Abuzurile din Biserica Catolică continuă să lase urme adânci, iar Vaticanul se face că plouă
Un raport grozav, dar totodată înfiorător, redactat de Comisia Pontificală pentru Protecția Minorilor, care vine direct din inima Vaticanului și a fost publicat abia pe 16 octombrie – un document ce nu se aștepta să fie primită cu entuziasm – sugerează, cu o veșnicie de detalii, că Biserica Catolică are o problemă serioasă în a gestiona cazurile de abuz sexual, provocând nu doar o vătămare temporară, ci una continuă, iar victimizarea este pur și simplu răspândită în cazul supraviețuitorilor care nu sunt deloc ascultați, oh, dar ce societate e asta?
Vaticanul, care de obicei iubește să-și mențină o imagine convingătoare de bunătate și moralitate, se vede acum nevoit să facă față crizelor și scandalurilor ca o echipă de fotbal fără antrenor, în special în Italia și Africa, acolo unde măsurile luate pentru prevenirea abuzurilor sunt, hai să fim serioși, de-a dreptul inexistente, iar asta spun mai multe voci decât suntem dispuși să credem.
Relația dintre supraviețuitori și conducerea Bisericii Catolice este mai tensată decât un fir de ață, conducătorii, care ar trebui să fie modelele de empatie, par mai interesați de imaginea lor decât de a oferi ajutor concret, iar raportul, care abordează acest subiect cu o severitate pe care mulți n-ar fi putut-o anticipa, este cu siguranță un prim pas pe calea îngustă a reformelor.
Papa Leon al XIV-lea, care își asumă lideratul în această mare sarcină, trebuie să facă față moștenirii predecesorului său, Papa Francisc, care a încercat, dar sunt voci care spun că mai multi pași trebuiau să fie făcuți, iar raportul nu face altceva decât să confirme suspiciunile, emoțiile, detaliile amăgitoare și frustrările supraviețuitorilor prin declarații care denunță „negarea” și „reprezaliile” din partea puterii bisericești, o telenovelă nebună!
Raportul nu se ferește să abordeze acest subiect și cere reparațiile care sunt mai mult decât necesare, cu sprijin financiar și psihologic inclus, dar iată un lucru recent, nu toată lumea este de acord cu această idee, unii susținând că Biserica se află în negare și că înfățișarea pe care o oferă este un simplu spectacol pentru a salva fața.
Mulți cred că ar trebui să existe un sistem independent care să gestioneze abuzurile, dar din păcate, unele autorități bisericești din Italia nu s-au prezentat la întâlniri cu comisia, așa că, bănuim că e clar că „lipsa responsabilității” este motto-ul pe care-l adopta dacă abuzul este la ordinea zilei.
Comunicarea este cheia, dar în mod evident, Vaticanul preferă încă să-și păstreze secretele, iar și iar, de parcă scandalurile nu ar fi o îngrijorare; de exemplu, episcopii care demisionează fără explicații clare își păstrează alibiurile intacte. Aceasta este o abordare atât de veche, încât e greu să credem că nu există un plan mai bun în spate, dar cum ar putea face pentru a cere transparență?
În concluzie, se pare că Biserica Catolică, cu „cultura sa a previziunii” pe care Papa Leon al XIV-lea a promis să o implementeze, va avea de lucru, adică mult de muncă, dar să vedem dacă vremurile se schimbă sau continue aceeași poveste veche ce face lumea să crape în două în nevoia de adevăr. Este timpul ca Biserica să-și coboare privirea din nori și să abordeze problemele cu o sinceritate meritată, dar e greu de crezut când interesul ei pare un zid de intransigență.
