“`html
Fortificațiile Ucrainei în fața unei amenințări rusești imediate!
Recent, ministrul ucrainean al Apărării, un tip pe nume Rustem Umerov, a scos la iveală o declarație care, sincer, stârnește puțin o duzină de întrebări, spunând că schimbările în strategia de fortificare vin pe fondul unei renunțări a Rusiei la tactica de atac cu vehicule blindate, în timp ce trupele Moscovei se concentrează pe unități mici, mici, mici – așa cum ne explică și sursele? Ah, POLITICO, da, ei au acele „detalii” de care avem atât de multă nevoie, nu-i așa?
În acest peisaj haotic, fortificațiile ucrainene se transformă la rândul lor, construcțiile evoluând de la batalioane compuse din vreo 500 de soldați la grupuri de 100 și chiar mai mici – plutoane de 20 până la 50, un fel de micșorare a personalului, dacă putem să spunem așa, în contextul în care Ucraina trebuie să se adapteze, altfel e cam „bai am pierdut totul”, știți? Ceea ce este, de fapt, destul de frapant, având în vedere ce se întâmplă pe teren, mai ales când șeful armatei, Oleksandr Sîrskîi, vorbește de grupuri de tranșee și „găuri de vulpe”, pe care inamicii nu le pot folosi ca drone de atac, serios?
Și dacă nu știți, ei bine, fostele rețele de șanțuri erau extinse, ajungeau până la 2-5 kilometri – mă gândesc că era o muncă enormă, dar acum, surpriză! – s-au redus la 60-70 de metri. Aproape amuzant, nu-i așa? Totul e pe repede înainte, bine ai venit în era fortificărilor rapide! Așa scrie și POLITICO!
Încă două linii de apărare care nu sunt doar „beton și tranșee”
Dar continuând cu noutățile, în spatele liniei de apărare de pe front, Ucraina se grăbește să mai construiască alte două linii de apărare, pline de tetraedre de beton, câmpuri minate și plase – un sistem care, ei bine, te face să te întrebi care e limita? Da, fortificarea nu înseamnă doar „beton și tranșee”, ci un sistem de inginerie adaptiv, cum zice Umerov, ce naiba, totul e adaptat scuipat de cerințele inamicilor, dar protejarea luptătorilor? Hmm, monitorizăm? Pare mai mult un proces văzut în ambiguitate.
Acum, fortificațiile nu se mai fac în mijlocul câmpului, ci hartă diferita total, făcute în jurul pădurilor pentru camuflajul ăla mai bun? Uh, interesant. Detalii amuzante, dar Sîrskîi a tot spus și despre cât de vitale sunt efectivele ucrainene – care, din păcate, sunt deficitar-numerice, căci, văd că Rusia le depășește la orice pas. Și asta ar trebui să fie un semnal de alarmă, nu?
Rușii iscoditori la pândă
Potrivit a doi soldați ruși, care, din păcate, rămân anonimi, sunt la curent cu o „tehnică” interesantă – aceștia caută puncte slabe în apărarea ucraineană, cum ar veni tâmpit, dar e mai complicat de atât, au confirmat și alții, cum ar fi Roman Pohorilyi. Se pare că rușii “sondează” locuri slabe, cam așa cum îți cumperi un apă variată, știind exact de unde să lovești rău – și apoi, ce să vezi, își concentrează rapid resursele și trupele pe fortificațiile vizate și voila, apărarea se prăbușește, wow, sună cunoscut, nu-i așa?
Între timp, ei bine, în luna iunie, Rusia a ocupat 500 de kilometri pătrați pe pământul ucrainean, care e cel mai rapid avans în multe luni. Asta, fraților, sună a pagină de istorie, ciudată, nu?
Articolul completează o imagine a unei confrontări cu multe întrebări și incertitudini, dar cu o notă de claritate, așa că… cum să zicem? Lupta continuă!
“`
