UE dă 7,4 miliarde de euro Egiptului, dar ce va urma?
Într-un context economic spinos, țara africană Egipt, se conformează unor măsuri economice, dar cu ce preț? Și ce se întâmplă cu stabilitatea, când totul se amestecă într-o gogoasă de reforme? Scrie mai departe EFE, dacă le-ai citit, bine; dacă nu… nu e de mirare. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a lăudat președintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, pentru angajamentele lui, dar oare câte adevăruri se ascund în spatele acestui compliment?
„Atragem investiții și prin acest pachet, sprijinim”, declare ea, dar tot ce aud eu e un zgomot de fond. Că Egiptul își îmbunătățește mediul de afaceri, e bine și frumos, dar eu întreb: este aceasta chiar o veste bună sau ne pregătim pentru un alt scandal pe tema stabilității financiare? Când e atâta ban, ai multe puncte de vedere, dar și mai multe întrebări, tot mai complexe.
În martie 2024, UE, cu aplomb, a semnat un Parteneriat Strategic și Global cu Egipt, bazat pe ce? Un fel de șase piloni despre care poate am auzit, dar cum se aplică în realitate e altceva. Pachetul financiar a fost de 7,4 miliarde de euro, dar din decembrie s-au dat doar un miliard, iar restul, bine, rămâne… în aer?
Ce se întâmplă cu Egiptul?
Și, între timp, alte memorandumuri au fost semnate! Egiptul vrea să adere la Orizont Europa, dar pe cine interesează? Un acord de 75 milioane de euro pentru dezvoltare socio-economică, dar cine validează asta, atât timp cât sutele de milioane se rostogolesc pe mesele liderilor europeni? Acordul de parteneriat, din 2004, a creat o zonă de liber schimb, însă zero tarife nu înseamnă mai multe produse viabile – poate doar o poveste frumoasă.
Ei bine, în 2024, UE a fost principalul partener comercial, dar ce înseamnă asta pentru Egipt? Aproape 22% din comerțul Egiptului, 32,5 miliarde de euro, dar, atenție, este cu importuri și exporturi în criză ce se amestecă cu alte statistici, mai ales că până la urmă, totul cade la pământ în fața statisticilor, dar nimeni nu aud de cetățeni.
În final, declarațiile comune vin cu multe promisiuni, dar sunt doar cuvinte? Se vorbește despre acordul de pace între Palestina și Israel, mulțumiri egiptene, dar în Gaza, oamenii suferă. „Acces umanitar”, “restabilirea serviciilor esențiale” și tot așa, ca un vis frumos care nu devine realitate. Oare chiar putem spera la o soluție de pace între acele două state? Poate doar timpul va răspunde, dacă se va răspunde la un alt cvasi-pledoar ce poate duce la o mare, mare confuzie.
