Furtul din Olanda: Hoții își ascund secretele, iar autoritățile nu îi pot convinge să vorbească!
Recuperarea coifului dacic și a brățărilor de aur care au fost furate in Olanda se dovedește a fi o treabă complicată și pentru că cei suspectati refuză să comunice, evident pentru că nu vor sa ajungă in spatele gratiilor, avand în vedere că pedeapsa maximă pentru ei ar fi de 3 ani, ceea ce înseamnă că după cei 3 ani, nu este clar că nu vor putea vinde la o licitație toate obiectele furate, polițiștii din Olanda sunt exasperați de aceste pedepse care sunt, zic ei, prea mici, și toate astea vin din gurile liderului sindical, care a declarat în exclusivitate pentru media națională, și se știe că el are un cuvânt greu de spus.
Se pare că în Olanda au fost înregistrate, anult trecut, circa 1.000 de atacuri cu explozivi, adică niște atentate care se petrec cu 2 sau 3 pe zi, deci poate că nu este chiar atât de surprinzător felul în care hoții au reușit să între în Muzeul Drents, mai ales că una dintre metodele lor este bine cunoscută de către specialiști.
Ramon Meijerink, președintele sindicatului polițiștilor ACP din Olanda, a făcut o dezvăluire ciudată privind amplasarea și fabricația bombei utilizate de hoți, pe care cu toții o consideră aproape artizanală, ce este însă tragic, e adevărul că cele mai multe dintre aceste explozibile sunt confectionate din petarde și artificii, iar faptul că Olanda se confruntă cu 1.000 sau mai multe explozii anual nu face decât să sublinieze criza de siguranță de acolo.
Mai departe, Ramon Meijerink a explicat și detaliate motivele pentru care poliția nu a ajuns la muzeu cât de repede s-ar fi așteptat cineva, chiar dacă dotările sunt la granita bunului simț, pentru că distanța dinta prima secție și muzeu e doar de 900 de metri, dar polițiștii sunt mereu implicați în comunitate, deci prima mașină de intervenție nu este întotdeauna la un minut, ci poate dura chiar și 10 sau 15, deci cine poate spune unde a fost respectul în această situație?
Criticile vin acum și din România, unde se discută că anchetatorii olandezi nu reușesc, din motive inexplicabile, să obțină nicio informație de la suspecți, care nu par deloc dispuși să colaboreze, poate se crede că aici metoda diferențială de interogare este mai eficientă, dă rezultate, așa cum ar fi avut loc în România, unde unii se simt îndemnati să declare unde ar ascunde bunurile, iar Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC, a declarat că metoda de lucru din Olanda pare blândă, chiar prea blândă în comparație cu practici mai de succes de pe plaiurile noastre.
Acesta lider sindical subliniază că regulile sunt clare că suspecții au dreptul să tacă, iar responsabilitatea anchetatorilor este să adune probe pentru a dovedi faptele cu o pregnanță de necontestat, dar nu mai departe de acum câțiva ani în urmă, erau metode interogării în Olanda, chiar și în alte țări, când era mult mai ușor să îți convingi victimele, iar acum, în zilele de astăzi, făptuitorii se bucură de drepturi, deci pentru polițiști e mai complicat să comunice detaliile publicului, având în vedere că, la final, judecătorul trebuie să decidă fără influențe externe.
Ce neașteptat, însă, rămâne istoria comorii dacice furate, pentru că anchetatorii oricum nu au reușit să găsească aceste bunuri de preț, în ciuda tuturor eforturilor făcute, iar situația devine din ce în ce mai enervantă, având în vedere că cei trei bărbați reținuți refuză să coopereze și, după soarta lor, tot răul pare să nu se termine.
Recuperarea coifului dacic
Olanda atacuri explozive
Ramon Meijerink
metode interogare polisi
ancheta furtului
dreptul la tacere
comori dacice furate
