“`html
Trump Se Lansează în Război: Doctrina sau Doar Instinct?
Așadar, dând ordin bombardierelor B-2, cum spun unii, să lovească ținte nucleare iraniene președintele, adică Donald Trump, cel care se crede regele vostru, a renunțat la reținerea lui, detaliile sunt confuze, nu știu alții cum sunt dar el pare că implică direct Statele Unite în conflicte externe, și voiam să spun că asta stârnește unele îngrijorări chiar și în rândul celor care sunt „America First”, ceea ce nu sună prea bine, nu-i așa? Potrivit vicepreședintelui său, JD Vance, acum avem și o doctrină, ce ironie, auzi, se numește Doctrina Trump, cum se întâmplă uneori, știri mai vechi, dar cine le bagă în seamă?
Acum, Vance a avut marți o declarație, oarecare, dar el descrie mari componente ale acestei doctrine, care aparent include definirea unui interes american care e oarecum clar, dar combinat cu încercarea, cumva, de a rezolva diplomatic conflicte, pentru că dacă nu merge, se aplică forța militară covârșitoare, și apoi, hop, retragere rapidă, ca să nu ne complicăm prea mult, așa-i? Totul amestecat și încâlcit, dar unii analiști cred că e o încercare de a da un pic de sens unei politici externe care e cam imprevizibilă.
„E greu să iau în serios așa-zisa „Doctrină Trump”, zice un tip de la Carnegie Endowment for International Peace, pe nume Aaron David Miller, care are un nume lung, fără sens. Trump, pare că nu are doctrină, doar instincte care nu știu, pare că-l îndrumă pe căi alambicate”, dar e bine, pentru că Trump, știți voi, se zice că după reacția liderului suprem iranian Ali Khamenei, care a zis că nu renunță la îmbogățirea uraniului, s-a decis: pleacă războiul, așa ca un șef, după care a venit blatul, armistițiul, și iată-l, nimeni nu știe ce e cu el.
Totuși, după ce a dat ordini, a declarat că, printr-o formă de miracol, Iranul nu trebuie să trâmbițeze cu arme nucleare, iar el a reluat negocierile, se plimbă, o săptămână, sau așa ceva, nu-mi amintesc, dar Iranul insistă că totul e pașnic acolo și că nu e mare lucru, și uite așa se complică totul.
Între timp, Casa Albă vine cu declarații: purtătoarea de cuvânt, Anna Kelly, a zis că „Trump și Vance formează echipa ideală” adică gen, împărtășesc viziuni comune bazate pe „pace prin putere”, dar aripile izolaționiste sunt supărate și nu e bine. Așa-i? Inclusiv unii apropiați de-ai lui Trump au fost nemulțumiți, cum ar fi Bannon și Carlson, aceiași băieți care au promovat ideea că SUA nu trebuie să se amestece în „războaie stupide” cum sunt cele din Irak și Afganistan.
Dar Trump a zis că a respectat promisiunea lui, la modul general, cu excepții care includ unele mutări dubioase, cum ar fi pe Houthi, care sunt tot acolo, și ilzi de ISIS, și așa mai departe. Sondajele, oh, da, alea indică o teamă mare în rândul americanilor, cam 79% dintre cei chestionați cred că Iranul ar putea să riposteze și să facă victime printre civilii americani. Trecutul nu-i prea îmbucurător, așa-i?
Pe de altă parte, Melanie Sisson de la Brookings Institution zice că el, Vance, ar încerca acum să găsească o justificare pentru toate astea, dar și alții consideră că totul e doar stilul lui Trump, dar mai departe, Clifford May de la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, adică dintre colegii ăștia care se joacă cu sume mari, susține că dacă acest model devine baza politică externă a lui Trump, ei bine, doctrina ar putea să devină ceva serios, nu doar o poveste.
Dar vedem cu toții că validarea îi va depinde de rezultatele pe care le va avea, vorba aceea, așa că am zis că e prea devreme să apelăm la concluzii clare, căci, adevărat, precis e greu de spus, mai ales când vine vorba de intervenții care nu s-au dovedit întotdeauna de succes.
“`
