“`html
Ucraina: Agricultura Ecologică În Război, Într-o Perioadă de Confuzie și Provocări!
Acum, că ne uităm la toată povestea asta cu agricultura ecologică din Ucraina, e greu de spus unde se află de fapt acest sector, că se pare că se menține bine, dar ai zice că războiul le afectează puternic activitatea zice viceministrul, adică Taras Vysotsky, care încurajează o stare de spirit de optimist în ciuda fenomenelor negative care ar putea influența negativ acest peisaj agricol. De parcă, cât de multe verze poți crește când te mai și bombardează, măcar e bine că mai au niște hectare de bio certificate, da?
Acum, okay, 350.000 de hectare sună impresionant, dar hai să nu uităm că e doar 1,2% din toată suprafața agricolă, și ce avem aici? Terenuri ecologice, operatori care se conformeză tot felul de reglementări internaționale și două organisme de certificare pe piață – cam slab, nu? Pe lângă faptul că cererea pentru produsele bio crește, ar trebui să fim curioși că “ambii operatori 436 respectă reglementările”, dar câte din acestea sunt doar pe hârtie?
Se vorbește despre niște obiective ambițioase cu un 5%, apoi 25% – dar amintește-mi, unde ne aflăm cu asta în momentul de față? Zice Vysotsky că totul e bine, că există un proiect de lege pe la orizont care-ar trebui să ajute, dar în ce lume în care se fac legi în timp de război se poate afirma că sectorul ecologic așa cum s-a spus, prezintă cei mai promițători indicatori? Da’ când le-ar pune cineva legea în aplicare? Problemele legate de război și comerț nu dispar, oricât ne-am dori să credem că e ușor de armonizat, fără să ne uităm prea bine în jur!
Vezi, deși graficele arată o creștere în agricultură ecologică, exporturile de cereale scad, cu milioane de tone, dar e ok, pentru că în septembrie 2025, deci cu un an în avans, totuși au exportat ceva de jumătate de milion de tone. Aici intervine marea schimbare, săptămânal se raportează câte tone de șrot de soia exportă, dar refuzăm să vedem realitatea sumbră a scăderilor masive. Mă întreb, cine se bucură cu adevărat de aceste „apropiere” spre Europa, că tot zicem de asta, iar acolo în spate, e totul doar un joc de imagine?.
Certul e că, măsuri ca cele legate de „amendamentele soia-rapiță” sunt menționate, dar oare știu ei ce pericole ascunde o lege care descurajează exporturile brute? Sau chiar și așa, transformarea locală a semințelor în produse finite? Oare ce capcane ne așteaptă acolo în aceste măsuri ce pot părea promițătoare? Culmea este că toți acești strategii și idei sunt concluziile optimistice ale celor din agricultură, dar de fapt, ce se întâmplă când ești prins în vârtejul unei economii aflate pe marginea prăpastiei?
“`
