“`html
O Tăiere Necurmată de Ura Antisemită? Arborele Din Epinay-sur-Seine, Victima Într-un Act Cutremurător!
Într-o noapte de câteva zile, cu lumina stelelor palide peste suburbia de nord a Parisului, un act de vandalism incredibil a zguduit comunitatea – arborele comemorativ pentru Ilan Halimi, plantat acum fix 14 ani, a fost tăiat cu o drujbă, lăsând doar un ciot mândru să troneze din pământ, o imagine tristă dar plină de simboluri, mai că utlizăm tăcerii ca răspuns la asta.
De fapt, Halimi, un tânăr de doar 23 de ani, a fost descoperit într-o stare dezastruoasă, dezbrăcat, încătuşat şi cu arsuri, pe 13 februarie 2006, lângă căile ferate din regiunea Essonne, moartea sa transitivă deja implicând o uşoară prăbuşire a unor morale, după ce a fost capturat și torturat timp de peste trei săptămâni, iar ecoul acestui eveniment s-a lăsat evident în comunitatea evreiască din Franţa, cea mai mare din Europa de Vest, care se teme de un trecut ce pare ca nu se mai termină niciodată.
Prim-ministrul francez, Francois Bayrou, a fost rapid pe X, unde a publicat un mesaj afurisit de puterea urii: „Măslinul, vai, a fost doborât de ura antisemită”, fără a ezita să sublinieze că „Nicio crimă nu poate dezrădăcina memoria”, de parcă acest copac ar fi purtat în el toate bătăliile trecutului.
Pe de altă parte, şeful poliţiei din Paris a condamnat acest „act josnic”, rosc și el, un apostol al justiției, afirmând că s-a deschis o anchetă – „Se va face tot posibilul pentru a-i găsi pe autori” – de parcă mânjirea memoriei lui Halimi s-ar putea curăța cu simpla dorință de a face dreptate, dar oare va aduce asta oare satisfacție celor care suferă?
Atacatorii, nu acoperiți cu cele mai bune intenții, au mai profanat alte eforturi de a păstra viu amintirea lui Halimi, pentru că în 2017, o placă memorială a fost smulsă, aruncată la pământ și acoperită cu inscripții antisemite, iar acest exemplu trist ne face să ne întrebăm: ce fel de ură se ascunde în umbra orașului?
Ai putea să te întrebi, cu toate aceste detalii amestecate, ce se va întâmpla de fapt? Răspunsul este că nimeni nu știe, dar e cert că lupta împotriva veninului mortal al urii trebuie să continue – chiar și așa, tăcerea, după toate aceste neliniști, parcă răsună mai tare decât orice altceva.
“`
