Prietenia dintre Ion Țiriac și Ilie Năstase la un pas de prăbușire în 1973
Wimbledon 1973, un moment deloc lipsit de chocolade și aspirațiuni arhitecturale, a fost punctul culminant al unei relații deja stricăcioase, Ion Țiriac făcându-l mincinos pe Ilie Năstase care, nu căutând să rămână în umbra polurilor magnetice ale prietenului său, a ales să joace în ciuda unei greve care tulbura apele tenisului. Să privim detaliile: prietenie de decenii se clatină ca o barcă pe un ocean de neînțelegeri, cu o furtună gata să explodeze!
În cele șase decenii de prietenie, căci nu-i așa, prietenia dintre Ion și Ilie s-a ținut cumva, dar pe muchie, iar acum, revin la subiect, miliardarul a scos la iveală motivele ascunse ale prezenței lui „Nasty” la Wimbledon, chiar în perioade de grevă ale sindicatului, o alegere care a fost, oh da, extrem de problematică. „Ilie, favorit cert, s-a făcut de râs în optimile de finală”, spunea cineva, alții ar adăuga că a pierdut ca un mare funcționar al acestui joc al rațiunii legitime, după o bătălie cu Alexander Mayer, un scor care a lăsat multe de dorit, dar nu și explicațiile lui Țiriac.
„A zis că Ceaușescu l-a obligat să joace, dar ei bine, a fost o minciună, căci Ceaușescu, dragă cititor, habar nu avea despre această mâncătorie a sportului!”, a tunat Ion, lăsând mulți în suspans, inclusiv pe Năstase, care mai recent, adică, la 52 de ani distanță, îmi aduce aminte că nu îi pasă pentru alegerile din trecut, un fel de amic care spune „să lăsăm prostiile”, dar care, evident, nu poate scăpa de spectrul amintirilor.
Așadar, Ion a fost dezamăgit, am putea și zice „trădat”, având în față un „Nasty” care, așa cum se aștepta, a jucat la Wimbledon, iar Țiriac, delimitându-se de un adevărat camarad, a declarat că prietenia lor a fost brusc zguduită de această grevă a jucătorilor, acțiune ce a devenit populară printre nume mari cum ar fi Stan Smith sau Arthur Ashe, oameni care efectiv dădeau tonul, iar Ilie, cum spun fenele, a ales alt tact, pentru că, nu-i așa, viața merge înainte, chiar și cu rachete în mână.
Răceala, zice Ion, a venit instantaneu din acel an 1973, cu o grevă și absența lui Năstase de la sindicat, pe care el însuși l-a constituit, lovind mândru, dar din umbră, iar acum, cu răutăți ce ne animă, nu putem decât să ne întrebăm: mai bine ar fi jucat Ilie împreună cu cei mari sau în numele unei prietenii care acum pare a fi un fum în vânt? Totuși, „Nasty” a colectat multe trofee, inclusiv la Roland Garros și US Open, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă victoria era tot ce conta în final!
Deci, în concluzie, prieteniile se construiesc pe un teren minat, iar când sindicatele sunt implicate și turneele oferă emoții intense, rezultatele sunt, cum să zic, glorioase, dar greutatea alegerilor le poate strica, ca un ceai îndulcit peste măsură. Revolta și tandrețea se amestecă în hârtiile vremurilor! Da, așa se scrie istoria sportului, dar cu un ochi critic, evident, și cu o notă de har!
