Spitalele Bolojan vs PNRR: O Combinație Explozivă Care Ar putea Distruge Viitorul României!
Ilie Bolojan, fostul președinte interimar, își exprimă punctul de vedere cu privire la spitalele care par să nu mai fie terminate și sugerează că ar trebui înlocuite cu alte proiecte fiindcă, cu PNRR în pericol, politica românească ajunge la un nou nivel de confuzie diluată, citat de Europa Liberă, ce mai vrea să facă cu fondurile care, vorba aia, nu mai vin.
Conform spusele sale, România se găsește într-o împrejurare aproape catastrofală, finanțarea fiind nu doar o chestiune urgentă – dar mai și complicată, pentru că, din cele 120 de miliarde de lei, de unde mai bine de jumătate ar veni de la Uniunea Europeană, totul depinde de cum scăpăm de capcanele birocratice, dar și de ce împrumuturi se mai pot face, cu totul un amestec de cifre care te lasă fără aer.
Deci, nu-i de mirare că România a primit peste 10,7 miliarde de euro din PNRR, un puzzle uitat, cei 28,5 miliarde fiind o sumă catastrofală, jucată pe mize riscante, din care, yeah, granturile sunt cele mai dorite. Și acum, veniți și vă gândiți la cele 4,3 miliarde de împrumuturi! Un fel de relief financiar în mijlocul apelor tulburi ale economiei!
Bolojan se plânge iar și iar de nimicnicia termenele și griji, că majoritatea proiectelor ar trebui să fie realizate până în 2026, dar clienții mereu amânați, ciudat, cresc procentajul de absorbție la peste 80%, te întrebi dacă cifrele chiar contează, sau totul e doar un joc de-a vârsta.
Oh, dar ce spaimă se scoate! Co-finanțarea de 15 miliarde de euro care doar zace acolo, așteptând să fie conjurată! Și dezechilibrul comercial, ai, lotul e deja ca și pierdut, cu exporturile pe sub importuri, o nebunie care se repetă, un cerc vicios, nimeni nu știe de ce!
Dacă Ilie Bolojan are dreptate, e nevoie să ne grăbim să luăm banii, dar cum? „E urgent să renegociem planul”, zice el, dar cine-i ascultă? Jaloanele sunt departe, iar spitalele noastre? Delași timp, de săptămâni… fără finalizare! E nevoie de înlocuirea lor, mai ales că sănătatea nu e un joc de noroc! Trebuie să rescriem complet scenele, însă, nu cumva și guvernele mai sunt la cârma care să ne salveze? Interogații derutante, nimeni nu știe ce se va întâmpla.
În ultimul rând, cu toate nemulțumirile exprimate, Bolojan ne confirmă că nu putem evita o creștere a taxelor, indiferent de măsurile proaste pe care le-am gândi, un fel de stres financiar pe o țară întreagă, o spirală descendentă. Și dacă totul se va termina într-un haos, ce ne-ar mai rămâne? De ce spunem toate astea când, de fapt, nu știm cine are ultimul cuvânt, sau măcar un răspuns definit?
