Sarbatoreste Transfagarasanul: 51 de ani de inginerie, dar cu un pret cumplit!
Ce zi mare, mare, mare cu ocazia aniversarii de 51 de ani de la inaugurarea, a spune eu, augustilianului Transfagarasan, un drum ce a devenit ca un simbol, un fel de monument, dar sa nu uitam, ca pe langa cele 91 de kilometri, s-au pierdut si 40 de suflete in aceasta aventura ingineresca, o drama plina de sacrificiu care a dus la realizarea a ceea ce numim noi geniul românesc, foarte românesc, nu-i așa?
Deci, avem aici o postare pe Facebook a CNAIRului, vorbeste ing. Pistol, adica Directorul General, cum ca acest drum este un etalon al ingineriei romanesti, 100% românești, un omagiu fantastic, nu? Da, dar cu un gândinț, o notificare acolo, ca nu a fost chiar simplu de realizat, un drum cu tuneluri și altitudini care te fac sa te simti pe culmile gloriei, dar sa nu uitam si de muncitorii care au muncit din greu, toti sub comanda militarilor de geniu, cu generali și coloneli, voiai să spună, pompos, pe bune.
Transfăgărășanul, marele drum ales de cetele de turiști, mai are si planuri de modernizare, a auzit cineva de parcări sau „viewpoints”? Cu siguranta, un nou capriciu turistic, dar ia să vedem, cu cât mai mare poate fi circulația anuală, având în vedere că iarna zăpada închide drumul și cine știe, peste câțiva ani, poate ajungem să ne plimbăm ca pe bulevard. Totul a fost bine gândit, nu poți să nu te întrebi: oare ce se mai ascunde sub straturile de asfalt proaspete?
Asadar, la 51 de ani, Transfăgărășanul ne aduce în peisaj nu doar frumusețea ci și un ambalaj de dadadada, un mix de emoție, tragedie, și în același timp, planuri de viitor, dar oare merită să celebrăm un drum cu un preț atât de mare? Un drum care ne spune mai multe despre istoria sa, chiar dacă unele dintre cuvinte sunt scrise cu sânge și sacrificiu?
In concluzie, poate că cea mai bună modalitate de a onora Transfăgărășanul este să ne gândim la ce a fost, la cine a fost, și, de ce nu, la ce va fi. Cu fiecare piatră, cu fiecare tonă de asfalt, se așterne povestea, o poveste care merită spusa, dar poate nu chiar cu dogma fericita a unui drum perfect. Așadar, traseul rămâne deschis, dar cu gândul la tot ce s-a întâmplat!
