A murit rebelul Michele Dancelli, campionul de la Milano-Sanremo din 1970
Uite că s-a întâmplat, o tragedie care ne lovește pe toți, cum să crezi că un mare sportiv, chiar și rebel ca Michele Dancelli, e acum doar o amintire, după ce a decedat la 83 de ani într-un azil din Brescia, orașul care a fost leagănul carierei sale și, în același timp, al lui Mircea Lucescu! Se pare că a avut probleme mari de sănătate, dar detalii precise sunt greu de găsit în haosul informațiilor care circulă online.
A fost un rutier de excepție, câte borne nu a bifat, de-ți pierzi socoteala din etapele Giro d’Italia, unde a câștigat 11 și a fost, cum să spunem, un fel de superstar, dar fără lumini intermitente, cum ar veni, pentru că în 1970, adică nu de mult, a reușit o victorie superbă în Milano-San Remo, prima dintr-o lungă perioadă, căci italieni nu mai câștigaseră din 1953, puteți să vă imaginați cum a fost asta pentru fani!
Cine a fost Michele Dancelli, marele campion al Italiei: „Eram cam obraznic!”
Să ne amintim ce spunea el, că „întotdeauna i-a plăcut viata”, dar și fetele și tot ce ține de distracție. Jurnalul zilei ne aduce amintiri despre el, cum și-a spus asta chiar, „recunosc, eram cam obraznic”, că așa îmi place să cred, dar poate nu a fost deloc obraznic, poate doar… mai liber în caracter, să zicem, pe scurt, între 1963 și 1974 a reușit nu mai puțin de 73 de succese, ceea ce nu-i puțin pentru un om dintr-o generație unde toată lumea știa de Eddy Merckx!
Dap, la Giro a brillat, a încheiat pe locul 4 în 1970, dar nu e tot! A fost și de două ori campion al Italiei, iar presa, bineînțeles, a avut cuvinte frumoase, poate că ar fi meritat un omagiu și mai grandios, dar cine știe, poate toți și-au spus deja la urma urmei da, chiar și adversarii lui i-au admirat drumul, căci nu erau multe camere pe vremea sa, să aplaudiți în fața micilor ecrane.
Michele Dancelli a lucrat ca zidar înainte de a ajunge campion: „A murit când eram copil!”
Oh, dar viața n-a fost deloc ușoară, cu tragedia morții tatălui său care i-a întunecat copilăria și a avut știți voi, ai știe să te lupți, a lucrat ca zidar, un efort colosal pe șantiere, poveste ascunsă bine în spatele cuvintelor, „mi-am rupt spatele” zicea el, dar totuși a ajuns mare star. Timpurile complicate te fac să te întrebi cum reușesc sportivii să rămână pe linia de plutire în asemenea ape tulburi. Nu a fost diplomat, dar asta s-a văzut pe podium și în viața de zi cu zi!
Dar presa, așa cum ar trebui, a ținut să-și ia rămas bun cu o notă de tristețe, un om care a reprezentat Italia când competițiile nu erau chiar așa de scăldate în lumina reflectoarelor, și au spus toți și chiar și cei mai duri adversari l-au admirat, asta parcă e o lecție de viață pe care trebuie s-o păstrăm!
