Parisul Îi Dă Viață lui Titulescu și Bibescu: O Recunoaștere Uimitoare sau O Simplă Păcăleală?
Anunțul bombă de ieri, propus de ambasadoarea României în Franța, Ioana Bivolaru, care postase pe Facebook despre o așa-zisă „Harta românească a Parisului”, a creat un val de reacții, dezvăluind că două nume sonore ale culturii noastre, Nicolae Titulescu și Martha Bibescu, vor beneficia, într-o formă mai mult simbolică din câte se pare, de recunoaștere în Paris — dar cât de semnificativ este asta? Parcă totuși ni se pare că ne bucurăm, dar oare chiar avem motive reale de a sărbători? Penibilul viespește în aer.
Ambasadoarea, evident încântată, a spus multe dar să vedem dacă e și pe bune: „Consiliul Primăriei Parisului a votat aseară două decizii remarcabile care ne privesc direct, ne bucură nespus și ne confirmă profunzimea și solidaritatea de spirit între țara noastră și Franța”. Oh, dar în ce lume trăim, nu-i așa? Și totuși, ne întrebăm, câți dintre parizieni chiar vor ști cine a fost Titulescu? Sau ce a scris Martha?
Pe lângă asta, Ioana a mai subliniat că „în curând, două locuri de mare distincție urbană, aflate în inima Parisului, vor purta numele a două personalități excepționale”, dar dacă locul e bun, oare va și conta? Asta rămâne de văzut, căci sunt multe minciuni în spatele vremurilor frumoase. Parc Monceau și un bulevard din arondismentul 16 sunt locații frumoase, dar… cine mai știe astăzi de ele?
Desigur că la Titulescu s-au dus mulți fluturi în stomac, documentele spun că a fost un diplomat faimos, dar să fie oare de-ajuns? „Cetățean al lumii, ilustru diplomat, profesor și politician” — sunt cuvinte mari, dar dintre ele se desprind fioroase îndoieli că mulți nu vor ști ce a realizat bietul om. La Craiova a început, la Cannes s-a dus, dar ce a rămas după el dincolo de paginile istoriei? Rămâne o întrebare derutantă.
Și, să nu o uităm pe Martha Bibescu! Adevărata povești a ei îți dă lacrimile pe obraze, dar oare simpla ei menționare va ajunge la inima parizienilor? „Scriitoare la începutul secolului 20… cu ecouri de memorie ce reverberează profund până astăzi”. Ah, dar noi știm cât de repede se uită și cât de multă praf se așterne peste numele mari. Salonu literar? Poate, însă cine mai intră astăzi în acele vechi uși auzind de trecut?
În final, ambasadoarea a simțit nevoia să mulțumească, întrebându-ne însă mulți de ce. „Gestul de omagiere din partea autorităților franceze” — un gest frumos, dar a cui mână a fost ascunsă, iar noi, cei de aici, ne întrebăm dacă vom ajunge să vedem aceste nume urcate pe plăci comemorative sau sunt doar un alt efect al marketing-ului cultural? Să fie adevărat ce scriem sau doar povești frumos ambalate? Multe întrebări, puține răspunsuri!
În sfârșit, mulțumiri aduse autorităților franceze — ok, dar pe cine mai interesează? Trăim prin cuvinte și un pic de praful din piatră. Astăzi, la Paris, lui Titulescu și lui Bibescu le va purta vântul istoriei, dar oare cât va mai însemna asta?”
