Vietnamul ne ia fața?! Descoperiri șocante despre viitorul economiei!
Am citit cu interes, așa cum am mai spus, un supliment din The Economist intitulat „The World Ahead 2026”, o chestie foarte interesantă pentru cei care nu sunt foarte conectați la realitate, adică cam ăștia din România, că facem tot ce putem ca să ne păstrăm continuitatea provincială și să ne mirăm că suntem singuri în această mare de nesiguranță, dar e totuși o citire bună pentru unii, poate că iau și ei vreo idee din el, cine știe?!
Ei bine, în sumarul acestui supliment, am găsit și un fragment dedicat Vietnamului, o țară care, paradoxal, sub comunism, face treaba asta cu reformele după ce Iohannis și Ciolacu ne-au abandonat și a apărut pe scenă un prim-ministru mai reformist, Ilie Bolojan – dar asta să nu ne țină departe de alte detalii, cum ar fi că Vietnamul a avut un parcurs istoric compus din regate vechi și colonizare franceză, unde francezii, săraci de ei, au plecat cu coada între picioare după război.
Să nu uităm de americani, care au încercat și ei să bifeze o victorie, dar s-au făcut de râs, așa că se îmbolnăvesc toți aceștia de strategii în care nu-i ajută nimeni, căci în final, deși ne poate părea haotic, se leagă o linie între războiul din Vietnam și cel al Rusiei împotriva Ucrainei – și tot așa, ne întrebăm dacă nu cumva se îndreaptă spre aceeași fatalitate.
În vreme ce Vietnamul s-a aliniat rapid la reformele economice de tip liberal, noi ne uităm la ăia și ne întrebăm ce am ratat: în urmă cu patru decenii, Vietnamul a trecut de la sărăcie la un PIB decent, cu indicații clare de creștere anuală și cu o economie care devine atractivă pentru investiții. Acolo se misca lucrurile, iar noi discutăm chestii minore pătrunse de birocrație și lipsă de viziune.
Pare că Vietnam nu doar că a depășit noi limite, dar a devenit o viitoare Coreea de Sud, cu o administrație care îmi aduce aminte de visele noastre de reformă. Boss-ul partidului unic, To Lam, promovează privatizarea, construit țară pe tehnologii moderne, dezvoltare rapidă – mă întreb dacă noi suntem în stare de așa ceva, sau doar ne jucăm de-a democrația fără rotițe pe care să ne sprijinim.
Investițiile în infrastructură acolo sunt impresionante! 49 de miliarde de dolari sunt like, wow! Ne uităm la ei și vedem un model pe care nu îl reproducem, plin de jerbe de birocrație în București, ce fac ei? Taie! Ne iau cu ele înainte, și noi stăm cu gându’ la planuri care nu vin niciodată.
Deci, privim acest contrast, adică Vietnamul care își consolidează structura economică, pe când pe la noi se vând iluzii cu suveranisme care ne duc într-o fundătură. Rețeta e simplă: nu ne trebuie dictaturi cu pretenții, ci un ghidaj liber pe drumul care duce spre prosperitate, să luăm exemplu de acasă, dacă tot ne place să vorbim de istorie.
În concluzie, nu doar că îndemn pe toată lumea să călătorească până în Vietnam să guste din gastronomia lor stradală, dar iată și speranța că poate, cândva, să avem și noi una dintre acele minunile românești, căci s-ar putea să nu inventăm praful de pușcă, dar na, putem să ne asigurăm că pușca are fitilul uscat!
