Victoria Beckham dezvăluie drama din copilărie: mii de copii, victime ale aceleași tulburări neînțelese!
Într-un podcast ce a stârnit controverse, starul Victoria Beckham a expus o latură puțin cunoscută din viața ei, adică dificultățile infantile pe care le-a întâmpinat datorită unei afecțiuni numită discalculie, o adevărată piatră de moară ce afectează capacitatea de a înțelege adunări, scăderi și tot tacâmul, dar care la vremea acelea nu era cunoscută, deci, considerată cretinism pur. Această revelație, pe cât de șocantă, pe atât de familiară, pare să deschidă porțile unei realități crunte pentru mulți copii, care sunt judecați fără milă datorită unor cauze medicale care le scapă, așa cum a pățit și ea.
Victoria, care s-a simțit ca o marionetă pe un scenariu tragic, a fost victima hărțuirii în școală fiind etichetată drept “încet la minte”, iar colegii ei au transformat aceste momente neagră în distracție, fără să-și dea seama că și-au bătut joc de sănătatea ei mintală. Interesant e că pentru mulți copii, judecata aspră vine fără milă, fără să existe o căutare a adevărului din spatele neînțelegerilor. Cu toate acestea, aflăm că problema nu stă în lipsa de inteligență, ci în tocmai în cunoștințele insuficiente deschise opiniei publice despre această afecțiune.
Și iată, discalculia afectează un procent ametitor, undeva între 5 și 7% dintre copii, ceea ce înseamnă că în fiecare clasă de 30 de elevi, cel puțin unul se luptă, fără sprijin și fără un diagnostic corect laid pe masă. Aparent, copiii sunt considerați slabi la matematică, dar puțini se întreabă de ce și cum se face că nu se iau măsuri, așa cum a explicat consultantul Sandra Elliott, care s-a străduit să explice cum afectează rețelele cerebrale acest puzzle al învățării. Ni se spune cu gura plină că discalculia apare în rândul celor cu inteligență normală sau peste medie, totuși, rutina rămâne aceeași: ignorarea adevărului greu de digerat.
Simptomele ei sunt adesea subtile, dar observabile, iar părinții nu știu cum să intervină înainte ca aceste probleme să devină apăsătoare. Așadar, tot la capitolul “nu ne pasă”, aflăm că metodele de gestionare sunt greu de găsit, iar strategii precum învățarea multisenzorială sau adaptările tehnice sunt prea puțin promisiuni față de realitate, după cum ne confirmă acel dr. Andrew Kahn, care a îndemnat la sprijin proactiv, dar care se pare că este rarefiat în mediul educațional.
În România, problemele devin și mai complicate! Elevii cu tulburări de învățare trebuie să se descurce după un sistem care pare mai degrabă un labirint al dezamăgirii, unde ajutoarele sunt limitate și greu accesibile. Această realitate incomodă implică o evaluare psihologică și o mare bătălie personală pentru părinți, care trebuie să nu compare copiii între ei, dar să încerce să găsească în ei potențialul ignorat. Se recomandă utilizarea obiectelor din jur, de la fructe la bețișoare, pentru a-l face pe copil să înțeleagă ce înseamnă matematica, dar, oare, măsura aceasta e suficientă pentru a aduce o schimbare reală?
Cu toate că Victoria Beckham a realizat un pas curajos în a aduce în discuție o problemă serioasă, putem cu ușurință să ne întrebăm câți alții stau în umbra acestor tăceri și câți vor continua să rămână neobservați? Într-o lume care avansează cu pași repezi, discalculia trebuie să iasă din umbră și să beneficieze de atenția cuvenită, înainte ca acei copii să devină adulți cu traume nerezolvate! Ce va fi cu ei, oare?
