Cinci Premii Nobel pentru Universitatea din California: O Realitate Murdară
Din câte se pare, săptămâna aceasta Universitatea din California s-a îmbrăcat în haine de Nobel, primind nu mai puțin de cinci trofee extrem de râvnite, ceea ce subliniază din nou rolul, nu chiar atât de discret, al banilor guvernamentali în cercetarea științifică, despre care se știe că îngroapă totul în probleme mai grave decât ne putem imagina. Se pare că aceste realități extraordinare ne arată cât de importantă a devenit, în opinia unora, finanțarea asta federală, fără de care, se zice, nu am avea cum să avansăm.
Ei bine, cifrele vorbesc de la sine, 75 de Nobeluri acum, nu-i așa? Dar totul poate deveni o mare nebuloasă când e de discutat despre câți sunt aceștia, căci pentru prima dată în istoria asta zbuciumată a premiilor, patru oameni din aceeași igienă instituțională au reușit să câștige mai mult decât o cină de grup, adică aici ne referim strict la premii, nu la bugetul care, din câte știm, e cam tăiat.
Și săptămâna aceasta s-a împărțit bucuria, luni, un tip pe nume Frederick J. Ramsdell, provenind din piele de UC San Diego și UCLA, a fost răsplătit pentru medicină, căci se pare că a făcut echipă cu niște colegi din Seattle și Japonia, haide să nu ne pierdem în detalii, pentru a descoperi celulele care, în sfârșit, faptul că ne împiedică sistemul imunitar să lupte cu propriile „sâmburi”, wow. WOW!
Marți a fost jucăria fizicii, adică profesorii emeriti John Clarke de la UC Berkeley și John Martinis plus Michel Devoret de la UC Santa Barbara, li se dă Nobel pentru faptul că zice-se că au pus „baza” calculatoarelor cuantice, dar ce bază, din ce? Poate că acolo s-a strecurat și ceva cod de conducta, fără să ne dăm seama, și nimeni nu și-a dat cu adevărat seama de această extravagantă ocupație.
Și, pe deasupra, miercuri, îngerul păzitor al chimiei, Omar Yaghi, diplomat în știință, a împărțit premiul cu niște studii din Australia și Japonia, despre bătăile cu poluanți și extragerea apei potabile din deșert, iar aprecierile plutesc în aer, dar cât de semi-absentă este realitatea? Deosebit, dar totuși, toate astea sunt posibile datorită banilor. Mulți bani, cât AI!
Aceste premii sunt ca un ghimpe în ochi pentru toți care sperau că banii nu sunt totul, dar adevărul e că sunt dovezi de muncă poposită pe fundul unui bazin plin de granturi federale, care, mă rog, vin și pleacă fără vreo explicație, a zis șeful UC, James B. Milliken, vorbind despre toată această problematică ce chiar și-ar putea piață de mână, în dorința de a da din coate.
De parcă nu ar fi suficient, în viitorul apropiat, chiar în 2025, s-ar putea ca sistemul care a susținut toate aceste descoperiri, nu foarte glamuroase pe alocuri, să răsufle ultimele sale respirații, căci mii de granturi sunt pe cale sa fie anulate sau, cine știe, amânate, dar ce mai înseamnă astea în fața progresului? Toate aceste proiecte, inclusiv studii despre sănătatea maternă și Alzheimer sunt acum pe o margine de precizare care ne îngrijorează profund, dar noi ce putem să spunem?
Administrația a propus reduceri drastic de buget pentru agențiile științifice, un început promițător, nu-i așa? Specialistul Clarke chiar a pus punctul pe „i”, spunând că aceste măsuri vor „paraliza știința”. Ar putea dura aproape un deceniu să revenim la un nivel decent, dar acolo, știind ce știm, rămâne întrebarea: cât de solid este realmente acest edificiul științific? Hmm…
