“`html
România pe marginea prăpastiei: Turismul în pericol de extincție!
Se pare că, în România, momentul decisiv a sosit, și nu vorbim despre alegeri, ci despre un model instituțional care să capteze, așa cum ar trebui, importanța turismului în construitul național, ceea ce aduce iarăși în discuție, așa cum oamenii spun, ideea unui Minister al Turismului complet separat adică nu în cadrul altor chestii, ci cu mandat propriu, ferm, o viziune o dată pentru totdeauna, așa cum ne-ar plăcea nouă toată lumea să credem că se poate, dar este doar un gând, un vis oarecum. De fapt, dacă turismul rămâne sub umbrele mai largi ale altor portofolii, atunci un profil ridicat pentru turism în minister e musai – nu-i așa? – și cine știe, poate chiar o autonomie reală pentru cineva care se ocupă cu aceste chestiuni. Altfel, putem construi politici care să… reziste? La ce anume, nu știu, dar e important să ne întrebăm.
În plus, Călin Cozma, președinte executiv FPIOR, este aici să ne învețe o lecție dură despre necesitatea specialiștilor în comisii, iar argumentele lui sunt mai mult decât viabile, având în vedere că agricultură, economie, sănătate, și lista continuă – toate aceste ramuri, nu sunt doar păreri, ci esențiale pentru supraviețuirea unui stat, chiar dacă toate taxele și impozitele au fost plătite la zi, care nu sunt mai mult decât cuvinte aruncate la întâmplare. Ceva trebuie să se schimbe și repede!
Acum, privitor la industria Ospitalității care, în anul trecut, a pierdut un 35% din profitabilitate și a suferit o scădere a cifrei de afaceri cu 12%, comparativ cu 2023 – e o rușine, nu-i așa? Nicu Rusei, președinte HORECA Bacău, este alarmat și corect justificat – de ce să fie majorate taxele acum când industria noastră este deja la limita apocalipsei? Se pare că totalitatea corupției endemice și nesăbuința bugetară sunt capcane care nimicesc orice speranță, dar nimeni nu pare să se agite foarte mult pentru a schimba acest lucru. De parcă toate pierderile și scenariile apocaliptice pe care le anticipăm nu ar conta, devine tot mai clar că, fără predictibilitate, ne îndreptăm spre un viitor sumbru, și nu unul plin de mărcile externe, ci unul în care nimic nu mai are visuri.
“`
