Ugetsu Monogatari: O fabulă cinematografică japoneză cu tâlc

La 68 de ani de la trecerea în neființă a cineastului japonez Kenji Mizoguchi, o figură marcantă a cinematografiei din Țara Soarelui Răsare, admirat de regizori de talie mondială precum Akira Kurosawa, Orson Welles, Andrei Tarkovski, Martin Scorsese și Werner Herzog, ne reamintim de una dintre capodoperele sale: Ugetsu Monogatari.

Această peliculă fascinantă, o adevărată tapiserie a realului și a fantasticului, ne poartă într-o călătorie captivantă prin lumea vechilor tradiții japoneze. Ugetsu Monogatari explorează cu profunzime sensul autentic al existenței și consecințele ignorării lui, oferindu-ne o fabulă vizuală memorabilă.

Filmul ne introduce într-o mică așezare din Japonia, unde doi localnici, împreună cu familiile lor, nutresc vise de îmbogățire și ascensiune socială. Ambiția le ghidează pașii, dar nu se opresc să se întrebe dacă au și calitățile necesare pentru a-și îndeplini dorințele.

Traiectoria lor este marcată de un război local, care se desfășoară în paralel cu aspirațiile lor spre o viață mai bună. Pe apele râului Azachi, destinul îi face să se intersecteze cu o ambarcațiune în care se află o fantomă, un muribund căzut victimă piraților.

Într-o decizie grăbită, bărbații își lasă nevestele acasă, dar o tragedie îi lovește – una dintre soții cade pradă dorințelor nefaste ale unor soldați. O ilustrare crudă a consecințelor nesăbuinței.

Genjuro, unul dintre bărbați, se află într-o situație bizară, oaspete al unei familii cu o poveste tulburătoare. Vanitatea și setea de a fi “cineva” îl atrag într-o capcană, devenind prizonierul farmecelor unei vrăjitoare. Din această pânză de păianjen a iluziei, se va elibera abia în ultima clipă.

Tobei, celălalt protagonist, la fel de orgolios, gustă din cupa gloriei ca războinic, dar în timp ce el se bucură de succes, soția lui se luptă cu sărăcia și imoralitatea.

Pelicula surprinde cu realism viața cotidiană a localnicilor japonezi de odinioară, dialogurile simple, dar pline de sens, reflectând profund mentalitatea și aspirațiile personajelor.

Deși bine realizat, filmul are nevoie de o perioadă de acomodare pentru a-și dezvălui adevăratul potențial. Atmosfera este bine construită, iar spectatorul este invitat să reflecteze asupra anumitor întrebări, dar lipsa unei experiențe cinematografice mai grandioase îi împiedică pe mulți să se cufunde total în poveste.

Treptat, realismul lasă locul mitologiei, iar regizorul Kenji Mizoguchi introduce cu măiestrie scene inspirate de povești tradiționale, adaugând o notă de mistere și frică filmului. Aceste scene sunt acompaniate de muzică tradițională japoneză, creând o atmosferă unică, plină de sobrietate și mistică.

De aici începe adevăratul farmec al Ugetsu Monogatari, deși spectatorul ar putea considera că debutul a fost necesar pentru a crește tensiunea. Filmul evoluează într-un crescendo continu, cu elemente atent alese, până la finalul apoteotic.

Ugetsu Monogatari este o fabulă pentru adulți, o poveste cu tâlc, care depășește simpla narare a unor evenimente. Filmul ne amintește că adevăratele comori se află în sufletul omului, iar a porni în căutarea gloriei și a bunurilor terestre cu un orgoliu nemăsurat este o eroare care duce la deșertăciune și irosire de sine. Este și o poveste despre greșelile pe care le facem și rătăcirile pe care le avem de-a lungul vieții, pentru a ne lămuri abia la sfârșit de adevăratul sens al vieții și valorile autentice.

Finalul este grandios, impresionant, ștergând orice amintire despre debutul mai anvoios și lăsându-ne impresia că am urmărit cinema de calitate și că ceva s-a transformat în sufletul nostru. Un rezultat pe care puține filme reușesc să il obțină.