logistica, arhivele și o mare parte din ofițerii fostei Securități. Măgureanu a argumentat la acea vreme că statul avea nevoie de „profesioniști” în culegerea de informații și că un serviciu secret nu poate fi construit de la zero, doar cu amatori.
În cei șapte ani în care a condus instituția, Virgil Măgureanu a demarat restructurarea SRI și a inițiat primele contacte și parteneriate cu serviciile de informații occidentale, încercând să schimbe imaginea instituției pe plan extern.
Apoi s-a dovedit că însuși Virgil Măgureanu a avut legături directe și complexe cu Securitatea, evoluând pe parcursul carierei sale de la ofițer/colaborator al spionajului extern, la persoană monitorizată de poliția politică și, în final, la cel care a reîncadrat vechile cadre în noul SRI.
În anii ’90, în spațiul public au apărut dovezi că, în anii ’70, Virgil Măgureanu (pe numele de naștere Virgil Astaloș) a fost recrutat de Departamentul de Informații Externe (DIE) – serviciul de spionaj extern al Securității – sub numele conspirativ „Mihăilă Mihai”. Când a devenit profesor la Academia „Ștefan Gheorghiu” în 1978, a fost trecut în rezervă, dar menținut drept colaborator în evidențele structurii externe.
Pus în fața evidențelor, directorul SRI a fost nevoit să admită public trecerea sa prin Securitate. El s-a justificat susținând că încadrarea sa ca ofițer DIE a fost doar o „acoperire formală” necesară pentru a efectua cercetări academice în străinătate și că ar fi fost trecut rapid în rezervă din cauza neconformismului său ideologic.
Practic, om de încredere al noii puteri, Virgil Măgureanu a fost puntea de legătură între fosta Securitate și noul serviciu de informații, gestionând o tranziție extrem de dificilă și marcată de numeroase controverse politice și sociale în anii ’90.
Pentru că proaspătul SRI nu s-a lepădat ușor de vechile metehne. Iar Serviciul a fost implicat, prin unii ofițeri sau chiar direct prin directorul Măgureanu, în multe scandaluri.
Una dintre cele mai grave crize din istoria timpurie a SRI a fost denumită de presă „Scandalul Berevoiești”. La scurt timp după înființarea SRI, documente secrete din arhivele fostei Securități au fost încărcate în camioane și transportate într-o râpă din comuna Berevoiești (județul Argeș). Ofițerii au încercat să le incinereze și să le acopere cu pământ. Din cauză că mormanul de hârtii era masiv, arderea a fost incompletă, iar localnicii au observat fumul și mișcările suspecte din zonă. Avertizați de localnici, în luna mai 1991, jurnaliștii de la România Liberă, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, s-au deplasat la fața locului și au dezgropat saci întregi de documente arse parțial sau intacte. Ziarul a început să publice zilnic pagini din arhivele recuperate, provocând un șoc în opinia publică.
Inițial, directorul Virgil Măgureanu a încercat să minimalizeze incidentul, susținând că la Berevoiești a fost dusă doar „maculatură neimportantă” destinată casării. Însă, printre documentele care conțineau note informative despre disidenți, intelectuali și lideri ai opoziției anticomuniste, liste cu rețele de informatori și fișe de urmărire informativă sau transcrieri de interceptări telefonice și filaje au fost descoperite și unele cu antetul SRI și fragmente de materiale de la PNL și PNȚCD ajunse la structurile SRI după evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Documentele au arătat nu doar activitatea fostei Securități, ci și faptul că unele personaje din opoziție continuau să fie monitorizate de noul serviciu după 1989. Pus în fața probelor incontestabile prezentate în presă, Măgureanu a fost nevoit să meargă în Parlament și să admită că ofițeri ai SRI au acționat ilegal prin încercarea de distrugere a arhivelor. Scandalul a demonstrat societății civile că noul serviciu încerca să protejeze identitatea fostei rețele de informatori și să șteargă urmele poliției politice comuniste.
„Terasa Anda” este poate cel mai cunoscut scandal în care SRI a încercat să intimideze presa. Acesta a avut loc în iunie 1995, când Tana Ardeleanu, ziaristă la cotidianul Ziua, publica o serie de anchete controversate referitoare la presupusele legături ale președintelui Ion Iliescu cu KGB-ul în timpul studiilor de la Moscova. Pe 21 iunie 1995, în timp ce se afla la localul „Terasa Anda” din București, echipa ziarului Ziua a observat și confruntat o echipă de filaj a SRI aflată într-o dubă, care o supraveghea și o fotografia pe jurnalistă. Incidentul a izbucnit în presă ca o dovadă incontestabilă că SRI continua practicile de poliție politică și că supraveghea ilegal jurnaliștii incomozi pentru putere.
Pe lângă dezbaterea aprinsă privind libertatea presei și intervenția serviciilor secrete în viața civilă, directorul SRI de la acea vreme, Virgil Măgureanu, a fost audiat din nou de Comisia parlamentară de control al SRI. Iar scandalul a dus la destituirea prim-adjunctului SRI, generalul Victor Marcu (provenit din vechile structuri), oficial sub pretextul gestionării defectuoase a filajului, și la sancționarea ofițerilor implicați în acțiunea neautorizată.
După nici un an, în mai 1996, căpitanul SRI Constantin Bucur a făcut publice, în cadrul unei conferințe de presă organizate în plină campanie electorală, interceptări ilegale efectuate de SRI ale convorbirilor purtate de jurnaliști de la Academia Cațavencu și România Liberă și politicieni din opoziție. SRI a negat inițial acuzațiile și l-a trecut în rezervă pe căpitanul Bucur. Acesta a fost trimis în judecată și condamnat ulterior de instanțele militare la doi ani de închisoare cu suspendare pentru divulgare de secrete de stat. În ianuarie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român, stabilind că fostul căpitan a acționat ca un avertizor de integritate în interes public, demascând practici ilegale ale serviciului secret.
Apoi, în vara lui 1997, deși nu mai era directorul SRI, Virgil Măgureanu a încercat să intimideze doi jurnaliști de la Jurnalul Național prin intermediul unei angajate a Serviciului, ofițer în cadrul Departamentului Juridic. Atunci, jurnaliștii dezvăluiau „Afacerea Bastos” în care Virgil Măgureanu, pe când era director al SRI, ar fi protejat o rețea de contrabandă cu țigări.
De altfel, numele lui Măgureanu și al SRI a fost amintit în mai multe scandaluri din anii `90 de contrabandă cu țigări cum ar fi cele coordonate de Zaher Iskandarani, frații Mike și Elie Nassar (primul asasinat la începutul anilor 2000 în Brazilia) sau Victor Issa, precum și contrabanda cu combustibili din fosta Iugoslavie. SRI a fost acuzat că ori a ținut spatele contrabandiștilor, ori a știut și nu a făcut nimic.
În cele mai multe, SRI nu a fost neapărat implicat, dar s-a dovedit că avea cunoștință de tot ce se întâmpla și nu a făcut nimic. Virgil Măgureanu a respins sistematic acuzațiile de complicitate, susținând că orice contact cu figuri din lumea interlopă sau din mediul de afaceri arab a avut strict caracter de culegere de informații legate de securitatea națională. Deși nu toată instituția se ocupa cu contrabanda, ci doar câțiva ofițeri, ștampila a fost pusă pe întregul SRI, iar scandalurile au rămas o pată pe imaginea de început a noului serviciu secret.
Lui Virgil Măgureanu i-a urmat la șefia SRI Costin Georgescu, persoană impusă în funcție de CDR și președintele Emil Constantinescu. În perioada acestuia, deși reformele au continuat, SRI a fost implicat în scandalul Țigareta II, a fost acuzat de pasivitate în timpul Mineriadei din 1999, de implicare în FNI (creat de Sorin Ovidiu Vântu, care avea pe statul de plată mai mulți foști ofițeri de informații) sau de refuzul de a preda integral arhivele fostei Securități. Legat de arhivă, Georgescu a invocat motive de „siguranță națională”, fapt ce a stârnit proteste vehemente din partea societății civile și a colegilor din coaliția de guvernare.
Din 2001 până în 2006, directorul SRI a fost Radu Timofte, care a continuat să țină cu dinții de dosarele fostei Securități. Arhiva a fost predată către CNSAS abia în 2005 la intervenția președintelui de atunci, Traian Băsescu. În timpul mandatului lui Timofte, a avut loc și răpirea celor trei jurnaliști români din Bagdad, iar creierul operațiunii, Omar Hayssam, deși era acuzat de terorism și se afla sub supravegherea directă a serviciilor, a reușit să fugă din România la bordul unei nave. Acest eșec a dus la demisia lui Timofte din funcția de director al SRI, alături de șeful SIE și al DGIPI.
Până la urmă, Hayssam a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru mai multe capete de acuzare (printre care și terorism) și încarcerat în anul 2013, când s-a predat. Acum câteva zile, Hayssam a fost eliberat condiționat pe motive de sănătate din Penitenciarul Jilava după executarea a peste 13 ani de detenție.
Timofte s-a confruntat pe parcursul mandatului cu acuzații repetate privind presupuse contacte neautorizate cu ofițeri ai serviciilor secrete sovietice/ruse la începutul anilor ’90. Acuzațiile au fost lansate de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, și vehiculate în presă, însă Timofte le-a respins categoric.
Imediat după demisia lui Radu Timofte, SRI a fost implicat într-un scandal în Prahova. Generalul Ovidiu Soare (fost șef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituției din SRI – Direcția A) și colonelul Gheorghe Dumitrache au fost trimiși în judecată și ulterior condamnați definitiv la închisoare. Procurorii au dovedit că aceștia luau mită, traficau influență și protejau rețele de contrabandă cu produse petroliere din județul Prahova, dovedind că structuri de rang înalt din SRI acționau ca rețele de protecție pentru mediul interlop local. În această perioadă, pentru câteva luni, interimatul la șefia SRI a fost asigurat de tânărul locotenent-colonel Florian Coldea, omul susținut de Traian Băsescu.
Din octombrie 2006 până la începutul anului 2015, director al SRI a fost George Maior. În perioada lui Maior, SRI s-a ancorat mai puternic în structurile euro-atlantice, însă nu au lipsit scandaluri majore. În primul an de mandat, în timpul primei suspendări a președintelui Traian Băsescu, Maior a avut parte de un scandal în urma publicării a două note interne de uz personal scrise de Florian Coldea. Acestea conțineau fișe despre trecutul și vulnerabilitățile a trei judecători de la Curtea Constituțională care urmau să se pronunțe pe suspendare. În urma scandalului de presiune asupra CCR, Coldea a fost suspendat temporar din funcția de prim-adjunct de către Comisia de control.
Sub conducerea lui Maior au fost încheiate protocoalele de colaborare clasificate între SRI, Parchetul General și DNA. Acestea au permis constituirea de „echipe mixte” anchetatori-ofițeri de informații, creând ulterior controverse uriașe privind militarizarea dosarelor penale și imixtiunea serviciului în anchetele judiciare. În mandatul lui Maior s-a dezvoltat relația extrem de apropiată dintre conducerea SRI și omul de afaceri Sebastian Ghiță.
Acesta era membru în Comisia parlamentară de control al SRI și patron media, în timp ce firmele sale de IT primeau contracte de la stat și furnizau infrastructură tehnologică pentru serviciile secrete. În 2014, șeful direcției juridice a SRI (generalul Dumitru Dumbravă) a definit instanțele de judecată drept „câmp tactic” al serviciului până la obținerea sentințelor definitive. Declarația a declanșat un scandal uriaș privind presiunile exercitate de SRI asupra judecătorilor.
În timpul mandatului lui Maior a izbucnit și scandalul numit „Sufrageria lui Oprea”. Maior a fost vizat pentru prezența sa, alături de Florian Coldea și Laura Codruța Kövesi, în casa politicianului Gabriel Oprea, în noaptea numărării voturilor de la prezidențialele din 2009, alimentând acuzațiile de implicare directă a conducerii SRI în procesul electoral.
Apoi, SRI a promovat agresiv un pachet de legi privind reținerea datelor de telecomunicații și identificarea utilizatorilor de cartele PrePay. După ce Curtea Constituțională le-a declarat neconstituționale, George Maior a lansat atacuri publice dure la adresa judecătorilor CCR, avertizând că aceștia vor purta vina în cazul unor catastrofe. Tensiunile politice create de această dispută au dus direct la demisia sa în ianuarie 2015. După demisia lui George Maior, interimatul a fost preluat tot de Florian Coldea, care, în martie 2014, fusese avansat la gradul de general-locotenent de către președintele Traian Băsescu.
Eduard Hellvig a avut un mandat de opt ani și patru luni de director al Serviciului Român de Informații, între 2 martie 2015 și 3 iulie 2023. În timpul lui, SRI a derulat o strategie de desprindere de trecutul comunist și de reformă instituțională, însă perioada a fost totuși marcată de scandaluri politice și operative de amploare.
Fostul om de afaceri Sebastian Ghiță a fugit din țară și a difuzat mai multe înregistrări în care detalia relațiile extrem de apropiate și vacanțele private petrecute alături de prim-adjunctul Florian Coldea. Scandalul mediatic a determinat suspendarea, anchetarea internă și, în final, trecerea în rezervă a lui Coldea de către Hellvig în ianuarie 2017.
Scandalul de spionaj „Black Cube”, din 2016, a vizat angajarea unei firme private israeliene de spionaj pentru a o supraveghea și hărțui pe șefa DNA, Laura Codruța Kövesi. În acest caz au fost angrenați foști ofițeri ai serviciului (printre care fostul colonel SRI Daniel Dragomir). Cazul a expus riscurile reprezentate de foste cadre operative care activau în mediul privat de afaceri sau politic.
Tot în anul 2016, a ieșit la iveală scandalul „Hexi Pharma”. După declanșarea crizei dezinfectanților diluați din spitale, SRI s-a apărat susținând că trimisese în ultimii ani peste o sută de note informative către președinți, premieri și miniștri ai Sănătății. Dezvăluirile au stârnit un val de indignare, serviciul fiind acuzat de lipsă de reacție fermă în fața unui atentat la sănătatea publică și de posibila protejare a afacerilor din domeniul medical, mai ales că firma fusese fondată de un fost ofițer de informații.
În timpul confruntărilor dintre majoritatea parlamentară PSD-ALDE și sistemul de justiție, SRI a fost acuzat că a orchestrat din umbră dosare politice. Apoi, pentru a distanța instituția de mandatul anterior, Hellvig a ordonat în 2018 declasificarea protocoalelor secrete de colaborare încheiate în trecut cu Parchetul General și DNA.
În primăvara anului 2022 au fost scoase în presă drafturile unor proiecte de lege privind securitatea națională. Acestea ofereau atribuții extinse serviciului: imunitate juridică pentru ofițeri, obligația cetățenilor și firmelor de a colabora cu SRI la cerere și posibilitatea de a înființa firme proprii. În urma criticilor vehemente din partea societății civile, Hellvig a fost nevoit să intervină public pentru a da asigurări că SRI nu își dorește „legi ca pe vremea Securității”.
Hellvig a fost ultimul director civil al SRI. Când și-a dat demisia în iulie 2023, a declarat că și-a îndeplinit toate obiectivele asumate la preluarea funcției, în special predarea integrală a arhivelor fostei Securități către CNSAS, anularea protocoalelor secrete cu parchetele și reorganizarea teritorială a serviciului. De atunci, interimatul este asigurat de generalul Răzvan Ionescu, prim-adjunctul directorului SRI (ajuns în funcție în locul lui Florian Coldea).
