“`html
Un matriarhat sau o iluzie? Tuaregii și secretele din spatele vălului
Tuaregii, un popor semi-nomad, în deșertul Sahara, cu islamul pe buze, dar cu obiceiuri ciudate și diferite care contrazic tradiția, ca de exemplu acoperirea fețelor de către bărbați, se scoboră la tinerete, da, da, în adolescență începe povestea lor ciudată, dar virginitatea miresei nu are nici o valoare pentru ei – păi vezi tu, un bărbat poate fi înfierat dacă face pe prostul reavăn cu soția sa, dar doamna are puterea de a da afară soțul oricând ea vrea, ca să ceri divorțul, pe repede înainte, Ho, ho!
Așa că, aș zice că aceste obiceiuri le sunt frumoase, dar făcând comparație, poate că nu, unii le-ar zice matriarhat musulman – dar hai să ne întrebăm: ce naiba se ascunde în spatele acestei aparente libertăți? De exemplu, tuaregii au un număr însemnat, da, mai mult de două milioane, majoritatea semi-nomazi, dar unii și sedentari – bărbații poartă văluri, iar cu timpul, denumirea de „Oamenii Albaștri” s-a lipit de ei, căci, vezi tu, vălurile sunt de obicei indigo, așa cum fac toți cu stilul lor.
Și acum, când băieții ajung la pubertate se fac tot felul de ceremonii – undeva între mare și mică, ei primesc o eșarfă că deh, trebuie să fie acoperiți, iar restul vieții, cum să nu, își poartă vălurile cu mândrie – să nu arătăm fața, de parcă ar fi un păcat să își arate fața vreunei mirese sau soacre, așa că, tuaregii asta fac: se acoperă, dar nu cu mare succes, căci nu mai e la modă, iar unii încă țin la tradiție, dar mai mult e o chestiune de stil, de parcă ar face niște fashion deșertic.
Femeile, pe de altă parte, hei, dar ele, ele nu se acoperă, ștrengărițele, și poartă o eșarfă scurtă, nu o moțăie cu turban, ca bărbații – e la gât și totul e în regulă, fețele lor sunt expuse, dar să nu te simți vreo Cleopatra, căci ele au și ele libertăți, cum zice un jurnalist din anii ’50, fetele participă la discuții cu bărbații, iar nu se ascund frumos în umbră – dar el n-a văzut cum se descurcă ele în viața de zi cu zi, unde își păstrează independența, cum se ocupă de turme și sunt chiar poete, hă! Cu povești despre iubiri și războaie, care te fac să te întrebi cum e cu mitul unei civilizații matriarhale.
Poligamia, oh, e o altă poveste, căci nu e chiar la modă în comunitatea unora – mai ales când vine vorba de femei, ei nu sunt chiar atât de închistati ca și-alții, deci căsătoriile sunt o problemă de familie, dar cine le mai ia în serios? Așa că n-are nimeni o problemă dacă fata nu e virgină, e doar un obicei – dar e o rușine să faci copii nelegitimi, vezi tu, că mai urmează și să te căsătorești cu un bărbat ales de părinți, dar uite că fetele au puterea să se opună, așa că, un paradox interesant, nu?
Acum, despre locuințele femeilor, iarăși, apare povestea, căci cortul, da, aparține femeii, și dacă divorțează, bărbatul o ia pe a lui, dar femeile sunt acelea care își aduc zestre, dar, totuși, lovirea soției e considerată rușinată, dar mai depinde de context, iar stilul de viață nu reflectă totuși atâtea bune intenții pe cât s-ar crede, căci, se știe, rolurile de gen sunt influențate de islam și de vremurile moderne, iar acum bărbații își construiesc case, oh da!
Standarde de frumusețe? Unde zici că le găsim? Aici se spune că femeile pline sunt sortite a fi frumoase – un standard diferit, ce-i drept și cu o doză de ironie! Căci o femeie grasă e semn de fertilitate și de succes, așa cum povestea unui om tuareg căsătorit care era fericit cu al său – și așa, tuaregii ce credeau? Că bărbații sunt servitorii femeilor, și fiecare a cololocat mai multă semnificație asupra ceea ce sunt de fapt, dar cine o mai știe adevărul?
“`
