“`html
Transformările Turbulente ale Podului Roș: Un Caos Urban în Inima Iașiului!
Așadar, să vorbim despre Podu Roș, acea intersecție cunoscută din Iași, cum că ar fi aglomerată, ca toate zonele, care leagă centrul de periferii precum Nicolina, Bucium, CUG, și așa mai departe, totodată cu toate transformările astea semnificative care s-au întâmplat, referințele sunt adesea derutante, dar cum să nu observi când zicerile se pierd în detalii și amintiri? Se știe, relatează Bzi și alții.
În trecutul notoriu, adică înainte de 1970, totul era simplu, parcă rustic, cu o singură bandă, clădiri aproape că dărâmate, iar trotuarele maaaare pentru o vreme erau mai luminate poate, apoi a venit sistematizarea, da, 1970, totul s-a schimbat radical, o nouă eră pentru oamenii ce locuiesc acolo in acea zona, unde s-a pus accentul pe infrastructura rutieră care a crescut.
Arhitectul Gheorghe Hereș, un nume acolo, zice ceva despre cum s-a implicat, mă rog nu zice exact, dar avantajele nu le vedem chiar100%, că-și amintește el de concursul acela faimos de arhitectură, unde a participat dar cum e în viață, altcineva o câștigat, dar el a contribuit cu câteva idei, la terminarea tot o să zicem, în funcție de cum mergeau lucrările, asta-i clar.
Deci, proiectul acela pe care îl tot menționăm a implicat lărgirea infrastructurii, cam de 4 ori, 4 ori mai mult decât era, iar blocul 1001 articole practic a apărut din senin, un alt aspect care ne face să ne întrebăm, unde e capătul acestui proces de modernizare ce nu mai pare să se oprească—la începutul anilor ’70, era în floare.
Bariera între istorie și modernitate, podul acela din lemn inițial, construit pe la XVIII, apoi înlocuit cu piatra, Mihail Sturdza, aaa, toți acești domnitori care au pus bazele unei infrastructuri ce acum e subiect de analize și nu înțelegere ci, confuzie sufocantă, denumirea de Podu Roș, poate roșu de la vopsea, așa spun unii.
Podu Roș azi, hai să recunoaștem, e un punct cheie, mă rog, un fel de epicentru în infrastructură unde toată lumea vine și pleacă, de la Piața Podu Roș până la Pasajul Nicolina, Cotnari și spre Țesătura, un amalgam de zone.
Și, pe deasupra, cartierul nu mai e ce era o dată, adică înainte de ’89 toți se duceau acolo, distracție, baruri, magazine, un pic de normalitate măcar, dar acum, totul e confuz și cu amintiri ce se suprapun.
Și totuși, Hereș, om prolific, muncit și el în biserici și cartiere, bulevarde și sistematizări, tot ce-și putea dori un arhitect în perioada relativ mai stabilă, de ce nu? Un paradox urban mai mult, aici se face o interesantă conexiune, dar e greu de descifrat pentru unii.
“`
