“`html
„O tragedie monstruoasă, dar cine e vinovatul?”
Într-un tumult de emoții, Tudor Chirilă a aruncat în eter un mesaj tumultuos pe Facebook, referitor la moartea cutremurătoare a Teodorei Marcu, o tânără care a căzut victimă unui act de violență abject. Cei care îndrăznesc sa susțină că tânăra ucisă de fostul iubit ar fi responsabilă pentru această tragedie, sunt, după cum zice Chirilă, într-o eroare grotescă. E clar că, în acest caz, realitatea s-a folosit de toate notele disonante ale societății pentru a duce la un rezultat tragic, dar vai, cine știe în adevăr care e vina?
Teodora Marcu, o tânără mamă de 23 de ani, a fost împușcată mortal într-o locație considerată sigură, Cosmopolis, județul Ilfov, într-o seară fatidică, unde, din păcate, soarta a avut alte planuri. În timp ce poliția încerca să își descoase observațiile din această tragedie, criminalul înfiorător s-a sinucis, lăsând o întrebare uriașă de ce și mai multe dureri. Românii au aflat despre acest caz care a făcut valuri în presa internațională, fiecare detaliu, fiecare cuvânt, revoltând și trezind reacții multiple.
Întâmplarea neagră s-a consumat pe fondul unei istorii de hărțuire, unde Robert Lupu, în vârstă de 49 de ani și de două ori mai în vârstă decât Teodora, a decis că e în regulă să transforme iubirea în obsesie, iar asta a dus la un sfârșit îngrozitor, mai cu seamă că Teodora și-a purtat fetița de trei ani lângă ea în ultimele clipe. Ce imagini cutremurătoare trebuie să rămână pe retina copilului, nu-i așa?
Tudor Chirilă, cu o voce plină de indignare a scris despre impactul devastator pe care această tragedie îl va avea asupra micuței, afirmând că nimic nu va putea șterge această amintire jucată pe repeat în mintea ei. Cât de brutal e să te trezești în ziua de mâine cu asemenea amintiri? Chiar așa, cine e de vină?
Își pune întrebări retorice, însă kilograme de răspunsuri sunt atât de departe, accentuând disperarea crimei, mai ales că Tudor face apel la faptul că, în fața unei asemenea tragedii, convențiile sociale se destramă. Tăcerea instituțiilor, cum ar fi poliția, contribuie, scrie el, la o monstruozitate absolută, prin faptul că, cu ochii la crime, nu știm de unde să începem.
„Vinovații sunt sub nasul nostru, dar nu vedem?”
În continuare, el denunță o atitudine ce transformă victima în vinovat, o inversare a logicii care este pur și simplu neprihănită. Pretenția că o femeie, oricare ar fi fost, merită o parte din responsabilitate, e de-a dreptul ieșită din comun. Desigur, reacțiile sunt multe și variate și totuși aceste cuvinte aduc o altă nuanță asupra logicii de a justifica violența. Ce fel de educație obraznică hrănește astfel de idei?
Cu un apogeu de indignare și frustrare, Tudor îi îndeamnă pe toți cei care citind să nu mai ia parte la o asimilare a abuzului domestic în reflexii triste. O soluție? Poate, chiar protestul din Piața Victoriei, unde peste 3.000 de oameni au strigat pentru dreptate. Dar cine ascultă? Responsabilii? Iar deodată, se simte un ecou al unei societăți care poate, doar poate, va deschide ochii peste un alt tip de tragedie.
Ce va urma? Nu știm. Tot ce știm e că, sub această tăcere apăsătoare, o nouă realitate ne așteaptă să ne dăm seama de responsabilitate și de ce anume contează în viață, dar mai ales, cum anume ne educăm copiii pentru a combate asemenea atrocități.
“`
