Sistemul de protecție socială din Giurgiu prin ochii lui Alex și schimbările din cadrul căsuțelor familiale
Alex, un băiat de 14 ani aflat de mai mulți ani în sistemul de protecție socială după ce a rămas orfan de ambii părinți, mărturisește sincer că ceea ce îi lipsește cel mai mult este familia. Deși zâmbește vioi, în spatele acestei exteriorități se ascunde un dor profund pe care sistemul și niciun om nu îl pot stinge complet.
Sistemul lui Alex, o nouă realitate
Alex folosește termenul „sistem” ca pe un echivalent al unui cămin, o realitate în care a fost nevoit să se adapteze după ce, împreună cu frații săi, a rămas orfan. „Locuiesc de câteva luni «la căsuța noastră», împreună cu alți șapte băieți, și îmi este bine, foarte bine, e cel mai bine aici”, spune el cu convingere. Când încearcă să spună ce îi lipsește, răspunsul său este scurt, dar reflectă o durere adâncă: „Familia, frate-miu… Bine, părinții mei s-au dus. Frații mei, da, că p-ăia îi mai am. Unul e la Malu, celălalt mi-a decedat acum cinci luni și unul e în Olanda”.
Aceste „căsuțe” reprezintă o schimbare majoră în modul în care sistemul de protecție socială funcționează. Încet, marile centre de plasament, cunoscute pentru condițiile aspre și, uneori, pentru neglijență și abuzuri, sunt înlocuite cu case de tip familial. Acestea sunt locuri unde un număr mic de copii cresc împreună, învață să împartă o masă, să sărbătorească zilele de naștere și să simtă, măcar parțial, că trăiesc într-un cămin, nu într-o instituție.
„Modelul este unul de tip familial. Vor fi doi într-o cameră, nu zece sau cincisprezece. Vor locui aproximativ șase, șapte într-o căsuță. Cu siguranță va fi altceva. Au bucătărie, vor învăța să gătească, vor fi permanent însoțiți și supervizați de personalul care va fi zi de zi alături de ei, iar în căsuță va fi o mamă care va avea șase sau șapte copii”, explică reprezentanții sistemului.
Visele adolescenților din căsuțele familiale
Alex împarte camera cu Robert, iar ambii împărtășesc visele tipice ale tinerilor de vârsta lor: să ajungă fotbaliști sau vloggeri cunoscuți, să aibă adidași la modă și un iPhone, așa cum își doresc majoritatea colegilor din generația lor. Însă, dincolo de aceste aspirații, ambii sunt conștienți că succesul nu este garantat și privesc viitorul cu prudența unui adult care a cunoscut dificultățile sistemului.
„M-am gândit ce vreau să mă fac, normal. Fotbalist aș vrea, dar nu știu dacă se poate. Depinde de viitor, nu știu…”, spune Alex cu o sinceritate dezarmantă.
Școala reprezintă unica lor șansă de a scăpa de incertitudinile viitorului. Ei au lângă ei două exemple de reușite care îi motivează: un coleg care a finalizat cu succes studiile liceale, a promovat Bacalaureatul și s-a înscris la facultate, și „domnul director” Vișinel Bălan, un tânăr crescut în același sistem, care acum conduce DGASPC Giurgiu.
Vișinel Bălan: un model și o cale spre succes
Vișinel Bălan a preluat funcția de director al DGASPC Giurgiu în iulie 2025. La începutul mandatului său, a fost surprins să constate că mai mult de jumătate dintre copiii aflați în sistemul de protecție din județ nu frecventau școala. „Am venit anul trecut și trei din șapte mergeau la școală. M-am dus în mai multe căsuțe și am văzut că trei erau la școală, ceilalți dormeau. Când i-am întrebat de ce, mi-au răspuns că nu aveau chef să meargă la școală”, rememorează directorul.
Înțelegând că sfaturile părintești obișnuite nu mai sunt suficiente pentru acești adolescenți, care de mult timp au fost neglijați, Vișinel Bălan a decis să implementeze stimulente financiare pentru frecventarea și promovarea școlii.
„Singura soluție să îi rup din zona asta de leneveală a fost să introduc stimulente financiare. Am oferit câte 500 de lei pentru fiecare copil care promovează, indiferent de medie, și anul acesta am adăugat un iPhone pentru cei care au medii peste 8. Patru copii au reușit asta, iar altul a primit o vacanță în străinătate pentru că a luat Bacalaureatul cu o notă foarte bună”, explică directorul.
Acest tânăr a depus dosarele la mai multe facultăți și, la data de 21 iulie, a plecat la Sibiu pentru a se înscrie la Academia Militară, un prim pas spre un viitor stabil și de succes.
Transformarea căsuțelor și susținerea comunității
În județul Giurgiu, există puțin peste o sută de copii aflați în sistemul de protecție socială. Aceștia locuiesc în căsuțe de tip familial, unele renovate déjà, altele aflate în proces de reamenajare pentru a le oferi condiții cât mai aproape de cele familiale. Se urmărește eliminarea oricărei urme care să le amintească că sunt într-un sistem instituționalizat.
Fundația Ringier a contribuit recent la acest efort prin donația unui televizor pentru Casa Soarelui, una dintre căsuțele destinate să găzduiască șapte-săopt copii începând cu luna august 2026. Casa dispune de dormitoare fără paturi supraetajate, două bucătării și o cameră de zi unde copiii vor putea să petreacă timpul împreună, urmărind filme, povestind sau sărbătorind momente importante, imitând astfel un ambient familial.
Acest spațiu este gândit nu doar pentru relaxare, ci și pentru a crea legături între copii și a-i ajuta să simtă că fac parte dintr-un adevărat cămin și nu dintr-un sistem institutionalizat.
Implicarea educației și a modelului motivational în sistemul de protecție
Inițiativele implementate de directorul Vișinel Bălan și exemplul colegilor din căsuțe arată o schimbare importantă în modul în care sistemul de protecție socială din Giurgiu încearcă să ofere copiilor aflați în dificultate oportunități reale de reintegrare și succes. Educația devine elementul cheie, iar stimulentele financiare au devenit o metodă pragmatică pentru a stimula motivația, întrerupând un ciclu vechi de neglijență și abandon școlar.
Este vizibil că această transformare radicală, de la marile centre de plasament la casele de tip familial, încearcă să creeze condiții demne unde copiii nu doar să supraviețuiască, ci să își dezvolte potențialul într-un mediu asemănător unei familii adevărate.
Alex și colegii săi, prin poveștile lor, nu sunt doar beneficiari ai sistemului, ci și mesageri ai dificultăților pe care le înfruntă și ale speranțelor pe care le nutresc, demonstrând că, în ciuda pierderilor și obstacolelor, visele despre un viitor mai bun nu mor niciodată.
