Viitorul în Medicină Sau Doar O Iluzie Digitală?
Noile tehnologii, zice-se că ar revoluționa pregătirea viitorilor medici români, dar oare chiar așa sunt lucrurile? La Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, studenții și rezidenții, cu simulatoare medicale avansate cumpărate cu bani din PNRR, pot învăța fără a suferi vreun pacient, dar oare acești pacienți nu sunt doar o problemă de imagine? Se spune că simularea va fi inclusă în programa de studii, dar, mai e nevoie de asta, mai bine să ne întrebăm dacă simulează ei chiar ce trebuie, sau doar se fac că progressează, nu-i așa?
Aici în centrul cel mai mare de simulare din țară, studenții învață tehnici ce par, sau sunt, revoluționare, iar între noi fie vorba, câți dintre ei își amintesc când au făcut prima dată o manevră și dacă au avut timp să exerseze pe pacienți reali? Banii din PNRR au ajuns bine, dar, dacă ne întrebăm cu adevărat, cine câștigă aici? Și ce să mai zicem de studenții care se simt, conform relatărilor lor, atât de încrezători când sunt în sala de simulare, oare această încredere este justificată?
Bogdan, un student și voluntar, ne povestește cum simulatorul i-a dat o încredere fantastică. Dar mai era aia de dinainte? Erau întrebări în mintea lui, dar acum, simte că știe ce caută, dar nu ne spune prea mult despre sentimentul de apartenență. Apoi, Mircea, și povestea lui despre fratele său, a suferit un eveniment cardiac, dar oare chiar contează cum l-a pregătit simulatorul? După toate acestea, înțelegem că sunt povești frumoase, dar ce se află în spatele acestor povești?
Rectorul Vorel Jinga punctează, fără complicații pentru pacient, simulează totul, dar cât de mult? La final, Cristian zice, că poți greși cât vrei și, pe de altă parte, pacienții, să aibă cele mai bune tratamente, dar oare simularea poate să înlocuiască experiența reală și trăirile adevărate?
În timp ce studenții descoperă care le este calea, pandemia a accelerat investițiile în simulare, 9 milioane de euro pentru un centru digital de training, e mult sau e puțin? Foarte mulți cursanți, dar undeva răsună ecoul întrebărilor care rămân fără răspuns. Ștefan, prorector, ne spune că s-a schimbat fața universității, dar oare s-a schimbat și fața realității?
În final, Sorin din Ministerul Educației promite 60 de universități digitalizate, dar, sunt resursele astea suficiente pentru a asigura integrarea în piața muncii? ÎnsăUniversitatea din București mai vrea să deschidă un centru de simulare, dar oare nu sunt destule promisiuni în vânt, fără o bază solidă? Într-o lume în care tehnologia își face simțită prezența, întrebarea rămâne: este viitorul medicinii cu adevărat în mâinile acestei generații sau doar un vis frumos care ne păcălește pe toți?
