De sâmbătă, 5 septembrie, Călin Georgescu se înscrie într-un lung șir de conducători de alaiuri cărora trecerea prin Vaslui le-a schimbat planurile.
„Am făcut parte din organizare și în Olt și acolo a mers șnur. Aici nu știu ce s-a întâmplat”, spune un bărbat ars de soare, în cămașă albă, în pridvorul bisericii din comuna vasluiană Lipovăț. Omul a așteptat de dimineață, alături de grupul mobilizat de el, iar acum nu știe încotro s-o apuce, pentru că, din ce a aflat, Călin Georgescu și autocarele cu simpatizanți au plecat spre județul Iași, scurtând fără explicații programul vizitei în județul Vaslui.
Echipaje ale poliției au tras la umbră, la răscrucile din Lipovăț, în caz că fostul candidat la președinție face cale întoarsă. Preotul paroh se grăbește spre un Mercedes parcat în curtea bisericii și ne aruncă din mers: „Nu am nici o implicare, nu știu nimic”.
Abia câteva ore mai târziu, Episcopia Hușilor avea să precizeze, într-un comunicat, că nu tolerează „evenimente sau întâlniri cu caracter politic” în lăcașurile de cult.
După ce a plecat din Vaslui, Călin Georgescu a fost primit în Mănăstirea Dobrovăț, din județul Iași. Dar vizita a fost una silențioasă. „A intrat în biserică, a stat oleacă, a ieșit și a plecat, nici nu a anunțat oamenii din sat, să vină să-l vadă”, ne explică un localnic din comuna ieșeană, care și-ar fi dorit să îl zărească măcar pe politician.
La fabrica de mobilă Marcomovas din Vaslui, Georgescu nu s-a mai dus, pentru că patronul Ion Marcu a declarat în presa locală că a aflat de vizită de pe Facebook și că nu e de acord cu ea. A fost șters din program și târgul meșterilor populari, în Parcul Copou din Vaslui. Evenimentul a fost organizat, între 4 și 6 septembrie, de Consiliul Județean, Primăria și Centrul Cultural Vaslui.
Din cinci, doar două obiective din traseul inițial prin Vaslui au fost bifate: piața agroalimentară din Codăești și statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani.
Codăești este o comună cu 1.900 de locuitori, situată în nordul județului Vaslui, la granița cu Iașiul. La ora 7, sâmbătă dimineață, poliția rutieră și poliția locală încercau să fluidizeze traficul nemaipomenit de la intrarea în piață. Pe lângă șapte autocare cu susținători ai lui Călin Georgescu, veniți din alte zone ale țării, pe marginea drumului principal din Codăești au descins și câteva zeci de mașini, unele cu stafful fostului candidat la președinție, altele cu fani ai acestuia, veniți „din resursele proprii”, cum ne explică un bucureștean, cu tricou pe care scrie „Dacian Spirit”.
„Vreau să văd că rămân tarabele goale după ce treceți voi”, îl avertizează o femeie voinică pe un tânăr în cămașă de tip ie, cu brâu. „Să văd că luați un ardei, o bucată de mărar. Altfel, ați venit să faceți circ și pănărămi”. Tânărul face live cu telefonul, printre cele două rânduri de tarabe cu gogoșari și kapia. Se îndepărtează preventiv și răspunde, de la o distanță sigură: „Jos sistemul! Jos sistemul!”.
La fiecare astfel de vizită din turneul lui de promovare prin țară, Georgescu face o baie de mulțime, dar se scaldă cam în aceeași apă. Vine însoțit de câteva sute de simpatizanți, mobilizați de lideri AUR sau de apelurile de pe social-media. Riscul de a nu avea cadrul dorit pentru postări este, practic, eliminat din start.
Oamenii care veniseră să vândă în piața din Codăești nu s-au mișcat de lângă tarabele lor, cât a durat vizita oaspetelui și a suitei sale. Unii comercianți chiar și-au pus mâinile peste marfă, ca nu cumva, în rostogolirea lui, coconul de bodyguarzi al lui Georgescu să ia cu el și papuci de gumă, lenjerie de corp, pantaloni scurți, șepci sau pijamale flaușate.
„Atenție, că sunt animale aici! Atenție!”, s-a auzit un avertisment, când fanii precipitați în jurul lui Georgescu au dat să răstoarne cuștile cu porumbei și iepuri. Găini și rațe, cu picioarele legate, expuse direct pe caldarâm sau în portbagajele deschise, au îndurat cu resemnare melodiile patriotice puse la boxe.
Timp de jumătate de oră, piața din Codăești s-a transformat într-un platou de filmare pentru producții destinate rețelelor de socializare. Febra regiei a molipsit tot târgul. Bărbați cu megafoane umblau prin mulțime, dând indicații, „vă rugăm frumos, vă rugăm frumos, faceți un culoar! Un culoar, vă rugăm frumos!”. Alți organizatori, pe care îi recunoșteai după panglicile tricolore aplicate pe haine, țineau discursuri demotivaționale în diverse zone ale pieței. „Au distrus fabricile! Vor să ne bage în război! Au deschis granițele ca să plecăm din țară! Nu ne vor aici!”.
Câțiva „daci” cu căciuli de tricot aveau rolul să fluture drapele și să plimbe, în văzul tuturor, lupul cu trup de șarpe. Unul dintre tarabostes, mai zelos, ducea și un afiș cu însemne creștine. Simpatizanții purtau pancarte identice, cu o poză mărită a lui Călin Georgescu, și cereau autografe pe o carte semnată de acesta, cu titlul „Marea Renaștere”.
Firește, au venit și localnici, oameni din Codăești, care și-au făcut drum la piață de curiozitate. Dar grosul mulțimii era compus din turiști georgiști care-și luau rolurile în serios. Atât de serios, încât, dacă nu spuneai „președintele ales” înaintea numelui lui Georgescu, schimbau între ei priviri cu înțeles și spuneau: „Aiștea-s guzgani (n.red. – șobolani)”.
Pe un mic postament de ciment au fost desfășurate fire pentru sonorizare. Iar Călin Georgescu a ținut un discurs, presărat de cuvintele-cheie care l-au consacrat, precum jerftă, țară, sfânt, iubire, popor. După vreo cinci minute, sonorul s-a întrerupt, ceva ce nu s-ar fi întâmplat în Olt, de pildă, iar oaspetele a vorbit o vreme singur. Când microfonul și-a revenit, vorbitorul a încheiat cu „Vă iubesc pe toți!”.
Emilia, 85 de ani, a ascultat cu o mână sub bărbie cuvântarea. La picioarele ei, o găină, un cocoș și 8 ouă în punguță așteptau cumpărătorii. Cu banii pe care i-ar fi luat pe marfa adusă peste deal, din Ghergheleu, de unde stă ea, Emilia voia să-și cumpere gogonele și ce mai trebuie pentru pus murături.
„De înțeles, n-am înțeles prea mult. Dar a spus de toate. Acuma, cine știe, dacă ne-o tăia și el din pensie, n-avem de unde ști”, comentează femeia cuvântarea lui Georgescu. Ea are 1.200 de lei lunar și un hectar și jumătate de pământ. Se gândește să depună și ea o cerere pentru ajutor de lemne, în toamna asta. Asta ar spera ea de la un conducător: să nu-i ia din pensie și s-o ajute cu lemnele. Cu celelalte, se descurcă și singură. Cocoșul e evaluat din ochi de o potențială clientă, cam slab, da, dar „cântă frumos”, îl laudă stăpâna lui, „a cântat și pe drum încoace”.
Călin Georgescu n-a plecat cu mâna goală din Codăești. A cumpărat, printre altele, o legătură de pătrunjel de la o producătoare locală. „L-a mirosit, a zis da, e pătrunjel, a întrebat cât costă, am zis 3 lei, mi-a dat 10 lei și n-a mai vrut restul”, povestește vânzătoarea. Din buzunarul șorțului, scoate un teanc de bancnote de 10 lei, 1 leu, 5 lei, „am pus aici banii, asta e munca noastră pe un an, că din februarie începem. Am trei sere mari, pe care le muncesc, răsaduri, tot”. „De la un președinte așteptăm să ieftinească benzina, motorina, că nu avem cu ce ara, îngrășămintele, că nu avem ce pune la porumb. Anul ăsta n-am dat nimic și tot pe zero. Nu s-a făcut că n-a plouat”.
O fată i-a întins lui Georgescu un coș de nuiele, în care erau roșii, puse pe un șervet. „Vi le-a trimis tata, sunt de la noi din grădină, din Galați”, a spus ea. A mai fost și un bărbat, care i-a făcut oaspetelui o propunere de nerefuzat: „Ia, domnule, țara asta odată! Ia-o!”.
„Am părere bună despre Călin Georgescu, dar numai Dumnezeu știe care-o fi, dac-o fi … Că ne-am săturat de care este și acu… Un singur om, Bolojan, nu se teme de-o țară întreagă! Nu se dă de la loc de-acolo! Tot scumpește și tot taie, și taie… Dar nu se teme că Dumnezeu i-o tăia și lui ceva?”, spune Veronica, 85 de ani, vecina de tarabă a doamnei cu pătrunjelul. „Eu îs bătrână, îs bolnavă, îs pe ducă, pensia mică, medicamente scumpe. Acuma mai vând un morcov, un ceva, dar la iarnă ce fac? Un președinte ar trebui să aibă grijă de oamenii din țara lui și de țara lui, să nu-i horopsească, să-i puie la zid de foame. O tăiet salarii, o tăiet pensii, o tăiet tot, o dat în țări străine. Nici Ceaușescu n-o făcut așa. Terminase cu datoriile, tot omul avea serviciu”.
Veronica a avut grădină și a venit cu legume și zarzavaturi în piața din Codăești încă din tinerețe. I-au murit soțul, copiii, mai are o nepoată. „Eu, de-acuma, sapa și lopata. Dar copiii… Nu-s mulțumită. Cum, o țară întreagă n-are ce să-i facă (n.red. – lui Ilie Bolojan)? Dar de ce n-are ce să facă? Ne ducem peste ei și-i dăm de-acolo. I-a umplut de bani pe ăia ai lui și alții mor de foame. Mă gândesc la tineret. Nici pe vremea lui Ceaușescu n-a fost așa”.
Geanina, 23 de ani, lucrează la un abator din Marea Britanie. „Acum sunt în vacanță, îmi ajut părinții”, explică ea, din spatele tarabei cu ardei. Despre comunism, a auzit de la rude. „Cum a fost vizita domnului președinte Călin Georgescu? A fost foarte frumos, mi s-a părut interesant, chiar nu l-am văzut niciodată în realitate și mi-am dorit. Sinceră să fiu, îl susțin. Aș fi fost de acord să devină el președintele în locul lui cine e acum. Mi s-a părut un om simplu, nu cu nasul pe sus, nu cu pretenții. Vorbea cu fiecare, dacă putea. E adevărat că a fost și foarte multă aglomerație”.
Tânăra din Codăești crede că în România s-ar fi trăit mai bine dacă Georgescu devenea șeful statului. „Tinerii n-ar mai pleca în străinătate. Mulți au promis că stopează emigrația. Când or s-o stopeze? Îs doar vorbe. Poate că el (n.red. – Călin Georgescu) ar promite, dar ar și dovedi. Cum? Să ofere la fiecare loc de muncă. Sau salarii mai mari”. La observația că președintele nu decide salariile în locul angajatorilor, Geanina răspunde cu o întrebare: „Dar dacă el ar veni cu o propunere?”.
„Sau cum era înainte, în comunism, știu de la părinții mei, erau fabrici multe, erau toți oamenii angajați. Nu plecau atât de mulți, că nu le dădea voie. Nu cred că ar face asta Călin Georgescu, să nu mai putem pleca fără aprobare”. Cu banii pe care îi strânge lucrând în Anglia, Geanina vrea să se întoarcă și să înceapă ceva acasă. În grădinărit sau în cosmetică, pentru că a făcut o profesională cu acest profil. „E greu departe de părinți și de frații mei, nu plănuiesc să rămân acolo. Dar la ce salarii sunt la ei și la ce salarii sunt la noi…”.
Oaspetele și alaiul lui au plecat cum au venit, într-un nor de praf. Oamenii de la tarabe și din jurul lor au rămas pe loc, ca pietrele, cu nemulțumirile că „prețurile nu le mai dă nimeni înapoi” și că „ăla e tot acolo”.
În zona de grătare cu mici, 5 lei, și ceafă, 12 lei, mai mulți bărbați cu pahare de bere în mână schimbă impresii, ca la debriefing.
„Îi pentru țară, pentru popor”, zice unul din adunare „E băiat bun. Îmi pare rău că nu l-am văzut”, „Dă două sute de lei și ți-l arăt pe telefon”. Râsete. Cei care l-au văzut se miră că e „cam mititel”.
„Cred că din ce vorbește el îi singurul om care are o gândire mai normală, mai bună, restul îs niște adormiți, niște pănărămi”, spune un bărbat în tricou cu simboluri irlandeze. „Cred că l-ar iubi și poporul. Normal, poporul ar trebui să puie președintele, nu ei între ei. Cum era odată. Cam de la Ștefan încoace, nu s-o mai pus conducători de popor, s-o pus ei între ei”, completează primul vorbitor.
Domnul cu bluza în culoarea trifoiului propune o răscoală, drept singura soluție: „Până nu va fi scoasă mafia, nu se schimbă nimic. El singur (n.red. – Călin Georgescu) nu poate, dar dacă poporul va fi unit, să fie o răscoală, cum a mai fost, să fie scoși toți afară, nu poți să spui că ai o stabilitate, că ai o bază. Un conducător ar trebui să-și iubească țara, să facă ceva pentru țara lui. Să dea locuri de muncă, locuințe la tineri. Acuma au toți parlamentarii firme de construcții și cer sute de mii de euro pentru un apartament. Căutați tinerii din țara asta! Toți, plecați! Acuma, mai rămâne să le impoziteze și lor banii, să aibă hoții salarii mari”.
Cu toată supărarea, vorbitorul își păstrează realismul. „Noi suntem mititei aicea. Doar dacă se unește toată țara, am realiza ceva. El (n.red. – Călin Georgescu) încearcă, dar nu poate”. „Noi, poporul, trebuie să-l punem sus, președinte. Că viziune are, apă, hrană, energie. Acuma, nu ne-a iubi el pe toți. Că și noi avem familii, nu îi iubim pe toți la fel. Dar așa, să contăm toți. Să fie ca un părinte pentru țara asta, un părinte bun ține familia unită lângă el. Dacă atrage oameni de calitate, are din ce face guvernul. Nu-i musai să ai un partid. Pui oameni capabili, care au habar, care pot să gândească, nu care au interese. Ei, nepotisme, țara noastră… Georgescu poate să facă ce-a promis, poate să nu facă, dar totuși poporul și-o pus o speranță în el”.
Meritul cert al lui Călin Georgescu, în ochii susținătorilor cu care am vorbit, e că n-a fost la guvernare, n-a deținut vreo funcție proeminentă, pe scurt, n-a avut prilejul să-i dezamăgească. E ca un cal pe care n-au pariat încă, după ce și-au pierdut anii, banii, tinerețea și iluziile jucând la loteria democratică.
Pe la prânz, piața începe să se golească. O căruță cu purcei, acoperiți cu un grilaj, urcă încet spre șosea. De sub ea se scurge un fir de urină, pe ulița cu pietriș. Discuțiile despre dictatori, revolte și „votul care nu e real” se pierd în urmă. Au dispărut coloanele de mașini, polițiștii. În Codăești, e din nou o liniște din aia în care auzi cum cineva încearcă să-ți cumpere sufletul.
