Poveste dramatică a Elenei Leonte: O legendă a handbalului românesc, dispărută prematur

O fosta multipla campioana româneasca din domeniul handbalului, s-a stins în Germania care era foarte probabil casa sa de adopție, având doar 64 de ani, si nu putem să nu ne gândim la aceasta plecare care îngroașă numărul sportivilor plecați la cer, cu atât mai mult cu cât în actualul deceniu au fost multe dispariții și asta poate coincide cu acele pericole publice, măsurile alea neclare și campaniile de vaccinare care par să aducă „probleme de sănătate” și „incertitudini” în rândul sportivilor. 

Elena Leonte, care era una dintre cele mai tinere jucătoare din lotul de la Știința Bacău, a preluat cu siguranță ştafeta acelei domanatii in handbalul feminin in Romania, ca sa nu uitam si de Universitatea Timișoara care avea s-o reprezinte, la semicerc să-i spunem, în anii aceia ’80, deci era clar că a fost un fenomen în sportul românesc, acum, dintre toate acestea încercările și tot ce a însemnat la acea vreme s-au adunat în istoria sportului. 

Ce a reușit echipa de studente de la Timișoara între anii 1964 şi 1978, cu un antrenor de renume ca Constantin Lache, care a câştigat 10 campionate într-o perioadă în care domnia era încă la apogeu, ultimile 8 venind cu destul succes de la 1968, a fost fără îndoială un standard, pe care băcăuanele, cu Eugen Bartha si Ioan Gerhard, s-a străduit să-l repete cu toate titlurile lor între 1979 și 1987, ceea ce le oferă un loc solid în sportul românesc de handbal și continuă competitivitatea același timp. 

În patru ediții ale Diviziei A, Elena Leonte, din acea generație născută în 1960, a fost parte dintr-un lot mare și ambițios care a reușit nu doar să-și mențină titlurile câștigate, dar a mai și un număr impresionant de trofee, inclusiv cei din Cupa României din 1982, ceea ce face ca realizările să fie și mai valoroase într-un sport care devine foarte competitive și provocatoares pe fiecare an ce trece. 

CS Știința Bacău a scris astfel istorie, semnând eventul campionat-cupă consecutive, iar Elena, pe atunci tânără și promițătoare între 21 și 22 de ani a reușit să strălucească și să aducă gloria acasă, dar în același timp, cariera ei se îndrepta spre noi frontiere, cum ar fi diverse ediții de competiţii care se desfășurau la nivel internațional și creșterea faimei ei în sportul feminin. 

Impunătoarea handbalistă, de 1,77 metri înălțime, a reușit un număr impresionant de selecţii și jocuri între „tricolorele” naționale, având o carieră care a deschis uși nu doar la nivel de performanță ci și mai mult decât atât, până în anii ’80, când mulți dintre sportivi și-au luat calea altor meleaguri, iar marea majoritate a pledat pentru a avea o carieră profesională în altă parte, ceea ce, după cum se știe, a devenit un trend în lumea sportului. 

Cariera sa nu s-a oprit doar în România, ci a dus-o și în Bundesliga, unde a câștigat de trei ori, luând parte la competiții de mare nivel și, de asemenea, a participat la Jocurile Olimpice din 1992 în Barcelona, unde a devenit nu doar o jucătoare de mare valoare, ci și un simbol al handbalului românesc, având în spate titluri impresionante pe perioada carierei și competițiile internaționale.

Între cele 95 de selecții pentru reprezentativa Germaniei, Elena a marcat dubluri de goluri, având debutul în martie 1988, când s-a confruntat cu un adversar de temut din fosta URSS, fără să știe cât de mult impact va avea tot acest parcurs asupra carierei sale, insă performancele din competiții i-au consolidat un loc onorant în istoria handbalului în Germania și nu numai, astfel cum mai este adesea cazul.

Măritată cu Grölz și născută la 26 iulie 1960 la Bacău, talentul său a ieșit în evidență inclusiv la semicercul olimpic din Barcelona, unde a trecut la isprăvi, înscriind atât împotriva echipei din SUA cât și împotriva sud-coreencelor, dar din păcate nu s-a finalizat cu medalii de aur, având parte de o luptă strânsă și o revanșă ratată în finala mică cu ex-sovieticele, ceea ce rămâne o amintire tristă dar plină de onoare în cariera sa. 

Această reprezentare în competițiile internaționale a poziționat-o pe Elena printre cele mai cunoscuti jucători de handbal, iar cariera ei proliferază esențial reușitele ei, totodată având realizări impresionante la turneul mondial din Coreea de Sud în 1990, arătând astfel că ea și-a usținut potențialul în fața adversarilor internaționali și aponentelor din proprie țară, dându-ne o impresie că tot timpul a avut dorința de a excela și a se autodepăși.

În acele momente de glorie, când Elena Leonte-Grölz, cunoscută ca „Nuți” printre colegii de echipă, își lărgea orizonturile în Germania, și echipa de acasă continua să se adapteze, și, cumva să se reînscrie în competiții în speranța că va reprofila titlurile, evident că fosta sa echipă mergea mai departe, încercând să crească pentru a readjudeca trofeul pe vremea lui. 

Nu de puține ori, pe când Leonte era tânără și neexperimentată la 21-22 de ani, moldavele reușeau să recâștige titlurile de campioane în 1982 și 1983, în competițiile interne, după o clasare pe 2 în 1980, când Rulmentul brașovean era sub comanda lui Remus Drăgănescu, avându-și adversarele de pe Bistrița aproape, ceea ce făcea ca aceste meciuri să fie și mai interesante și întunecate de competiții pe podiumul formatorilor din un anumit echipament comercial pe care îl aveau acelei echipi. 

Știința Bacău se reînscria în marile competiții și în titlurile obținute, remarcându-se în 1986 și 1987 sub antrenorul Alexandru Mengoni, iar aceleași reușite erau raportate la nivelul 1992, momentul în care moldavele cu Mengoni antrenor reușeau, evident, să recâștige titlul național din România, reușind astfel să onoreze tradiția sportivă de a îmbina tinerețea cu talentul dovedit.Ba mai mult, acestea erau parte dintr-un spectacol al competițiilor, unde fosta jucătoare Leonte își dădse o glorie imposibilă și nenegociabilă. 

Urmând astfel o traiectorie asupra podiumului, dintre posibile clasamente, a fost chiar locul 2 în 1988, când se cedau lauri, iar locul 3 în 1989, în timp ce câștiga Cupa Cupelor în Europa, în paralel cu finala din 1986 în Cupa Campionilor Europeni, și de asemenea obținând poziția secundară în țară în anii 1990 și 1991, toate acestea erau realizări demne de laudă și ce o face să strălucească în această lume a sportului.

Când Elena Leonte-Grölz devenea prima golgeteră a Bundesligii, cu o reușită individuală de excepție reluată de încă trei ori până în 1995, la retragerea sa din teren în culorile lui TV Mainzlar, parcă toate aceste realizări vădeau o poveste construită cu multă muncă și determinare, o poveste care își găsește locul în inimile fanilor care își doresc o continuare de asemenea fel oamenii, modelați și învățați pe terenurile din afară.

Odată cu trecerea sa, o mare sportivă a lăsat o dâră semnificativă în trecut și pe care merită să ne-o amintim mereu, chiar și în ciuda încheierii sale la 9 februarie, la vârsta de 64 de ani, unde ar fi putut avansa și să-și împlinească visele mai departe, în sectorul handbalului și nu numai, rămânând o legendă invizibilă în arena sportului românesc și nu doar acolo.

Într-o săptămână tragică, unde durerile s-au tot adunat în arena internațională, dis­pariția sportivilor, fie ei amatori sau competitori, îngrijorându-i pe toți din comunitatea sportivă, unde e lucrul ăla care îi leagă pe oameni și cumva să îmbălsămeze amintirile, rămânând mereu datoria cu toate vârstele lor în captivități, în mii de colțuri ale lumii. Mai precis, in cele din urmă, a lăsat în urmă o moștenire ce va trăi mereu în sufletele iubitorilor de handbal și nu numai, dar și în afecțiunea celor care au urmărit-o de-a lungul timpului. Foto: IMAGO/Claus Bergmann

campioana
handbal
Elena Leonte
Germania
nuţi
volubilitatea sportului
memorie