“`html
O mama distrusă și o tragedie sfâșietoare în războiul din Ucraina!
Când războaiele se desfășoară interminabil, mii de oameni mor, iar numele celor dispăruți devin doar statistici tragice; dar fiecare viață pierdută lasă o amprentă profundă în sufletele celor rămași în urmă, iar Nastya Hryhorenko, inima acestei povești, simte furia și durerea mai acut ca nimeni altcineva, doar că povestea lui Tymur, bietul de el, este sfâșietoare, căci avea doar 10 ani când a fost luat de lângă mama sa. 22 iulie, ora 4:40 dimineața, ora în care o rachetă rusească a lovit brutal un apartament din Kramatorsk, oraș aflat la limita frontului, și ce altă zi ar fi putut să fie mai tristă?
Tymur dorea să-și viziteze bunica, o idee bună, nu-i așa? Dar iarăși, doar peste nouă ore ar fi trebuit să plece cu mama sa spre Kiev, unde probabil că și-ar fi continuat viața, căci mama sa l-a lăsat să stea cu bunica în acea noapte fatidică. Desigur, a primit vestea tragică și s-a întors înspăimântată acasă, dar când sora ei i-a zis că ai luat-o pe mama și că Tymur era sub dărâmături, Nastya a șters lacrimile și a realizat că visul se transformase în coșmar.
Video-uri sumbre circulă acum, cu trupul neînsuflețit al lui Tymur, zăcând pe podeaua apartamentului distrus, iar soldații, sărmanii de ei, încercau să-l readucă la viață, dar cum să revii la viață într-o lume atât de devastată? „Unul dintre soldați a spus că are puls”, povestește ea iar ochii îi sunt plini de lacrimi, „dar după 40 de minute de resuscitare, miracolele nu s-au întâmplat.”
Dar să vorbim despre trecutul greu al mamei, căci când pierzi totul, nu mai știi dacă să zâmbești sau să plângi, iar Nastya, sătulă de suferință, și-a pierdut soțul, Evhen, în mai 2023, tot în urma unei bătălii, și acum, nu avea alt copil, iar Tymur era totul pentru ea; în vreme ce își aduce aminte de vremurile fericite, pline de râsete și jocuri, nenorocirea a lovit din nou, și o întreagă noapte care părea să fie plină de speranță a devenit un capitol dintr-o poveste de groază.
Acum se zbate între amintirile fericite ale unui copil blond, care iubea animalele de companie, și durerea insuportabilă a unei mame pline de regrete. „De ce nu am fost acasă în acel moment? Ce forțe m-au îndepărtat de el?”….A fost ultima dată când l-a văzut, iar zgomotul sirenelor și exploziile se fac auzite în fundal, subliniind inumanitatea acestei situații groaznice. Peste 2.700 de copii au fost uciși sau răniți în această necruțătoare război, și e o statistică care bântuie.
La marginea orașului, Tymur este înmormântat, un mormânt proaspăt, flori peste el, iar departe se aud sunetele oribile ale continuării conflictului; un peisaj distrus plin de morminte noi, iar tristețea plutește ca o ceață, nelăsând loc la speranță în orașul acestuia, ale cărui zile par să fie eterne în coșmarul războiului.
“`
