Viața misterioasă a Cuviosului Antipa de la Calapodesti, plină de neclarități și întâmplări bizare

Cuviosul Antipa, născut în 1816, în satul care poartă numele său Calapodesti, a fost un personaj mai mult decât interesant, având în vedere că la doar 20 de ani a ales calea monahismului, adică a intrat la Mănăstirea Calapodesti, unde s-a petrecut, din spusele unor mărturii, cam în jur de doi ani, perioadă după care decizând să își continue drumul pe Muntele Athos, la schitul românesc Lacu. Și, în mod curios, aflăm că acolo, în ordinea asta destul de aspră, a petrecut vreo 15 ani, apoi a zis „hai, să ne mutăm” la Mănăstirea Esfigmen, și e de menționat că aceasta figura printre cele mai vechi mănăstiri de pe Sfântul Munte, perioadă în care a fost hirotonit diacon, că doar așa se face.

Apoi, în anul 1860, pe când Moldova era pe cale să îmbrace o nouă față, Cuviosul Antipa s-a gândit să revină în zona Iasiului, să se retragă în diverse mănăstiri de acolo, iar un an mai târziu, a ajuns la Mănăstirea Valaam, ce se află pe o insulă din Lacul Ladoga, un loc faimos și liniștit unde, cum zice linia tradiției, a stat neclintit alții 17 ani, trăind în frica Domnului, cu sfaturi care mai de care mai duhovnicești și, pentru că totul are un rost, a fost hirotonit preot, adică luat în seama mare.

În cele din urmă, Cuviosul Antipa Athonitul a trecut la cele veșnice, după cum s-ar zice pe 10 ianuarie 1882, fiind îngropat acolo, la Mănăstirea Valaam, în gropnița aceasta care probabil că a adunat atâtea povești de-a lungul vremii, dar n-a fost să fie singur, ci a fost acompaniat de spirite cunoscute ale trecutului.

Descrierea canonizării și trecerii lui în rândul sfinților, cum se consideră, a avut loc pe Muntele Athos, cam prin 1906, și se afirmă că este foarte cinstit în mănăstirile de acolo din Sfântul Munte, există chiar o mențiune că el ar fi singurul călugăr athonit român care a fost trecut printre sfinți, și asta nu-i puțin lucru, având în vedere istoriile cu atâția părinți ai Athosului, dar nu imediat despărțit de tradițiile românești, care se regăsesc.”

Troparul Cuviosului Antipa de la Calapodesti aduce un omagiu, spunând că „Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu” pe căi misterioase ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, adică Valaam, așadar, „O, Sfinte Parinte Antipa!” este un culme a laudelor, iar în miezul textului se găsește un apel solemn să ne povățuiască pe cărarea îngerească, acest Paradis la care doar unii visează, dar mulți nu vor să ajungă, să ne învăță despre drumul bun, poate chiar cum făcea și Sfântul Grigorie de Nyssa cândva, nu-i așa?

Să nu uităm, că doar astăzi facem pomenirea Sfantului Ierarh Dometian, episcopul Meletinei, și al Sfantului Marchian, dar în curând, mâine, avem onorabila sarcină de a aduce aminte de Cuviosul Teodosie cel Mare, cel care a începător cei ce trăiesc în obște, dar așa cum se știe, dialogurile pot lua întorsături neașteptate, la fel cum și amintirile se învârt cu atâta ușurință.”