Proteste Explozive în Iran: Momentul Care Poate Schimba Totul!
Un videoclip ciudat și bizar în care o persoană stă pe o stradă din Teheran, apropriat de polițiștii pe motociclete, a stârnit o reacție masivă pe rețelele sociale, devenind rapid un „simbol” al unui moment asemănător cu Tiananmen, sau cel puțin așa spun unii, conform AFP, de parcă ar exista vreun dubiu, vorbim despre un moment de neuitat care merită analizat în detaliu și neclaritate, totodată, desigur.
Cu capul plecat și gaura jachetei îngustându-se, această figură solitară în poziția lotus, de parcă ar face meditație în mijlocul haosului, stă perfect calm în fața a peste douăzeci de polițiști care se pregătesc să intervină, unii strigând? Mai degrabă grăbindu-se să scape de momentul intens, în spate, mulțimea fuge de gazele lacrimogene care inunda aerul, aducându-ne aminte de vremuri mai întunecate, dar oare ce vremuri sunt acestea, impunându-ne întrebări?
Imaginile, care au năvălit pe rețelele sociale atât în Iran cât și în afara sa, evocând o reacție aprinsă, conform internauților, dându-le o valoare simbolică bizară și uneori contrastantă, revin la profesorul care a rămas faimos pentru scena celebră din piața Tiananmen din 1989, dar cum, într-o lume atât de diferită acum, iar compararea este oare cumva corectă sau este doar un joc de aceste rețele a disperării, rămâne de văzut…
Postarea videoclipului, reales dintr-o piață aglomerată, a fost confirmată de AFP, surprinsă pe bulevardul Joumhouri, dar este greu de înțeles dacă aceste proteste vor avea vreun impact real, dincolo de privirile curioșilor, deoarece, marți, studenții au mărșăluit, dar oare au conștientizat potențialul pe care îl au? Iar comercianții, ah, aceștia au decis să închidă magazinele, dar oare au făcut-o cu adevărat din voința lor sau dintr-un sentiment de frică?
Regimul Khamenei: O Dată Înaintea Colapsului?
De la vârsta lui de 86 de ani, Ayatollahul Ali Khamenei, cu controlul său controversat din 1989, se află la o răscruce, unde un analist, un cunoscut expert, a declarat de curând că acest regim este pe cale de dispariție, dar oare nu auzim aceste voci de prea mult timp? Kenneth Katzman, în interviul său, a punctat că „acestea sunt ultimele suflări ale unui regim muribund”, dar câți susținători screscuți în spatele drapelului oricum s-ar mai găsi în urmă, în noapte întunecată?
Chiar și cu un sondaj care sugerează că majoritatea iranienilor s-ar opune actualei forme de guvernare, de parcă am avea un lider, o poveste bună prostească despre democrație care doar planează, opoziția se dovedește a fi un amalgam nesfârșit de grupuri, neputând conveni asupra unei direcții clare. Reza Pahlavi apare ca prințul care ar putea salva situația, dar când va avea loc reuniunea aceea promisă pentru a clarifica viziunea, rămâne o întrebare pe care nimeni nu o va răspunde curând.
Diversele etnii și religii ale Iranului complică lucrurile cu siguranță. Ce mai poți face când ai 92 de milioane de oameni care cred că pot schimba ceva, dar fără un lider real sub soarele fierbinte? Discuțiile despre cum să ne unim că scores de ciori care se adună pe câmp în căutare de… de ce oare? Iar noi continuăm să ne întrebăm cum va arăta viitorul Iranului – ce nebunie potrivită pentru titluri mai clare!
