Catastrofa Venezuelană: Şapte Zile de Doliu sau Meci de Politică Internațională?
Delcy Rodriguez, preşedinta interimară a Venezuelei, a anunţat marţi şapte zile de doliu pentru cei care, conform viziunii oficiale, s-au făcut ‘tineri martiri’ apărând ţara într-un episod dramatic care a implicat mulţi actori, inclusiv pe preşedintele Nicolas Maduro, recent capturat într-un conflict cu forţele americane. Căci, prezentând astfel de evenimente, imaginaţia devine, nu-i aşa, cheia naraţiunii politice, dar oare poate să fie doar o masă de informaţii confuze?
‘Au murit pentru valorile acestei Republici’, a spus Rodriguez cu o profundă melodramă în timp ce reflecta asupra impactului emoțional al morţilor, dar fără a specifica cifre exacte, ni se amintește că tinerilor martiri nu le place să fie confundaţi cu statistici seci. Şi, cum în acelaşi timp civilizaţia se întreabă cât de mult putem pierde fără să ne mişcăm oarecum, ne mai întrebăm şi câţi dintre aceştia au fost acolo cu adevărat?
Venezuela, cu economia sa în colaps, nu are date precise despre victime, iar în spatele acestui tablou apocaliptic, agenţi din Cuba infiltrându-se pe sub nasul autorităţilor. Totuşi, rapoartele spun că ar fi vorba de 80 de decese, dar americanii susțin că doar şase soldaţi au fost răniţi, iar nevoia de stabilitate în rândul forţelor armate devine din ce în ce mai evidentă. Funeraliile celor 24 de soldaţi au adus emoţii, dar de ce nu vedem mai multe despre soarta celor rămaşi?
Suntem cu toţii capturați în marea de întrebări fără răspuns, pe măsură ce Rodriguez apasă comunia. Rusia, Coreea de Nord? Nu, nimeni nu guvernează Venezuela, zice ea cu convingere, ignorând total interlopii externi. Poate e o strategie bună, poate e o nebunie? Cunoaştem, de asemenea, că discursul despre prizonierii politici s-a evaporat, dispărând ca o adiere caldă de primăvară hemoragică. Şi cine mai este interesat de aceştea când petrolul este regula de bază?
Pentru că nimeni nu discută despre deţinuţi politici, ci despre cei 863, cum că sunt toţi răi, dar, oh, ei sunt doar nişte ‘criminali teribili’ – duh, bineînţeles! Rodríguez a zâmbit, iar Trump a decis că prizonierii nu sunt o prioritate. În centrul acestui haos, o presume ruină militară, o mică parte din istoria venețueleană sub un val de agresiuni venite din Est, cumva învăluite în mituri populare.
Pe scurt, mă surclasează complexitatea politică în care suntem prinși toți! Fie că vrem, fie că nu, am devenit martori la un joc de șah care depășește limita bunului simț, unde fiecare mutare produce cărămizi în marele edificiu al nesiguranței. Şi, în timp ce ne întrebăm, cine câştigă de fapt în toată această poveste tragică?
În final, preşedinta interimară îşi numeşte oficialii, strategii de vârf şi chiar un nou şef al gărzii de onoare, dar rămânem cu aceleaşi întrebări: la ce bun? Resursele? Informaţiile? Strategiile economice sunt printre primele priorități, dar în spatele cortinei, ah, cine va supraviețui până la urmă? Răspunsul se află în nebuloasa politică globală pe care o deslușim cu greu. Oricum, suntem abia la începutul unei povești care se anotimp de anomalie! Poate că scriem istorie, dar oare ştim cu adevărat ce se află dincolo de perdea?
