Daniela Zeca, una dintre cele mai apreciate scriitoare din România, este autoarea unei trilogii orientale foarte bine primite de public, trilogie reeditată în acest an la Polirom. Trilogia, alcătuită din romanele „Istoria romanțată a unui safari”, „Demonii vântului” și „Omar cel orb“, s-a născut dintr-o documentare asiduă pe teren, iar autoarea spune că a petrecut mult timp în Iran, studiind civilizația, oamenii și tendințele.
În interviul acordat pentru Libertatea, Daniela Zeca vorbește despre motivele pentru care pentru prea mulți Iranul e doar „o axă a răului“, despre felul în care înțelege ea Iranul, dar și despre condiția femeii în țările din spațiul Orientului, pe care o descrie ca fiind subjugată de concepții retrograde și profund misogine.
Daniela Zeca este absolventă a Facultății de Litere din București și a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Are un doctorat în filologie (2001) și unul în comunicare (2015) la Universitatea din București și este titularul cursului de genuri ale audiovizualului din cadrul aceleiași universități. În 2006 a primit distincția „Personalitatea europeană a anului pentru România”, secțiunea televiziune, acordată de Fundația Eurolink și Comisia Europeană. Între ianuarie 2004 și august 2012 a fost directorul canalului de televiziune TVR Cultural, iar din 2015 își identifică numele cu talk-show-ul „Mic dejun cu un campion”, pe care îl realizează pentru TVR2.
Daniela Zeca a mai publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (critică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009), Istoria romanțată a unui safari (roman, Polirom, 2009, 2011, 2026), Demonii vântului (roman, Polirom, 2010, 2013, 2022), Zece zile sub văl/ Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011) și La taclale cu idolii (critică și teorie media, Polirom, 2015).
Despre pasiunea și propensiunea literară pentru Orient, Daniela Zeca spune: „Nu m-am gândit niciodată, n-am premeditat că aș fi interesată de Orient. Dimpotrivă, vă încredințez că toată această călătorie și aventură profundă pe care am trăit-o mai bine de șapte ani, cu călătorii, cu documentare aprofundată, au fost precedate de prejudecăți pe care cred că mai toți europenii le avem, și anume că este o lume radicală, plină de fundamentaliști, cu oarecare coerență teroristă amenințătoare”. Ea spune că întâmplarea care a dus-o la Tunis, în plin Ramadan, i-a provocat un amestec de interes, fascinație și teamă, din care a ieșit „Istoria romanțată a unui safari”.
După mai bine de opt ani de căutări, spune că cele trei volume ale trilogiei au devenit „trei cărți și ale exasperării, ale unui soi de vizionarism pe care literatura, atunci când e făcută cu bună credință, îl are”. Succesul neașteptat al primului roman a făcut-o să se întrebe dacă nu cumva cartea ar rămâne izolată, ca „un soi de noroc al începătorului”, și atunci a acceptat provocarea de a merge până acolo unde poate cu cunoașterea Orientului Mijlociu.
În explicația ei, refuzul multora de a înțelege Orientul vine și dintr-o barieră fizică, și din bariere culturale, dar și din lipsa de timp. „E vorba despre un fel de înțelegere care vine prin perseverență, prin stăruință, prin efort până la urmă”, spune ea, adăugând că pentru asta „unui om îi trebuie și bani pentru călătorii și mai ales îi trebuie timp din viața lui pentru timpul altora”.
Despre prima călătorie în Iran, Daniela Zeca amintește că nicio agenție de turism din România nu a acceptat să-i facă o asigurare medicală. Apoi a cerut o scrisoare pentru Ambasada Iranului de la președintele de atunci al Televiziunii Române, considerând că, mai ales ca femeie jurnalist, avea nevoie de legitimarea unei instituții mari de presă. „Nimeni nu mi-a spus net «nu»”, spune ea, dar a primit obiecții și replici care îi sugerau, de fapt, să rămână la București.
În momentul în care a pus prima oară talpa în Teheran, spune că era „un moment fast de liniște”, iar Iranul „încerca să-și spele obrazul”. În 2009-2010, peste 3 milioane de turiști trecuseră granița și căutau misterele vechii Persii, iar țara părea sigură și calmă. „Este o țară extrem de interesantă, sofisticată, stratificată și în acest context eu am avut oarecum șansa să mă pot mișca în interiorul acestui spațiu”, afirmă ea.
Despre Iranul de azi, Daniela Zeca spune că, dat fiind conflictul cu Statele Unite și cu Israelul și contextul geopolitic, „ne-am întors în același punct incendiar, din păcate”. Totuși, în opinia ei, Iranul rămâne „un spațiu ce trebuie descoperit și înțeles”, iar lumea nu se mai poate mulțumi „cu niște clișee de percepție care sunt departe de adevăr”.
Întrebată despre fraza în care scria că povestea lui Omar este „o declarație de dragoste pe câmpul de luptă”, Daniela Zeca spune că nu a fost „în mod real pe front”, dar crede că „literatura adevărată poate să facă orice”.
La întrebarea despre imaginea Iranului ca „o axă a răului”, ea răspunde că stereotipurile sunt copleșitoare, că există o lentoare a căutării și că Iranul trebuie reflectat prin mai multe straturi de înțelegere. „Am văzut o mulțime de analiști, de pildă, analiști politici și nu numai, care nu au fost niciodată în Iranul profund și cu toate astea propagă o mulțime de sentințe, unele chiar solemne, definitive, despre un spațiu din care n-au înțeles mare lucru”, spune ea.
Despre Omar, Daniela Zeca amintește că a pornit după personaj în Iran și că realizarea lui a fost „plină de peripeții și riscantă”. Documentarea a dus-o la ruinele și vestigiile zoroastrismului, pe care îl numește „prima religie profetică monoteistă a lumii”, și la Avesta, ale cărei texte religioase i s-au părut de o forță poetică specială. „Mi s-a părut, din doar câteva versete, la început, că e o forță poetică peste Rig Veda, peste alte epopei pe care le cunoșteam și pe câteva le și studiasem”, spune ea.
În Iran, oficialii i-au spus că nu are ce să vadă, că zoroastrismul e „o religie încheiată”, templele sunt închise și adepții nu mai există în mod real. Dar, după ce a forțat limita acestor aparențe, a ajuns la comunitatea de zoroastrieni, risipită în Pakistan, Canada și India, după islamizarea din secolul al VII-lea și după masacrul din secolul al X-lea. Ea vorbește și despre ultimul masacru, de după Revoluția din 1979, și despre teocrația absolută care domină Iranul.
Așa a ajuns la templul din Yazd, într-un deșert stâncos, unde spune că a găsit „o a doua Cartagina”. Nu i s-a spus direct că nu are voie acolo; i s-a arătat templul, departe, în zare. Acolo, la 50 de grade la sol, cu un șofer cardiac și cu localnici care au înțeles din priviri și din gesturi ce își dorește, a reușit să ajungă la templu și să realizeze reportajul „Focul lui Zarathustra”, difuzat la Televiziunea Română doar de două ori.
Întrebată cum înțelege ea Iranul, Daniela Zeca spune: „În termeni simpli, e o lume fascinantă, care exact așa e, ca o bombă cu ceas”. În opinia ei, Iranul se va schimba din interior, nu prin intervenția militară a Americii sau a Occidentului european. Despre această schimbare vorbește în legătură cu tinerii, cu o populație foarte numeroasă și cu o medie de vârstă „în jurul a 35-38 de ani”.
Când această forță potențială a tinerilor „se va organiza” și „va avea curaj”, Iranul se va schimba, spune ea. „Această lume a fricii o să cadă ca atunci când spargi o fereastră și ea se răspândește într-o mulțime de fragmente”, afirmă Daniela Zeca.
În discuția despre faptul că Omar învață să „locuiască în propriul iris”, autoarea spune că Orientul Apropiat știe mai bine să își încapă în propriul iris. Povestește episodul din Isfahan, de la începutul anului 2010, când, în piața ctitorită de șahul Abbas I, un tânăr student a strigat: „Bine ați venit în Infern”.
La întrebarea despre condiția femeii în țările din spațiul Orientului, Daniela Zeca răspunde că „e un ingredient obligatoriu al acestei teocrații care domină de-atâta vreme spațiul Iranului”. Spune că nu vine neapărat doar din Sharia sau doar din Coran, ci și din ceea ce aduc peste preceptele Coranului Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și lumea ayatolahilor.
În opinia ei, schimbările vor veni din nuanțe și din mocniri care se nasc în interior și devin coerente din interior, „ca o structură vulcanică”. „Nu sunt politolog, nu sunt analist, dar am, de pildă, acest frison, această anticipare, că din Iran ar putea oricând să vină o escaladare care să provoace și să schimbe, de pildă, alegerile intermediare din noiembrie din America”, spune Daniela Zeca.
