VIDEO. Golgeter de ”Mondial” şi cel mai bun fotbalist al turneului, Schillaci, stins prematur la 59 de ani de la un cancer de colon apărut în 2022, aşadar după aşa-zisa ”vaccinare”, între ale cărei 1.291 efecte adverse e şi… cancerul de colon. În 2021 alde Buzărin înfiera ”ignoranţa” lui Kimmich de a rezista valului aşa-ziselor ”vaccinări”

Se tot moare pe capete în lumea sportului ca urmare directă sau indirectă a aşa-ziselor „vaccinări” forţate pe pielea omenirii din decembrie 2020, cu ale lor 1.291 de efecte adverse, iar dinspre Italia parvine tragica veste a prematurei dispariţii a lui Salvatore ”Totto” Schillaci sau ”Salvatore della patria” pentru Squadra Azzurra la ora Coppei del Mondo ”Novanta” din ”Cizmă”.  

Schillaci ar fi împlinit la 1 decembrie 60 de ani, dar în 2022 a fost depistat un cancer la colon, într-o perioadă în care pe toate meridianele şi paralelele lumii continuau a apărea tot mai multe şi mai multe efecte adverse de pe urma aşa-ziselor „vaccinuri”.

De fapt cu totul altceva, dar fals şi mincinos promovate de la finele lui 2020 ca fiind „sigure şi eficiente, drept unică soluţie salvatoare”.

Când colo nici pe departe sigure, ci dimpotrivă, cu caracter înadins vătămător şi chiar letal, şi nici vorbă de vreo unică soluţie salvatoare, în condiţiile în care pLandemia „sperietoare” Stupid-19 constituise chiar pretextul convingerii opiniei publice de a se grăbi încolonat spre centrele aşa-zisei „campanii de vaccinare”. 

Cât despre „eficienţa” sa, este într-adevăr tot mai eficientă, însă strict pentru urzitorii care au ticluit-o tacit şi cu premeditare criminală din umbră, tot mai numeroase fiind vătămările de pe urma efectelor adverse, dar iată că şi plecările vremelnice dintre noi.

Schillaci fiind ultima victimă de renume din arena fotbalistică internaţională, din şirul victimelor mai puţin sau deloc cunoscute din lumea sportului ori în general din societate care s-au stins de când cu lansarea aşa-zisei „campanii de vaccinare”, fără ca sicilianul să fie nici pe departe primul peninsular din „calcio” care să se confrunte cu consecinţele înţepării, din nefericire nici ultimul.

Spitalul Palermo Civico, din oraşul său natal, precizând într-o declaraţie că Schillaci a murit miercuri dimineaţă după ce fusese internat în urmă cu 11 zile, iar înainte suferise două intervenţii chirurgicale.

A mai căzut o stea de pe bolta omenirii, s-a mai frânt prematur un destin, fiind vorba despre semeni de-ai noştri care au adus nespuse bucurii în masă la nivelul unei întregi naţiuni.

Presa italiană scria după internare, precum semnalează Active News în consemnarea accesibilă la această legătură, că în urma complicaţiilor tumorii la colon, Totò Schillaci se afla internat în secţia de pneumologie, unde, după cum se preciza în comunicatul de presă al spitalului, „a avut nevoie de mai puţin oxigen în ultimele 24 de ore”.

Acestea fiind urmările în timp nebănuite de către idioţii utili spălaţi pe creier ai „sistemului”, care n-aveau habar de coacerea unui veritabil şi autentic genocid prin aşa-zisa „vaccinare”, crime în masă împotriva umanităţii, ba încă şi-n decembrie 2021, pe când atâţia mureau deja pe capete inclusiv în sport de pe urma înţepărţilor din acel an, Buzărin de exemplu ţinând-o în gesepe cu ”ignoranţa” lui Kimmich, cel suficient de lucid a insista să spună răspicat „nu”, deşi împotriva tendinţei generale din colectivul în care activa, care-şi suflecase deja de ceva vreme mâneca.

Dar morbida presă pro-”vaccinare” şi isterică despre aşa-zisul ”virus” ţinea băţos şi în necunoştinţă de cauză evidenţa „negaţioniştilor”, şi tot aţâţa la nesfârşit spiritele, de parcă n-ar fi fost plină de sânge pe mâini, compromisă spiritual pe vecie. 

Şi totuşi găsindu-i-se „scuze” şi înţelegere în timp, de parcă s-ar fi uitat, ba chiar „corifei” bătându-se ulterior camaradereşte pe umăr, vaccinatul Boanchiş de exemplu prin a opina că fix pentru alde Ioaniţoaia şi Buzărin, alţi „vaccinaţi” iar ultimul şi propagandist, merită a fi rezistat gesepe. Ori gesepe chiar a „făcut măcel” public cu peniţa sa-n sânge, susţinând aşa-zisele „măsuri” şi aşa-zisele „vaccinări”. 

Nu era treaba zeloşilor presei corupte să facă pe epidemiologii şi imunologii de specialitate autopropunându-se în serviciu la foc continuu, ignoranţa fiind de partea lor, „Ignoranţii” strigă „Ignoranţii!”, iar cea mai bună dovadă se manifestă în cea mai tristă formă cu putinţă, pe seama vătămării atâtor semeni, unii chiar răpuşi de vectori ai eventaiului extrem de larg al efectelor adverse. 

Nici măcar un medaliat la nivel mondial nefiind imunizat în faţa urmărilor înţepării, caz al lui Toto Schillaci, care ţâşnea „de nicăieri” în Squadra Azzurra aproape spre 26 de ani, ca soluţie „de avarie” în atac a peninsularilor la turneul final pe care-l găzduiau.

Iar sicilianul, care avea a fi decorat cu ordinul Cavaliere al Republicii Italiene, a scuturat plasele pentru a ţine Italia în cursă până-n semifinale, adjudecată fiind apoi finala mică la bronz.

Pe-atunci, în vara lui 1990, abia după primul sezon la Juventus, care-l coopta de la Messina, unde marcase peste 60 de goluri în cele 219 apariţii bifate vreme de 7 ediţii de campionat, mignonul atacant debutând la naţională abia la 31 martie 1990, Vicini introducându-l cu ocazia amicalului de verificare înaintea Coppei del Mondo, câştigat cu 1-0 în Elveţia.

Inspirată convocare, „Toto” fiind selecţionat în lotul de „Mondial” şi introdus ca înlocuitor al lui Carnevale în cursul jocului cu Austria, din grupe, pe care-l şi decidea prin unicul gol, 1-0. 

Încât a fost titularizat alături de Baggio împotriva Cehoslovaciei, ambii şi înscriind în succesul cu 2-0, urmat de calificările din optimi şi sferturi, semnate cu reuşite chiar de Schillaci, care deschidea scorul în faţa Uruguay-ului şi-i mai şi pasa decisiv lui Serena, marcând apoi pentru 1-0 şi cu Irlanda. 

Mai mult, în semifinala cu campioana en titre Argentina a fost preferat în echipa de start, deşi Baggio i-a cedat locul lui Vialli, iar tot Schillaci a înscris, 1-1 ducând la loviturile de departajare, câştigate de sud-americani şi în care sicilianul nu s-a implicat, invocând că este lovit. 

Implicat însă apoi din plin în „finala mică”, în care i-a pasat la gol lui Baggio şi a înscris la rândul său, 2-1 cu Anglia, aducându-i „Gheata de aur” de golgheter al turneului final, cu 6 reuşite, dar şi „Balonul de aur” al celui mai bun fotbalist al competiţiei. 

A fost vara vârfului carierei sale, căci avea a se alege cu un total de numai 7 goluri în 16 apariţii pentru Squadra Azzurra, mai mult, nici la Juventus nemaicontinuând după 1992, cu 26 de reuşite în 90 de apariţii în 3 campanii, preluat pentru alte doar două ediţii de Internazionale, în care marca de 11 ori în 30 de partide, mai adesea ulterior în cei 3 ani în Japonia, cu 56 de reuşite în 78 de meciuri pentru Jubilo Iwata, ani încheiaţi cu un titlu naţional nipon, după care, în 1992, se şi retrăgea. 

Dar pentru o lună, la Coppa del Mondo Italia Novanta, a fost „salvatorul patriei” pe propriul tărâm, prinzând locul 2 în acel an pe podiumul „Balonului de aur”.

Avea a pune pe picioare în noul mileniu o şcoală de fotbal în oraşul natal, Palermo, dar de-acum au rămas doar amintirile de pe urma unui mignon atacant care a însufleţit şi entuziasmat o întreagă naţiune în 1990, încă un italian celebru stingându-se de pe urma abominaţiilor puse înadins la cale la nivel mondial din 2019, mai întâi cu „sperietoarea” – „problemă” lansată de ticluitorii din umbră căreia tot ei i-au găsit şi „soluţia”, înţeparea, mai lesne înfiptă pe gâtul opiniei publice după ce îi stârnea acesteia „reacţia” de panică la aşa-zisul „virus”. 

Cât de poate de trist, dar totuşi adevărat. Iar timpul le va dovedi chiar pe toate, actualmente fiind strict doar numai şi numai „jocul de glezne”. 

Sporttim avertizând în multe, multe privinţe binişor dinainte de 2019, dar „mesagerul” fiind tratat nu precum ultimul om, ci mai josnic decât pe seama „ultimului câine”, iar asta pentru „crima supremă” a noii (a)normalităţi, „delictul de opinie”. 

VIDEO. (foto pagina I:  Claudio Onorati / Ansa / Calcioweb)