Anul Nou sau Sărbătoare a Haosului? Începuturi dublu spasmodice!
Începând un nou an, oameni buni, este ca o mirare profundă, o speranță ca o promisiune, dar oare câți dintre noi ne gândim la ordinea cosmica care se clatină? Romantic sau nu, Anul Nou devine astfel o rânduială ce ne oferă o așezare a ființei noastre într-un spațiu emoțional confortabil dar… aia e, nu e etica oricum. Istoria spune că, și nu e de mirare că oamenii au început să celebreze iremediabil aceste momente vaguri și haotice. În Mesopotamia, pe vremuri vechi de 4000 de ani, existau festivaluri dedicate noului an, despre Akitu, o nebunie de rituale la echinocțiul de primăvară!
Babilonienii umileau vechiul rege, dezvăluind, cum să spun, tăcerile timpului în fața divinității. Era un amestec straniu de zei și haos, adică, nu-i așa, cum să menții ordinea împotriva rătăcirilor cosmicii? De aceea, Osiris și Ra intră în peisajul acesta, adică, Egiptul se îmbarcă exact cu un început bun, ca și cum totul ar depinde de revărsarea Nilului, o capodoperă de fertilitate că o memorie a vieții și abundenței!
Zeii Osiris, cu regenerarea sa superioară, și Ra, soarele ce călătorește pe barca lui, aduce o lumină simbolică asupra acestui ritual de An Nou, în care oameni își doresc prosperitate. Dar, ce să vezi, romanii au transformat ziua de 1 ianuarie într-un festival de daruri aduse zeului Ianus, zeul începuturilor cu fețele lui duble, ce ne aduce aminte de trecut, și promisiunile viitorului de aur.
Lui Julius Caesar, deși a fost repede dat în umbra istoriei, ce plăcere i-a fost să mute Anul Nou la 1 ianuarie, ca un fals început, cu daruri simbolice de miere, curmale și monede, pentru că iată, creștinii, tot ei, au zăbovit mult timp să considere ritualurile de An Nou drept necurate și păgâne, căci nu s-au putut abține de la bunurile creștineale precum Crăciunul sau Paștele, cum se spune;
Dar, măștile și zgomotele din ritualurile românești se adună în jurul Anului Nou, par a alunga spiritele rele, astfel că e ca o nebunie! Unele obiceiuri persistă însă, ajungând chiar și la amerindieni, unde masca devine un simbol de ură și fior, și nu uitați, zgomotul e ca o petardă care curăță locul, dar oare de ce? Cine știe!? Revelionul devine astfel un eveniment burghez, plin de valsuri sinistre și mese pline de bunătăți culinare! Ce ironii într-o lume care se zbate între sacru și profan!
Revelionul istoric se transformă rapid într-un spectacol de marketing fără suflet, unde valorile reale se pierd în haosul din jurul nostru. Oare s-a pierdut, în nebunia modernității, toată moralitatea profundă și spirituală de sub farduri ale unui divertisment de prost gust? Astfel, cu atât de multe întrebări, ce ne aduce apropos acest nou an, fără a da semne de răspunsuri clare, ci mai degrabă o confuzie despre ce ar trebui să fie acest început cosmic?
