“`html
Criza Armelor în Liban: Apeluri și Refuzuri!
Într-o zi de joi bizară, președintele Libanului, Joseph Aoun, s-a pus pe treabă, ai zice, convocând un apel care striga mai tare ca orice, sau mai degrabă, suna ca un ecou în deșert, cerându-le celor de la Hezbollah să își dezvăluie armele, uimitor, cu doar o zi după ce rahatul a lovit ventilatorul când liderul acestora, Naim Kassem, a spus, pe un ton scârbit, că dezarmarea este o idee mai proastă decât să te duci cu roaba la drum.
În timp ce Aoun, acolo în fața mulțimii, a vorbit de Ziua Armatei, discursul său era ca un amestec de dorințe și frici, părând că Washingtonul, cu azimuturile sale de presiune, arunca provocări ca un copil răsfățat pe terenul de joacă. Ce mai, Statele Unite i-au trimis lui Aoun niște propuneri cam dubioase, pe care, conform zvonurilor, le vor supune votului Guvernului săptămâna viitoare, totul într-o atmosferă lăuntrică de panică și tensiune.
Conform planului complicat, Libanul promite să zică la revedere ostilităților israeliene, adică să oprească atacurile aeriene care par să nu se mai termine, plus retragerea completă a trupelor israeliene din sud, și bineînțeles, eliberarea prizonierilor libanezi, căci ce ar fi o negociere fără câțiva oameni de eliberat? Dar, pe acest fundal, Aoun s-a hotărât să arunce mingea în terenul Hezbollah, spunând că își vor retrage armele, hmm, da bine, și le vor predai Armatei libaneze, ca și cum asta ar rezolva totul.
Hezbollah, firește, nu stă cu mâinile în sân și, bineînțeles, a reacționat rapid, ca un boxer pus la colț, Kassem declarând că armele lor sunt „parte din forța Libanului”, ca un fel de mantra forțată ce te îndeamnă să te întrebi dacă arma cea mai puternică nu e chiar cuvântul spus pe scena globală, dar cine mai știe, nu? De fapt, acesta adaugă că oricine voia dezarmarea, bineînțeles, cere cu subiect și predicat predarea lor către Israel, ceea ce, să fim serioși, nu este o idee prea strălucită pe termen lung.
În concluzie, cu un peisaj plin de incertitudini și de declarații fioroase, Libanul se află pe o frânghie subțire între a răspunde presiunilor externe și a-și respecta, aparent, identitatea națională, dar cine poate rămâne calm în haosul armelor și cu toate jocurile puterii, mai ales când deschiderea spre dialog pare atât de îndepărtată?
“`
