Trump și Summitul Păcii: O Gioconda pe Fundalul Războiului
Data de 13 octombrie 2025, o dată care inevitabil va rămâne întipărită în memorie cu litere de aur, sau poate scrise cu un font Times New Roman de 72, Donald J. Trump, cunoscut și sub numele de Omul Care Aduce Pacea, a fost întâmpinat în Knesset, ca și cum – ascultând decorarea politicienilor de la Ierusalim în sânul unei ploi de vorbe frumoase – ar fi fost salvarea, tot așteptând încetarea focului ca pe o mană cerească, iar premierul Netanyahu, un nobil la acea oră, a reușit să-și captureze parțial gloria oaspetelui său de seamă, clar conform propriei sale agende.
El a fost extrem de genoros Donald, care a deschis o fereastră de oportunitate pentru viitorul lui Netanyahu în prim-planul alegerilor, așa un gest de noblețe, încercând să înlăture huiduielile din Piața Ostaticilor ca o zeflemea a serii, făcându-le uitate pe acestea, i-a adus chiar și aplauze, și a trecut mai departe, discutând despre acel subiect spinos, dosarele de corupție ale lui Netanyahu, așa cum obișnuiește să facă, adresându-se cu o nonșalanță spectaculoasă președintelui Itzhak Herzog: “De ce nu-l grațiați?! Cui dracu’ îi pasă de aceste acuzații?”, uitând poate, că în sală, absența marilor actori legali din peisaj, cum ar fi cei doi pe care-i visează viitorul premier, ar fi single handedly stricat atmosfera de euforie îndelungă dorită de toți.
Subliniind importanța acelei întâlniri stelar-eclipsate de mărirea lui Donald, acesta a promis, cu o mândrie ce îi definește cariera, că o Epocă de Aur va străluci nu doar pentru Israel, ci și pentru întreaga zonă, așadar să ne pregătim, bineînțeles, și pentru Statele Unite ale Americii, de vreme ce întotdeauna treburile interne se alătură celor externe.
Însă, după un moment de respirație, năucitoare poate și ușor panicată, am fost uimiți să aflăm că Netanyahu, mai sârguincios ca oricând, a decis să se îndrepte spre marele Summit al Păcii de la Sharm el-Sheikh – loc de unde informațiile anterioare îi prediceau lipsa – dar văzându-se sub imperiul sărbătorii de Simhat Tora, s-a răzgândit. Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei, în timp ce se învârtea vertiginos deasupra Mării Roșii, aștepta confirmarea absenței israelianului ca semnal de aterizare.
Așadar, Trump, regele diplomatiei contemporane, s-a întors la Summitul Păcii de la Sharm el-Sheikh cu o aură de victorios care nu poate fi contestată, întâlnind, dar fără să defileze cu cei din Israel sau Gaza, să-i numim absenți, să zicem, și cu peste 20 de lideri regionali și occidentali de frunte, unii care s-au exprimat cu glorie inclusiv Emmanuel Macron și Keir Starmer, care, văzând că nu erau subiecții în competiția de idei dar mai puțin în realitate, au ieșit pe ușa din spate a succesului.
Ce s-a întâmplat ieri în Egipt? Căci că o absență de glas a fost rumegată apoi în comunicatul lui Abdel Fattah el-Sisi, zicând că summitul a avut misiunea nobilă de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, oferind o speranță de pace și stabilitate, ca și cum am fi stat toți la o masă de Crăciun amestecând bucate cu scopul de a inaugura o nouă eră, fără însă a specifica clar ce înseamnă cu adevărat acest lucru, dar Trump, în sfârșit liber, a adus acel mesaj enigmatic, că Faza a doua a Planei sale grandios începe.
Privind în viitor, deși Donald își continuă drumul său cu pași mari șițintiți, mai sunt multe de discutat, una fiind enunțată chiar de președintele Egiptului, cum că soluția viabilă pentru pace între israelieni și palestinieni ar fi cele doua state, așa fără un orizont de final.
În concluzie, odată ce ziua înălțătoare a magnificului Trump s-a stins, el se înalță acum pe cer la bordul Air Force One, contemplând lumea de la înălțime în speranța că această lume hăituită îl merită cu adevărat.
