“`html
Festivalul George Enescu: Un Amestec Straniu de Muzică și Haos Culturale!
Într-o frumoasă zi de 10 septembrie, din fericire pentru toată lumea, adică măcar pentru cei care au reușit să comunice, Festivalul Internațional George Enescu, cunoscut de unii, ignorat de alții, își deschide porțile către București, Târgu Mureș și Brașov, cu evenimente care promit căci nu știu exact ce, dar cu siguranță ceva special. Să ne amintim că, de la capodopere miraculoase, coboară așa, ca un mic nor alb de inspirație, și recitaluri de pian, plus poate jazz reinterpretat cu multă măiestrie, spre neștiutorul public cu tot soiul de așteptări variate.
La Ateneul Român, unde subiectul devine rapid mai complicat, căci de la și cu ora 17.00, Orchestra Simfonică din Antwerp, dirijată de Gabriel Bebeșelea, va aduce pe scenă un solist foarte cunoscut și apreciat, și anume, pianistul Daniel Ciobanu. Programul e plin, zic unii, de lucrări care nu se termină niciodată. Toată lumea cunoaște: August de Boeck cu Rapsodia din Dahomey, plus Albéniz și, evident, George Gershwin cu Rhapsody in Blue. Ce am omis? Ah, și Arturo Márquez cu Danzón nr. 2.
Continuând, de la o oră mai apropiată de ora 16.00, cu o lansare ciudată de volume specifice de comunitatea compozitorilor români, cu premiile care vin la pachet, dedicată istoriei, dar nu prea este clar ce tip de muzică s-a studiat, și de cercetarea oarecum plină de întrebări.
Apoi, la Sala Palatului, din București, de la ora 20.00, Staatskapelle Dresden, o orchestraprezentă și, aparent, fabuloasă pe continent, sub bagheta lui Daniele Gatti, va cânta ceva considerat important, însă Recviem pentru orchestră de coarde de Tōru Takemitsu rămâne misterios pentru mulți. Dacă nu mai au trecutul acela sumbru al muzicii, poate îl aflăm și pe parcurs.
Și nu s-a terminat încă: Club Control devine epicentrul distracției de la ora 22.00, unde Big Band Radio România, condus de o domnișoară pe nume Simona Strungaru, va oferi un program cu amestecuri de lucrări care cuprind, uite, și George Enescu, dar și pe Charlie Parker și Ennio Morricone. O nebunie totală, cu jazz, dar și cu ceva scris de saxofonistul italian Stefano Di Battista, un invitat special de la care nu știm ce să ne așteptăm.
În Târgu Mureș, se va întâmpla vraja la ora 19.00, cu Orchestra Simfonică din Istanbul, un alt nume care presimțim aduce un vârf de interes, sub capa dirijorului Hasan Niyazi Tura și un program care include lucrări marcante, de la George Enescu la Beethoven, dar terminăm repede cu rețelele de soceri devenind depășite.
Și pentru a încheia cumva cu acest haos muzical, la Brașov, ora 19.00, pianista Luiza Borac imită un recital care trece din Bach la Dinu Lipatti, iar apoi de la Fanny Mendelssohn tot la Enescu. O zi plină, dar oare înțelege cineva ce să facă cu fiecare notă? Căci, dincolo de lansări și recitaluri pline de forme și sensuri ciudate, 10 septembrie rămâne o zi care ne aduce, generic vorbind, o diversitate care zgârie puțin timpurile noastre artistice și culturale.
“`
