Tarom – O umbră a gloriei, un simbol pierdut

În 1997, am făcut parte dintr-o delegație a Parlamentului României, invitată la Paris de Parlamentul francez. Delegația era condusă de dl. Ion Diaconescu, membru al Partidului Țărănesc și vechi deținut politic. Secretariatul Parlamentului a luat bilete pe ruta București-Budapesta-Paris. Dl. Diaconescu a refuzat, spunând: “Cum să coboare la Paris o delegație oficială română dintr-un avion unguresc al Companiei Malev? România nu are avioane pentru oficialii săi?” În final, s-a plecat cu un TU Tarom.

Evoc acest episod cu stimă pentru dl. Diaconescu ca urmare a unui alt episod petrecut zilele trecute. Am plecat în Italia și nu am găsit bilet decât pentru cursele companiei maghiare Wizz Air. Pe Otopeni erau patru avioane Wizz Air, dar nici unul Tarom. Tarom a fost falimentat și am ajuns să circulăm cu avioane care au pe fuselaj steagul Ungariei. Tarom nu era doar o companie aeriană, ci reprezenta avioane cu steagul românesc pe fuselaj. Era un simbol și o mândrie națională.

De ce conducătorii de azi ai României nu țin la acest simbol național? Poate pentru că, lăfăindu-se în luxul avioanelor private, nu le pasă nici de simboluri și nici de mândria națională. De ce nu s-a investit în Tarom, de ce s-a lăsat să se prăbușească? Oare nu se putea salva? Ce s-a întâmplat cu viziunea națională, cu dorința de a avea o companie aeriană puternică, un simbol al identității românești?

Este o rușine să vedem cum un simbol național, ca Tarom, este redus la o umbră a gloriei sale. Este un semn al lipsei de viziune și de patriotism din partea conducerii actuale. Sic transit gloria mundi, din păcate. Sperăm ca într-o zi, România să recapete o companie aeriană națională, un simbol al mândriei și al unității noastre.

Prof. univ. dr. Mircea Coșea