Timișul, victimă a unui paradox al fotbalului românesc: o nou-promovată din Liga 3 învinsă acasă de o divizionară “D” nepromovată

Nou-promovata din Şag n-a încheiat astăzi cu bine “dubla” aparițiilor acasă, cedând pe finalul unei întâlniri ce curgea spre 0-0 în ceea ce a fost primul meci cu Ciprian Urican în spațiul tehnic al Timişului, 0-1 cu campioana întărită a Diviziei D Hunedoara, CS Minerul Lupeni.

În continuare invincibilă și după 4 etape în Seria 9 din Liga 3, ba chiar încă fără a fi primit vreun gol în deplasare, la ieșirile pe terenul campioanelor din Divizia D Arad, 0-0 cu ACS Viitorul, respectiv “D” Timiş.

A revenit vremea bună, după timpul potrivnic fotbalului pe care Timişul a răsturnat totuși vinerea trecută scorul, 4-1 de la 0-1 la pauză cu oaspeții din Periam, însă soarele n-a adus și o completare la primele puncte în Liga 3, dimpotrivă, bănățenii nealegându-se cu nici unul în întâlnirea de la ora 17.

S-a repetat identicul 0-1 acasă din etapa I, atâta tot că promovata din Divizia D Arad puncta atunci în primele 20 de minute prin Bădăuță, pe când al doilea eşec la Şag al Timişului a survenit la intrarea în ultimele 5 minute ale partidei din runda a IV-a, cu o execuție individuală notabilă, Robert Eshun preluând cu stângul și șutând cu dreptul de la aproape 30 de metri, imparabil. 

Prim gol în deplasare al roș-negrilor în Liga 3, autori ai unor victorii legate după depășirea cu 4-2 în Valea Jiului a campionilor la zi din Seria 7, cei din Ghiroda, în urma unor remize legate la începerea campionatului, 2-2 la Lupeni cu alb-violeții şi 0-0 în județul Arad.

Timișul l-a avut în premieră pe banca tehnică pe Ciprian Urican, iar acesta a început jocul cu portarul Iovicin, Podină și Raul Popa ca noutăți în formula de start față de cea la care apela antrenorul secund Ciprian Palade vinerea trecută, Mereu nemaiîncepând între buturi iar Moţiu, accidentat fiind, ieșind din schema convocării, pe când Făgărăşanu a luat loc pe bancă. 

Urican, a cărui învestire era anunțată luni seară şi oficializată în înscrisuri peste săptămână, a apelat la Iovicin – Lungu, Zaharia, Podină, Taub, Munteanu – cpt., Briciu, Micşa, Raul Popa, Ivanovici şi Drăghici, pe când Mereu, Cândreanu, Românu, Şiel, Viaşu şi Foris au luat loc pe bancă, Zaluschi fiind și acesta accidentat, aşadar cu un efectiv mai restrâns numeric. 

Nu cel mai oportun pentru a primi vizita unor neînvinși care înscriau un total de 6 goluri vicecampioanei Seriei 8 şi laureatei Seriei 7, dovadă că “implantul” federal în grupa vestică prin invitaţia în Liga 3 nu-i un implant oarecare, ci un ghimpe de-a binelea în coasta “fâşiei vestice”, cu potențial de perturbare a calculelor unor timișeni și arădeni, mai ales că la cei din Valea Jiului s-a oficializat și instalarea lui Florea Spînu, de la ACSO Filiași, care şi-acesta-i venea de hac trupei lui Sorin Bălu cu un 4-2 în sezonul trecut, semn al ambițiilor hunedorenilor, nefiind de ici, colea a avea în colectiv un reprezentant al Ligii a III-a în Comitetul Executiv al FRF. 

Desigur, realitatea e că Minerul Lupeni n-a promovat pe teren în Liga 3, ceea ce Timişul Şag chiar a reuşit în baza criteriului sportiv, cu alte cuvinte “lupii” roș-negri nemeritându-și prezența în cadru, dar noua garnitură fortificată pe gazon şi pe margine ține acum a dovedi contrariul, ceea ce poate fi la îndemână când acționezi vara aidoma unui… “aspirator” în regiune, şi pe fondul dispariției din peisajul fotbalului hunedorean terţ divizionar a “Municipalului” Devei, 

S-a reușit un “artificiu”, şi a nu se uita că şi-n urmă cu ceva ani, în ediţia 2017-2018, zona fotbalistică a Văii Jiului era “proptită” prin strămutarea din “D”-ul vîlcean a lui ACS Şirineasa, găzduindu-şi meciurile Ligii a III-a pe “Petre Libardi” din Petroşani, şi chiar promovând, după care urma metamorfozarea în… ACS Energeticianul. 

De astă dată nu era nevoie de adoptarea unor grupări din alte zone, ci, pe carcasa divizionarei D hunedorene Minerul, care rata fără a marca deloc promovarea la baraj în Liga a III-a, era încropit peste vară un lot suficient de tare pentru a lua cu asalt “străveziul” eşalon terţ, modest de-a binelea, cei din Lupeni adăugând victorii primelor remize.

Ce plusvaloare e generată astfel în ansamblul său fotbalului terţ divizionar, e greu de precizat, cert fiind că zona vestică a pierdut printre altele, pe lângă cluburile din Lipova şi Buziaş, pentru a nu mai reaminti de cel din Chişineu-Criş – de parcă atâta timp ar fi şi trecut deja de-atunci, şi pe cel “Municipal” al Devei, pricopsindu-se în schimb cu un implant-ghimpe izbitor la vedere, ţinând cont de starea defunctă a economiei “din Vale”, o faţă palidă a celei productive de altădată, tăiată la fier vechi în beneficiul “băieţilor şmecheri” şi de-a binelea o gaură neagră pentru deficitul teribil al ţărişoarei scufundate pe nimic, sau doar în conturile unor arivişti, datoria externă balonându-se altfel încet şi sigur spre vreo 200 de miliarde de euro, în curând. 

Un paradox al aşa-zisei tranziții care n-a dus de fapt decât într-o fundătură, ca o zonă torpilată economic să fie “pansată” în special prin “pâine şi circ” de divertisment, producții tradiţionale pe butuci dar sportivi străini în linia de atac şi un reprezentant al “Executivului” federal împingându-i de la pupă.

Însă dacă finala Cupei României s-a jucat în 2024 între exponentele unor aşezări altădată centre siderurgice forte, actualmente tot ruinate în plan economic postindustrial, cazul Lupeniului trece drept minuscul. 

Un aspect pozitiv conturându-se sub forma mediei totuși primenite de vârstă, asta spre deosebire de povara anilor, purtată de Timişul Şag şi resimţită pe undeva spre final în faţa unor oaspeţi mai vivace fizic, dacă tot s-a folosit FRF de un artificiu pentru a lua pe sus Minerul Lupeni împotriva criteriilor sportive, acelea legate de câştigarea promovării pe gazon, măcar nefiind o trupă nevoită a se mai uita şi-n cărţile de identitate. 

Cu Dan Voicu director sportiv, cei dn Valea Jiului au început pe Timiş cu portarul căpitan Raţ din generaţia 1993 – Nicolae Toma (2006), Daniel Creciunesc (1995), Dulap (1995), Doboş (1990), Prem (2005), Marinca (2000), Petea (2005), Eshun (1998), Baido (1997) şi Ayemantey (1999), pe bancă luând loc în marea lor majoritate foarte tinerii Drîngă şi Hârşan din generaţia 2006, Iepure şi Cercel din 2004, Mazilu (2001), Bănceanu şi Mândreci din generaţia 2000, Ciucurescu (1996) şi Vlad (1995).

Ceea ce nu se poate spune despre nou-promovata timişeană, iar atât s-a putut la Şag ca viziune îngustă şi limitată a copierii la indigo a reţetei de succes a vecinilor din Peciu Nou, promovați în 2023 tot cu numeroşi jucători rutinaţi, dar nu chiar într-atât de… rutinați, cu mai bine de un an în plus ca medie de vârstă a componenţilor de bază ai “albaştrilor” Timişului. 

Iar majoritatea jucătorilor de câmp titulari a fost şi astăzi alcătuită de către cei trecuţi de 30 de ani, cu minusul existent la Şag şi vizavi de continuitatea în pregătire, nu cea mai riguroasă în antrenamente, atârnând şi mai greu la anii oricum în plus din rândurile efectivului. 

Ajungându-se implicit la aceeaşi interogație în privința plusvalorii adăugate în beneficiul fotbalului terţ divizionar în ansamblul său, nefiind deloc clare orizonturile unei trupe bazându-se din plin pe jucători de la o anumită vârstă în sus.

Nefiind bineînţeles problema lor, a celor care-şi văd de longevitatea carierei, iar deficitul ţinând de absența propunerilor realiste din rândurile “noilor valuri”, repretentate cu țârâita.

Ori ce rost şi motiv real poate avea alinierea unui efectiv care n-are, oricum ai lua-o, mulți ani înainte de rulaj competiţional, oricât de mult s-ar ţine veteranii de antrenamente şi oricât de slab ar fi nivelul valoric al eşalonului respectiv al tinerilor ce “vin din urmă”, este mai greu de intuit!? 

Culmea ironiei, sau dovada descreşterii alarmante a înțelegerii fenomenului prin “ciocul vestic”, ţinând de aspectul că Timişul era chiar asociată înaintea startului sezonului, prin anumite cercuri altfel mai greu detectabile, cu una dintre “revelaţii”, etichetare transpirată printr-o anumită parte a presei “cu neuronul odihnit”, existând o evidentă contradicție în termeni între media realmente ridicată de vârstă şi caracterul de revelaţie. 

Când răsari cu un colectiv tânăr şi proaspăt, propunând nişte sportivi pentru viitor, atunci ai putea fi eventual asociat unei revelații, dar altfel, realitatea e chiar binişor diferită la campioana la zi a Diviziei D Timiş, fără nici cea mai mică urmă de lipsă de respect pentru “veterani”, nefiind deloc “vina” lor că unii decidenţi atât de departe au putut vedea în perspectivă, încât să rişte a atrage “Comunalului” depreciativul “cimitir al elefanţilor”. 

Dar Roşu a fost la urma, urmei arbitru, câştigându-şi mandate de edil local ca pesedist, nimic altceva decât partidul continuator al funestului FSN care prelua ştacheta de la PCR, aşadar şi nimic de aşteptat din asemenea direcții pseudosocialdemocrate, iar pe unul ca Ianoşev senior chiar doar atât l-a putut de exemplu deservi odată piatra de moară a ignoranței, trăgând demarcaţia între semeni în funcţie de trecerea acestora sau nu printr-un orfelinat.

Ce aşteptări putându-se astfel întrupa în cazul Timişului? 

O “umplutură la număr” în obeza Liga 3 în care a promovat cu un unsprezece “îmbătrânit”, ca implicită dovadă perfectă a deşertăciunii din jur, din moment ce jucători binişor trecuţi de 30 de ani au putut face “instrucție” cu mai tineri oponenţi, meritul major al timişenilor faţă de omologii lor hunedoreni nepromovați dar “luați pe sus” de FRF ţinând tocmai de reuşita la baraj, făcând diferenţierea între cei care ar avea ce căuta la o adică în eşalonul terţ, bineînţeles, strict în formula sa obeză, şi cei care nu şi-au câştigat onest locul în baza întrecerii sportive, ci doar “la masa verde”.

Dar iată că nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine… se nimereşte, ironia sorţii făcând ca Timişul s-o încaseze acasă când îi era lumea mai dragă, după ce atâta şi-atâta a tras peste ani pentru a ajunge în sfârşit în Liga 3, din partea unor oaspeţi care nici măcar n-au promovat pe teren din Divizia D Hunedoara. 

Sau un altfel de semn al absurdităţii acestui campionat cu 100 de cluburi împărţite în 10 serii a câte 10 grupări, dând naştere şi unor asemenea întâlniri, între o trupă cu media ridicată de vârstă şi una a unei divizionare “D”, pierzătoare la baraj. 

Niciun folos fotbalului în profunzimea sa, oricum într-atât de suferind în România.

Dar câtă vreme tocmai decidenţii protagonistelor din fenomen întrețin absurda stare de fapt prin a vota în calitate de membri afiliaţi FRF cu rezultante gen 272-0 şi fără abţineri, precum în 2022 şi bătând recordul unor alegeri din ceauşism, câtuşi de puţin de mirare că lanţul slăbiciunilor într-un cerc vicios alimentează aberații precum Liga 3. 

Roşu chiar meritându-şi soarta de moment a serii de vineri, 0-1 acasă cu Minerul Lupeni, căci “sistemul” pe care-l susţine la vot poate aliena spiritul pur al fotbalului prin a tarnsforma peste vară precum dintr-o baghetă magică, împotriva criteriului sportiv, o divizionară “D” în “C”.

Şi-atunci la ce a mai tocat Primăria Şag cu miile de lei lunar din dările localnicilor pe câte-un jucător spre 40 de ani sau vreun altul pe drept “zburat” de altundeva pentru totalmente neprincipiale nu un-doiuri, ci unu-x-doiuri, pentru toate chinurile promovării, doar pentru ca la a patra strigare în “C” Timişul să fie taxată acasă de o divizionară “D” care nu pătrunsese pe teren în Liga 3, ci pe nedrept!?!

Iar dacă FRF a avut o baghetă magică pentru a scoate Minerul din mina Diviziei D Hunedoara, în puţul Ligii 3, în schimb Urican n-a avut bineînţeles vreo baghetă la debut, chit că a încercat şi prin câte-o schimbare în ultima jumătate de oră, Cândreanu în locul lui Podină, apoi  Făgărăşanu în locul lui Drăghici, ulterior Românu în locul lui Popa. 

Minerul fiind mai periculoasă, cu ocazii în plus de a marca, şi în general mai puţin bântuită de probleme, cele în plan ofensiv constituind o bătaie de cap când joci pe teren propriu.

Şi urmează deplasarea la liderul imbatabil din Pecica, doar a doua ieşire după acel 6-1 (1-0) la Ghiroda, învinsă acasă de la ora 17 cu 0-1 de arădenii Progresului.

“Știm care este situaţia la Timişul, ştiu în ce situaţie e şi la ce m-am înhămat, care e contextul, dar ştiu şi ce trebuie să facem, însă e nevoie de timp. Şi totul se va regla. Important fiind că îşi doresc, aşa încât lucrurile n-au decât să meargă spre bine. Am alte standarde dar apreciez când depun efort şi vor, chit că nu pot încă în plan tehnico-tactic, dar când vom învăţa să atacăm şi să facem ofensiva să funcţioneze, şi lucrurile se vor schimba. Un plus ar fi faza defensivă, in principiu a funcţionat, dar şi-acolo sunt lucruri de rezolvat. Ei au avut un plus faţă de noi, dar am ştiut să ne apărăm disciplinat, ca punct bun de plecare. N-am avut o logică în faza ofensivă, şi nu-mi doresc rezolvări individuale, pe calităţile jucătorilor, ci practicând un joc colectiv”, a spus Ciprian Urican după înfrângere. 

Clasamentul actualizat în C9 după o seară cu succese la 0 ale oaspeţilor, inclusiv Avântul Periam – CSC Peciu Nou 0-2, pe coloana rezultatelor şi programului viitor în secţiunea Fotbal.

TAGS: Liga 3, Timișul, Minerul Lupeni, Ciprian Urican, Fotbal