Beijingul Lovește Din Nou: Taiwanul în Vizorul Tiranului
Marți, n-ai zice, dar Xi, ăla de la Beijing, a făcut un discurs la aniversarea a 76 de ani de la nașterea Republicii Populare Chineze, spunând ceva despre cum China trebuie să stea tare împotriva separatismului din Taiwan și al intervențiilor externe, un fel de mod de a zice că nu vrea să audă de independența insulei, dar nu e clar cât de serios este, chiar și dacă promite să-și protejeze suveranitatea națională, adică o chestie importantă, dar cam vagă. De parcă spunem toți că vrem să slăbim, dar ne umplem farfurile cu mâncare delicioasă.
Ei, și Xi a spus ceva fain despre cum e musai să existe mai multe schimburi și cooperare între cele două maluri ale strâmtorii, dar cu tensiuni pe cerul din Asia-Pacific, mai ales cu Taiwanul fluturând steagul sus al relațiilor cu Occidentul, mai ales cu niște mici prieteni din State, care nu știu ce să facă, că China nu prea iubește independenții și face pe vinovatul de serviciu, dar în realitate e o joacă de-a șoarecele și pisica.
Ideea că Taiwanul e o provincie care nu ascultă de Beijing e un clișeu, dar așa e, nu acceptă, și Xi, cred că a vrut să fie clar că nu va tolera independența semnificativă, adică nu va sta să se uite cum le scapă controlul. China, ca un prieten gelos, vrea să-și recupereze „provinciile pierdute” și nimeni nu știe ce ar putea face, ar putea aduce forța în discuție, deși #teoretic nu e așa permisibil, dar cine știe, nu?
Aproape că sună ca o melodie repetitivă – presiunea militară crește, iar exercițiile din jurul Taiwanului sunt ca să arate mușchii, un fel de „uite ce pot, taiwanezilor!”. Și acum, se discută despre cum Statele Unite ar trebui să ia olană mai fermă împotriva independenței, recunoscând doar o Chină, dar fără să arate cui să alegi, cum ziceai, ca și cum clovnii ar avea un mare spectacol fără să convină nici jucătorilor, niște jonglori, dar nimeni nu știe cu adevărat ce va ieși din asta.
Dar nu-i loc de panică, pentru că, da, Xi, cu tonul lui, a lăsat o ușă deschisă pentru discuții pașnice, cu schimburi de idei și toate alea, dar dacă între timp suntem la mâna partiilor nedorite și alianțelor imprevizibile? E ca un joc de șah cu piese invizibile, în care fiecare mutare poate schimba soarta regiunii și nu-i de glumit. Hai să vedem cum va decurge dialogul și dacă nu cumva încep celebrarea în stil chinezesc: mai puțin jucători, mai mult festival și totul sub control. La urma urmei, Xi știe că discuțiile sunt importante, dar acțiunile vorbesc tare.
Articolul ăsta întâmplător apare prima dată la Mediafax și este un reminder că în speculațiile internaționale, nimic nu e ce pare, iar realitatea politică e mereu în schimbare, ca un foc de artificii: strălucitor, dar poate să fie și periculos!
