“`html
Revelatia macabra a zeitei-copil din Nepal: O traditie socanta inepuizabila!
Saptamana aceasta, exact pe 1 octombrie, o fetiță de doar 2 ani din Nepal, pe nume Aryatara Shakya, va fi învestită ca noua zeiță-copil, o continuitate a unei tradiții vechi dar extrem de controversate, ce da frisoane și stârneste critici din partea organizațiilor pentru drepturile omului, Daily Mail și Tribune India au raportat cumva amintind de cum uneori traditia este mai atasanta decat sansele la un viitor normal.
Așadar Aryatara, care se va alătura rândului celor numite Kumari, o va înlocui pe Trishna Shakya, fosta zeiță de 11 ani, văzută în public ultima dată sâmbătă, într-o ceremonie de mare fast în Kathmandu – o atmosferă de spectacol pe un fundal de controverse, poate așa cam ar trebui sa privim lucrurile, nu-i așa?
Dar haideți să înțelegem cum funcționează acest proces, unde doar copiii dintr-o anumită casă (Shakya) și cu horoscopul potrivit pot face față acestei provocări, unde preoți budiști de rang înalt și astrologi regali decid soarta acestor micuțe zeițe, dar nu înainte de a trece printr-o probă de curaj ce-i drept de-a dreptul șocantă, căci imaginile sunt macabre, animalele sacrificate și bărbați mascați dansează în sânge, iar dacă fetița arată vreo frică – puțin disconfort – este pur și simplu considerată „nedemnă”.
Mai departe, când totul este gata, Kumari va trăi izolată, în templu, fără acces la lume și cu văderea părinților doar o dată pe săptămână – căci chiar și idee de educație pentru aceste micuțe divinități pare a fi ceva mai puțin important, care să le permită să străbată viața de zi cu zi când își vor pierde statutul de zeiță, o întoarcere în societate care adesea provoacă confuzie și dificultăți, stimulând tristețea nu doar a lor.
Tradiția susține că Kumari este întruparea zeiței hinduse Taleju, protejând țara și oameni, însă cumva această protecție vine la pachet cu un preț, pentru că plimbarea ei în Piața Durbar este ultima dată când umezeala pământului îi va atinge tălpile, atunci când va fi purtată în palanchin de aur ca o regină a nebuniei, ce ba se iubește ba îi este frică de cei ce vin s-o caute, inclusiv prim-minștri care încearcă să le ceară binecuvântările prin atingeri de mână pictate în roșu, norocul venind ca de obicei cu un preț, ciudat.
Unii doar visează să prindă o privire asupra fetiței din spatele feroneriilor, în timp ce privilegiile mai mari lesne facilitează accesul la palatul ei, unde steagul ei de zeiță pare a i se părea doar străinez, având puteri speciale asupra bolilor, iar vizita oficialilor este o chestiune de mare faste și agitație, căci acțiunile lor sunt interpretate nu doar ca simple gesturi, ci ca predicții sumbre sau vesele despre viețile celor care îndrăznesc să le calce pragul, plânsul ei-ar putea însemna boală, iar zâmbetul – viață.
“`
