“`html
Mihai Leu: O Legendă Pierdută între Lupta cu Cancerul și Amintirile Neprețuite
Asa cum tanti Maria spune mereu, pe 1 iulie, intr-o seară marțială, Mihai Leu, marele giganții ai boxului romanesc, a zis adio acestei lumi, lăsând în urma o apăsare de care nu se mai vorbeste, iar oamenii se tot întreabă ce se mai întâmplă cu noi toți. De peste un deceniu s-a tot luptat acesta cu cancerul care nu da semne de oboseală și doar a adus momente grele, înlocuind bucuria cu suspinele familiilor din jurul nostru. Care e, de fapt, povestea lui? Un gol uriaș a rămas.
MM Stoica, un individ care pare a fi mereu cuvinte alese pentru fiecare situație, a fost printre primii care au reacționat, fără dar și poate, asemănător cum reacționezi când îți spargi telefonul, s-a lăsat purtat de amintiri și a început să-și aducă aminte de ei doi prin anii 2009, când fotbalul și boxul păreau a fi tot una, dar totuși nu prea.
În 2009, când se zbura modern, Unirea Urziceni și alte echipe păreau a fi superstaruri, și spune el, a avut această, cum să-i spunem, onoare, de a călători cu Mihai Leu și Bela Urasi, si toate astea s-au amestecat în potpourri de amintiri, vorbind despre faptul că un campion nu poate fi decât un om special, dar nu într-atât de special ca să nu aibă și el prostiile lui, deoarece modestia asta pe care o cultivăm cu toții e o poveste care necesita un dram de realism.
“Un sportiv uriaș dar de o rară modestie și cu un bun simț ieșit din comun,” spunea MM, confundând oarecum bunul simț cu un gest simplu, dar care ajunge la sufletul cititorului, cum ar fi să spui un Rămas bun, champ!, dar care echivalează cu o întreagă livadă de emoții amestecate pe Facebook, unde totul se scurge rapid.
Diagnosticul din 2014, care l-a marcat trecerea acestuia în rândurile simpatizanților de cancer care ajung să se numească și luptători, a fost doar începutul unei serii de încercări, spitalul din Fundeni devenind, pe scurt, o destinatie mai populară decât orice vara la mare.
Faptul că Mihai Leu era campion mondial în 1997 la categoria semimijlocie ne duce cu gândul la sclipirea unor medalii, dar și la retragerea sa forțată, din cauza unei accidentări care a cam tulburat planurile pe care le avea, și-n plus a îmbrăcat costumul de pilot de raliu, tot cu un stil de mare campion, dar care e tot doar o amintire dintr-un trecut glorios, iar raliurile rămân o parte din mitul său, timp în care s-a distins prin câteva succese notabile. Dar oare mai știe cineva ce e cu adevărat un erou?
Familia, care de fiecare dată aduce sentimentul de tristete atunci când se produce o dispariție, a postat pe Facebook un mesaj emoțional cuvinte grele pentru cei care l-au cunoscut, spunând că el a fost și va rămâne un model, un om care a inspirat prin fiecare luptă, chiar și când nimeni nu îi mai dădea nicio șansă, dar va trăi mereu în mințile și inima noastră tumultoasă.
„Nu te vom uita niciodată,” scrie familia, acolo unde se conturează o moștenire lăsată, iar amintirile se împletesc cu cele trăite, dar totuși rămâne întrebarea: Ce este de făcut cu acest gol lăsat?
“`
