Scandal și iritare: Cântecul lui Orbán stârnește pasiuni necontrolate!
Într-un moment de mare intensitate și dacă vrem să fim onesti, puțin haotic, Vasile Dîncu, părintele gândirii neclar – sau așa se consideră el, a sărit în apărarea premierului ungar Viktor Orbán, spunând că muzica lui nu-i chiar atât de tragică pe cât pare, în timp ce social media se abținea să respire. De parcă ar fi fost o furtună în paharele noastre de plastic patriotice, tipu’ cântă cu lăutarii „Noi nu plecăm de aici”. Tragedie națională, reacții din toate părțile, cu titluri care mai de care mai alarmante, de parcă s-a semnat un Диктат.
Și, hai să ne calmăm puțin, de ce ni se urcă sângele-zăpadă pe nas atât de repede când ungurii cântă? Poate pentru că noi, românii, avem acest talent mai nefericit de a ne indignare selectiv cu un ușor parfum de amărăciune în aerul fierbinte al patriotismului deturnat. Când lăutarul nostru strigă „Noi suntem români, aici pe veci stăpâni”, ne umplem de-o mândrie nesfârșită, dar când vine vorba de lăutarii lor, deja e conspirație națională împotriva tricolorului.
Să ne aducem aminte de istorie, dar și de prezent!
Vasile Dîncu continuă pe acea frecvență ironic-filosofică, spunând că ungurii nu au afirmat dirijor că au fost primii aici, ci, prin acest „noi nu plecăm”, cumva recunosc că au apărut mai târziu, dar s-au acomodat excelent. Mare realizare, zice băiatul: ei mai rămân în țară, noi plecăm cu milioanele pentru o felie de pâine în Italia, Spania și Germania. Oare nu ar trebui să ne bucurăm? La noi acasă vor rămâne doar pensionarii cu câini comunitari și cumva minoritățile loiale. Wow!
Până la urmă, spune el, ar fi bine să le mulțumim ungurilor, căci parcă ei sunt cei care țin pământul învârtit de sub picioare, repară drumurile și, cumva, plătesc impozite. Un sketch simplu aparent, dar plin de umor amar, nu-i așa?
Dîncu își explică viziunea asupra momentului festiv!
Poate că totul era un simplu festin: sarmale, vin românesc, și dor de casă. Cânta chelnerului poate „Noi nu plecăm până nu vine desertul” dar românii sunt vigilenți ca un vultur, iarunde iar dacă văd un refren, simt că unitatea națională e pusă la naftalină. De parcă la fiecare beție nu am zice noi câte ceva care să facă serviciile secrete să scrie versurile cu creionul roșu mare și incoerent. \”Să trăiască România Mare!”, „N-avem neamuri, doar hotare!”, dar este totul în regulă, acolo este voie la masă.
Concluzia de care Dîncu nu se ferește – și poate cu un strop de invidie – ne spune că ungurii, cu toate micile lor obsesii identitare sunt încă legați de pământul lor, pe când noi ne legăm de Wi-Fi și variante de low-cost. „Poate tocmai din asta ne irită cântecul lor?” se întreabă retoric. El consideră că am uitat demult de rădăcini și adevărul e că, dacă mai cântam și noi „Nici noi nu plecăm”, poate că ne-am fi scutit de nenumărate emisiuni despre exod și demografie. Dar, nu, noi ne certăm cu cine rămâne”, a concluzionat el cu un sarcasm perfect. Auzi, cine ar fi zis?
Pe final, Dîncu trage concluzia că Orbán a fost doar un om care s-a bucurat de muzica bună și de un vin românesc de calitate. Oare chiar asta e toată povestea? Mmmhm, noi vă lăsam pe voi să decideți dacă astfel de interpretări merită un festin de polemici.
