Urmarea Lui Hristos: Răsplata Curajului și Fericirea Credinței

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților); Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 10, 32-33; 37-38 și 19, 27-30 (Urmarea lui Hristos); glas 8, voscr 1, când sărbătorim și Soborul Sfinților 12 Apostoli, la Sfânta Liturghie se citește din Sfânta Evanghelie un text edificator care este menit să ne facă să reflectăm profund asupra destinului nostru pentru veșnicie, să ne sădească în suflet dorința de a ne căi mereu de păcatele noastre și de a alege să trăim ca niște creștini adevărați, pentru a putea dobândi ceea ce au obținut predecesorii noștri, și anume, viața veșnică! În fapt, putem spune că pericopa evanghelică reunește o serie de aspecte din Evanghelia Sf. Ev. Matei, care pot să ne vorbească despre un aspect fundamental al vieții creștine care este legat de nevoia de Dumnezeu și de «Urmarea lui Hristos», deoarece, în timp ce oamenii au grijă să-i înzestreze pe semenii lor cu tot ceea ce le trebuie pentru a trăi, cu atât mai mult are grijă Dumnezeu de următorii Săi! Toți sfinții care ne arată că după trecerea vieții pământești, pornim ca să urmăm calea spre veșnicie, iar, sufletele noastre, însoțite de sfinții îngeri se vor bucura de marea întâlnire în ceruri cu Dumnezeul Treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, cu Sfânta Fecioară Maria, cu toți sfinții, cu părinții și strămoșii noștri, cu toți cei dragi care s-au săvârșit mai înainte de noi! Doamne, dar, cât de greu este în anumite situații de a-L mărturisi pe Dumnezeu înaintea lumii, că de multe ori vedem până în zilele noastre! Uneori, egoismul, ori patimile apăsătoare vin să interpună stavile în calea dreptei mărturisiri, iar, alteori, duhul lumii e unul cu totul contrar principiilor propuse de Bunul Dumnezeu, iar, acest lucru amplifică dificultatea păstrării unei căi mântuitoare. Poate că răsplata e până la urmă una cât se poate de tentantă, mai ales că Fiul Însuși va mărturisi despre curajoși înaintea Tatălui Său, pentru că vine Domnul pe pământ sub forma unui Cuvânt și Se vestește pe Sine, venind și preaslăvindu-Se în sfatul sfinților Săi! Deci, fericit este poporul care cunoaște venirea Sa și adevărul Său în adunarea sfinților Săi! De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos, ne transmite Cuvântul Său, în felul următor: ,,Pace ție, popor al Cuvântului Meu, martor al Meu pe pământ, precum Eu, Domnul, sunt martor credincios în cer în adunare de sfinți, și fericit ești tu, care cunoști cuvântul venirii Mele, glasul Meu, care vine cu norii deasupra ta și te mărturisește al Meu! Sunt cu adunare de sfinți la masă cu tine, că e ziua cea de pomenire bisericească în cer și pe pământ, a tot numărul lor! În mijlocul lor stă sărbătorită în ziua aceasta trâmbița Mea, «fluierașul» prin Care Eu, Domnul, Mi-am făcut auzit glasul pe pământ, vreme de treizeci de ani, ca să-Mi adun o mână de popor și să-l călăuzesc spre credință în venirea Mea, Cuvânt pe pământ prin glas de trâmbiță, și am stat la masă de cuvânt cu acest popor, care Mi-a fost și Îmi este martor pe pământ, precum Eu pentru el sunt martor credincios în ceruri”, pentru că aceasta este, în esență, cea mai mare fericire a Raiului ceresc: să te întâlnești și să comunici, față către față cu viețuitorii cerului, cunoscuți sau necunoscuți înainte. Căci, după moartea noastră cu trupul, noi nu încetăm să fim persoane care vorbesc cu Dumnezeu, astfel: ,,Pace ție, popor al Cuvântului Meu, martor al Meu pe pământ, precum Eu, Domnul, sunt martor credincios în adunare de sfinți, iar, tu, cunoști cuvântul venirii Mele”!

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri”! Mai ales în zilele noastre, se pare că mândria l-a pierdut pe om, fără ca el să înțeleagă că umilința îl înalță și îl așază din nou în har cu Dumnezeu, mai ales că meritul său nu este în ceea ce știe, ci, în ceea ce face pentru a se mântui! Iar, dacă omul nu își îndreaptă drumul, calea sa către Creator, știința lui rămâne fără fapte, îl face semeț și orgolios, pentru că începe să se ocupe de lucruri pe care nu le poate controla, ba chiar ajunge să sufere pentru ele de anumite boli psihice! Omul smerit are pace în inima sa, iar, sub îndrumare divină, Ființa Umană, pe lângă știința trebuitoare, își dezvoltă voința, iubirea, bunătatea, cinstea, plăcerea de a munci, calități ce constituie adevărata sa avere în marasmul crizei morale de astăzi! Poate că atragem toate aceste însușiri, dacă le iubim, dacă le dorim sincer, mai ales că pe om îl costă mai mult compromisul de se supune pornirilor sale, decât a le învinge, iar, dacă lupta contra patimilor e grea, o pace nesperată este rodul ei! Să-L chemăm, deci, pe Domnul în ajutorul nostru în această sfântă luptă cu păcatul și cu ispitele vieții post-moderne! De aceea, credem că Omul este din ce în ce mai conștient de Lumina Divină din interiorul său, chiar dacă afirmăm tot mai des că suntem copiii lui Dumnezeu, că suntem creați din Lumină, după chipul și asemănarea Creatorului. În ultimă instanță, aproape toți, credem că suntem stăpânii gândurilor noastre, dar, acest lucru este posibil numai cu ajutorul Domnului, prin Urmarea Lui Hristos pe căi protective și benefice!

Dacă acela care nădăjduiește în oameni și în lucruri, nădăjduiește în deșert, înseamnă că omul devine conștient de forța pe care i-o dă Credința adevărată și afirmă că are puterea să stăpânească ereziile rătăcirilor! Iar, gândul curat al Omului Luminat îi schimbă atitudinea față de el însuși și față de semeni, pentru că nădejdea există numai în Creator, dar, uneori, chiar și în Creaturi, pentru că prin Creaturi Dumnezeu își desăvârșește Creația. De aceea, omul credincios are nădejde că este stăpânul lui însuși! În esență, fiecare Om în parte, poate afirma în scop de protecție că este o Ființă de Lumină și de aceea, lucrurile negative, întunecate, nu o pot atinge, aceasta fiind o afirmație făcută pe fondul unei Iubiri sfinte față de Dumnezeu și cu mintea la Legile Universale! Trebuie să ai certitudinea că e nevoie de a te apropia de oameni, dar nu te da decât lui Dumnezeu! O legătură prea strânsă cu creatura omenească efemeră împarte sufletul și-l slăbește, dar, sufletul trebuie să trăiască mai sus, la Dumnezeu Care este unicul stăpân și toată autoritatea legitimă a existenței omului, ca într-o curgere, ca o participare la puterea sa eternă, nesfârșită! Simțim de multe ori, că prin credință tare în Dumnezeu, reușim să ne apropiem de oameni cu Încredere și cu Iubire, pentru că împreună cu semenii noștri, toți suntem co-participanți ai Universului, dar, important este să ne cunoaștem și să ne împăcăm cu noi înșine, să Îl iubim pe Dumnezeu în primul rând și astfel mintea noastră va fi calmă, fermă, eliberată de prejudecăți și va percepe în limitele normalității lumea înconjurătoare!

Este de știut că o abordare smerită a credinței, cât și abordarea psihoterapeutică pentru prevenirea și tratarea suferințelor de orice fel este o cale firească pentru oameni normali, care știu că există probleme de natură sufletească, ce pot fi rezolvate fără ajutorul, dacă nu este absolut necesar, al medicamentelor care se cumpără cu bani! Prin Urmarea Lui Hristos, atunci când ne controlăm mintea, putem percepe lumea la adevăratele ei dimensiuni, iar, în relațiile cu semenii noștri, vom manifesta stăpânire de sine și mai ales fermitate! În loc de concluzie, să spunem că multă pace am putea avea întru noi, dacă nu ne-am ocupa atât de mult cu ceea ce zic și cu ceea ce fac alții, deci, cu ceea ce nu e treaba noastră! Pentru că nu poate rămâne multă vreme în pace, acela care poartă griji străine, care caută pricini din afară și înlăuntrul său puțin sau rar se adună! Să învățăm ceea ce înseamnă URMAREA LUI HRISTOS, pentru că fericiți sunt cei simpli și multă pace vor avea! Așadar, să avem sufletul și mintea la Dumnezeu și să nu uităm că o Credință puternică este prima condiție pentru tămăduire, alături de dorința liberă și sinceră a Omului de a se vindeca! Poporul cu Credință are sufletul sănătos și este senin, căci, Dumnezeu îi spune: ,,Pace ție, popor al Cuvântului Meu, martor al Meu pe pământ, precum Eu, Domnul, sunt martor credincios în adunare de sfinți, iar, tu, cunoști cuvântul venirii Mele”!