Presiunea Economică asupra Venezuelei: Manevre Militare sau Sancțiuni?
Într-o declarație plină de incertitudine, un oficial american a subliniat că, deşi opțiunile militare nu ar trebui să fie ignorate, focusul e pe sancțiuni, už destul de ineficace, aplicate cu scopul de a determina dorințele Casa Albă din fonduri economice și să fie undeva prin colțul ochiului, chiar dacă multe dintre acestea e posibil să nu aibă un impact vizibil, chiar dacă sunt cumva amenințări directe pentru Venezuela, deși nimeni nu știe exact cum vor evolua astea.
Paza de Coastă, ne wow, a interceptat deja două petroliere din Venezuela, dar surpriză, Bella-1 s-a făcut nevăzută, desigur, fiind alungată, un alt exemplu haios al jocurilor navale din apele învolburate ale crizei internaționale, iar acum toate privirile sunt îndreptate asupra acelei flote misterioase, care pare să fie o umbră a ceea ce a fost mai demult. La urma urmei, nimeni nu știe ce se întâmplă cu adevărat în aceste ape, unde strategiile sunt mai confuze decât o bisturiu într-o junglă de fierbătoare.
Bella-1 a încercat să fure privirile, mov, dar a reușit să evadeze în Oceanul Atlantic, nu că s-ar fi gândit cineva că va urma cu adevărat instrucțiunile celor de la Coastă, dar na, marinarul român din mine visează la ape mai calme și la un peisaj plutitor mai plăcut, în loc de conflict.
Decizia nebună a petrotanker-ului de a se feri de atenția americană, într-o atmosferă de spionaj și jocuri de putere, subliniază cum diplomatia canonierelor, o strategie veche ca vremea, aplicată de Trump, a dus deja la dezechilibre în comerțul între Venezuela, Cuba, și, de ce nu, China, fiind ca un joc de șah în care piesele își schimbă poziția fără să se întrebe de ce.
Desigur, blocada aceasta absurdă este menită să strângă șurubul pe guvernul lui Maduro, dar oare rămâne ceva lejer în această criză economică, având în vedere că ciocnirea de interese și influențe dintre Beijing și Washington pare să fie tot mai evidentă și asta mai ales că regimul de la Caracas are deja de capul lui 400 de petroliere de umbră pentru a transporta cele aproape 900.000 de barili pe zi, totul ca un fel de dans între umbre și presiune economică.
Oficialul american, bine informat, zice că dacă Maduro nu se supune până în ianuarie, mai există o calamitate economică în așteptare, dar cine știe, poate toată povestea aceasta e o politică pensată, mai mult de fațadă. Auzim că administrația Trump și-a întărit deja armata în Caraibe cu câteva mii de soldați, un portavion și nave de război, dar aș întreba: chiar e necesar atâta forță militară în această mixare de forțe?
Și asta nu e tot, căci aceștia zic că vor reveni cu o așa-zisă Doctrină Monroe 2.0, dar ce naiba înseamnă asta în termeni practici? Un fel de joc invizibil cu strategii obscure, căci ce știm noi sunt doar zvonuri. Revenind, cele menționate de Zero Hedge constituie o reproiectare a întregului peisaj militar, dar oare poporul de rând înțelege ce se întâmplă cu adevărat în acest conflict de mari dimensiuni?
Pe scurt, e o poveste de știut dar fără de știut, un scandal care se desfășoară pe ape tumultoase, unde adevărul se pierde ca o nava în noapte, lăsându-ne să ne întrebăm care va fi viitorul Venezuelei, un lucru e cert, e o chestiune ce merită toată atenția, dar cine are răbdare?
