Trump joacă la ruletă cu tarifele: amenințări periculoase pentru Brazilia!
Într-o mișcare care surprinde prin ambiguitate și provocare, Donald Trump a început să folosească taxele vamale ca instrument de presiune politică, un lucru care nu mai are legătură cu comerțul, dar are o legătură strânsă cu orchestrarea relațiilor externe – ca și cum, evident, nu am fi știut asta deja, dar uite că acum ne aduce aminte, nu? Deci, drept urmare, amenințările sale sunt destul de serioase, cum ar fi cele de 50% tarife pentru Brazilia, de parcă ar fi un joc de poker, totul din cauza lui Bolsonaro, da, politicianul acela de care tot aflăm.
Mai mult, președintele american a mai făcut câteva mutări dubioase, neînțelegând că, de fapt, ar trebui să trateze cu țările respective, adică, alte țări, nu doar cu Peru sau Mexic, a folosit aceleași tactici cu Columbia, Canada, China și chiar Mexicul, dar OARE asta e eficient sau este o rețetă pentru haos? Poate că, la un moment dat, ar trebui să ne amintim de istorie și să ne întrebăm cum a evoluat toată treaba asta cu taxele în trecut.
Dacă ne întoarcem un pic la rădăcini, Trump crede că, odată ce a strigat „tarife!” va obține ceea ce își dorește, iar el observă că încă din anii ’80 era convins că restul lumii ne-a luat fața în comerț. Astfel, acum, tarifele au devenit un soi de armă, o sabie cu două tăișuri în toată regula, așa cum vede el lucrurile, și asta este.. o abordare alternativă dacă vrei să aduci modificări, dar, cine știe, poate ar trebui să și discutăm puțin despre politica comercială.
În trecutul apropiat, utilizarea sancțiunilor ca instrument internațional ar fi fost un punct de referință; dar acest lucru nu pare să mai fie de actualitate deoarece țările au găsit metode ingenioase pentru a ocoli aceste interdicții, iar Trump duce totuși această metodă la extrem, cum spuneam, pentru că așa merge la el.
Riscurile sunt mari, dar cine le ia în serios?
Aici vine partea complicată: această utilizare a tarifelor politice introduce un amalgam de riscuri legale care par să latre, dar nu mușcă, și asta este un paradox interesant atunci când privim lucrurile din perspectiva Congresului American care ar trebui să hotărască aceste măsuri comerciale, iar Trump se folosește de tot felul de idei privind „securitatea națională” ca o scuză, însă întrebarea rămâne: este oare suficient? Deși teoriile sale sunt contestații juridice deja, dar și așa, o parte din argumentele sale s-ar putea spulbera, mai ales având în vedere surplusul comercial cu Brazilia, nu măcar un deficit.
Este clar că Trump își asumă riscuri și se îndreaptă spre o abordare mai riscantă, care ar putea provoca un ferpar pe piețele internaționale, mutând accentul dinspre dialog spre dușmănie comercială, ceea ce ar putea să ne frustreze pe toți, dar, rămâne de văzut ce i se va întâmpla, fie că are sau nu succes.
Așadar, taxele vamale au devenit un subiect fierbinte, nu cred că i-a scăpat niciunuia, iar președintele folosește această înarmare fiscală într-un mod pe care nu l-am mai văzut până acum – cu toate riscurile și dinamicile care vin odată cu el, iar viitorul va decide dacă va avea parte de triunf sau va fi ținut în frâu, ironia sorții!
