Viorel Paşca și practicile controversate din azilurile din Bihor: între îngrijire și evacuări forțate
Viorel Paşca, proprietarul mai multor azile din judeţul Bihor, și-a descris în cărţile sale modul în care îi urca pe beneficiari în maşina sa pentru a-i duce în localitățile de domiciliu sau, în unele cazuri, doar până la gară, de unde aceştia erau urcaţi în tren. Această formă de „evacuare” a vizat nu doar persoanele „deplasabile”, ci şi bolnavii cu afecţiuni psihice care nu respectau regulile impuse de conducere, după cum afirmă chiar Paşca. În paralel, acesta este acuzat de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane, dar este cercetat în libertate după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că nu este necesară aplicarea unei măsuri preventive.
Relatări din cărţile lui Viorel Paşca: „am hotărât să eliberăm câteva paturi”
În perioada 18 martie 2013 – 2 noiembrie 2025, Viorel Paşca a consemnat în cele cinci volume ale cărţii „Dumnezeu poartă de grijă”, publicate de Societatea Penticostală de Misiune Creștină din România, evoluţia activităţii din azilele sale. Confirmând telefonic pentru publicaţia Libertatea veridicitatea evenimentelor relatate în cărţile sale, Paşca povesteşte atât despre suferința și recuperarea oamenilor aflați în grijă, cât şi despre metodele folosite pentru a îi „evacua” pe cei consideraţi capabili să se descurce singuri sau care nu acceptau regulile centrului.
Beneficiarii azilelor sale erau persoane vulnerabile, incluzând bătrâni fără sprijin familial, bolnavi psihic şi oameni fără adăpost. „Externarea” se realiza fără evaluări medicale sau notificarea autorităților, după cum arată o însemnare din 8 iunie 2014:
„A sosit vara de ceva timp, iar numărul bolnavilor de la noi a atins limita: 140. Ştiu că nu e tocmai în regulă ce-am făcut, dar mi-am spus că o mică parte din cei pe care îi avem în grijă s-au făcut bine, pot să se deplaseze şi, având în vedere şi vremea frumoasă, am hotărât să eliberăm câteva paturi. Astfel, şapte persoane au fost «evacuate», urmând să-şi caute un rost, pe la prieteni, cunoştinţe, rude sau, pur şi simplu, un mod de a supravieţui. Sunt convins că unele se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu, iar dacă vor fi locuri libere şi situaţia o va cere, vom încerca să le ajutăm din nou. Până atunci însă, alte persoane bolnave sau în vârstă le vor lua locul.”
„Evacuări” în condiţii controversate: cazul Petru Strati
Nu doar beneficiarii „deplasabili” erau daţi afară, ci şi cei cu afecţiuni psihice care nu se conformau regulamentului, aceştia din urmă având dificultăţi în a înţelege regulile.
Un caz reprezentativ este cel al lui Petru Strati, din Arad, „un om simplu, fără familie, fără casă”, căruia i s-a oferit adăpost la azil în jurul anului 2010. Paşca îl descria ca o persoană cu mintea de copil, uneori ajutător, alteori încăpăţânat, și asta în ciuda faptului că producea pagube și agitație între ceilalți bolnavi psihic. „Nu era om rău, dar prin ce făcea, crea probleme”, scria Paşca, adăugând că Petrică pleca frecvent, luând obiecte și materiale variate de la azil și lăsându-le la săteni.
În nota din 12 ianuarie 2014, Paşca relata că Petrică era „dus într-o parte sau alta, cât mai departe de casă”. Deşi nu înţelegea unde este dus, mulțumea pentru călătorie și se întorcea pe jos, parcurgând zeci de kilometri, adesea epuizat, pentru a primi iarăși adăpost și o masă caldă.
Neglijență și repetate „evacuări”: drumul greu al lui Petrică
Paşca mărturiseşte că i-a fost dificil să îl gestioneze pe Petrică, care, de-a lungul timpului, a fost dus la Oradea, apoi lăsat în satul său natal și în alte localități, însă bărbatul a reușit mereu să se întoarcă pe jos, indiferent de distanță sau condițiile de vreme.
În 2014, Paşca notează că l-a „evacuat” pe Petrică la Oradea, spunându-i că are parte de „concediu” pentru o lună. Însă, după ce această perioadă s-a scurs, bărbatul s-a întors mereu la azil. În 2015, aceleaşi „evacuări” s-au repetat, iar în cele din urmă un localnic din zona învecinată i-a oferit sprijin temporar, însă după ce acesta a uitat să-l supravegheze, Petrică a fost din nou dus cu forța la Arad, de unde iar s-a întors. Mai mult, învăluit în mizerie și foame, bărbatul a fost găsit uneori dormind în fața clădirii azilului, fiind primit înapoi doar „până ce paharul se va umple la loc”, după cum afirma Paşca.
La moartea lui Petru Strati, în 2019, Paşca dezvăluia că acesta trăia într-un sat aflat la 10 km de azil, având parte de îngrijirea unei femei „extraordinare” în ultimele zile, fiind cunoscut în zonă drept o persoană marginalizată, „omul nimănui, caz social în cel mai real sens al cuvântului”.
„Domnul Mateescu” și alte victime ale evacuărilor forțate
Cazul lui Petrică nu a fost singular. Pe 8 mai 2022, Paşca relata despre „domnul Mateescu”, din Caracal, un om fără familie, care a fost „evacuat” după ce a devenit violent cu alţi bolnavi din azil. Mateescu a fost dus cu maşina la Gara Mare din Oradea, i s-a cumpărat un bilet de tren spre Caracal, însă s-a întors a doua zi la azil și a stat în faţa porții în ploaie, până când i s-a făcut milă conducerii și l-au primit înapoi.
Ulterior, după ce a lovit iar un bolnav, a fost dus cu maşina până în Sălaj şi lăsat acolo în drumul spre Caracal, însă s-a întors din nou la Dumbrava. Spre dovadă, Paşca a postat pe pagina sa de Facebook o imagine cu Mateescu aşteptând în fața porții, cu mâna dreaptă bandajată.
După ce bolnavul a fost transportat din nou la spital, azilul a fost anunțat să-l primească înapoi, moment în care acesta a fost „debarcat” în fața casei, fără acordul conducerii, care, în cele din urmă, n-a avut încotro decât să-l primească iar, în speranţa că se va linişti.
Probleme repetate în gestionarea evacuaților
La 3 iulie 2016, Paşca declara că, „având în vedere numărul mare de bolnavi trimişi la Dumbrava, ne-am văzut siliţi să facem loc celor mai în vârstă şi mai bolnavi, trimiţând «la oraş» persoane recuperate, capabile să se descurce singure”. Această practică însă avea consecinţe complexe, mulţi dintre evacuaţi întorcându-se, adesea bolnavi sau fără acte de identitate, „mărturisindu-şi eşecul în lupta pentru supravieţuire” în orașele în care fuseseră trimişi.
Astfel, Paşca relata cum un bărbat fusese dus la Oradea de trei ori, dar revenea în mod constant „mai insistent şi mai hotărât să rămână”, pierzându-şi actele de identitate şi ajungând să apeleze la intermediari precum poliţia. În noiembrie 2017, prioritizarea azilului a rămas pentru „bolnavii nedeplasabili sau cei în vârstă”, iar cei mai puțin gravați au fost refuzați.
Abordarea autorităților: acuzații de trafic de persoane
Luna trecută, descinderile DIICOT în azilele lui Paşca au evidenţiat că erau adăpostite 409 persoane, dintre care cel puțin 128 sufereau de dizabilități psihice. Procurorii au identificat faptul că aceste persoane, „fără autonomie, fără capacitatea de a se gestiona singure”, au fost exploatate, fiind ţinute „într-o stare de permanentă aservire”.
DIICOT a pus accent pe faptul că, deşi aceste persoane există din punct de vedere juridic, ele nu se pot reprezenta singure, iar Paşca a refuzat să le ofere un reprezentant legal care să le protejeze și să ia decizii în interesul lor, menținându-le astfel în mod ilegal în locuinţele sale.
Procurorii au mai precizat că vulnerabilitatea psihică a victimelor a fost folosită de către membrii grupării cu scopul de a le transforma în „simple instrumente generatoare de venituri consistente”, fără a le trata ca fiind fiinţe umane.
VA URMA: Alte întâmplări bizare din azilele lui Viorel Paşca, povestite chiar de el.
