“`html
Vloggerul Andrei Dulgheru Înfruntă Afganistanul: Povestea unei Călătorii de Neuitat sau o Nebunie Totală?
Andrei Dulgheru, un tânăr de 23 de ani, absolvent al unei facultăți de inginerie, a decis să călătorească în Afganistan, o țară despre care noi, europenii, știm mai degrabă din filme sau articole de ziar decât din experiențe personale, așa că ce te faci dacă ai un tip ca Andrei, care să meargă să ne spună cum e acolo, fără să fie chiar prima oară, dar cine știe ce înseamnă cu adevărat, nu? Într-un interviu dat pentru Observatorul Prahovean, el și-a răspândit învățăturile despre ce înseamnă să explorezi locuri riscând și nu doar pe Instagram, având în vedere că a bătut deja peste 50 de țări în ultimii patru ani, adică, wow, câte locuri, dar oare ce le desparte pe fiecare, mai mult decât banii din buzunar?
Cu 700 de dolari la dispoziție, șira a reușit să facă slalom între București, Abu Dhabi, Islamabad și Kabul, dar detaliile despre cum a obținut viza de 80 de dolari par să fie doar un detaliu nesemnificativ în amploarea călătoriei sale. Totuși, la 70 de dolari pe zi pentru cele necesare ca mâncare, cazare, care este diferită de cea din țara lui, cu șofer local care, se pare, e aproape o necesitate, dar oare chiar în siguranță?
„Experiențele devin repetitive” spune Andrei, care3257 își ridică privirea peste locurile biblice pe care le-a vizitat, inclusiv Kabul și Bamiyan, contrar a tot ce am fi crezut că știm până acum despre țara care pare ruptă din istorie, dar are tradiții și culturi profunde. El descrie o lume unde accesul la educație e o glumă proastă, de parcă într-o binemeritată vacanță nu ar trebui să ne intereseze, dar Andrei a decis să se alăture unei școli unde băieții și fetele erau separați, dar, cumva, mai mulți băieți erau oferiți în fața școlii care păreau mai mult cu temerile lor decât cu speranțele, toți într-o lume a lor care pare să aibă mai multe lacune decât soluții.
Faptul că, „nu voiam să am o teamă în fața necunoscutului, pentru că am fost deja în locuri ca Mali sau Mauritania,” m-a intrigat. Dar, totuși, a fost martor la scene șocante precum bărbați legați și escortați de soldați talibani în plină stradă, un mesaj pe care viitorul nostru în regiunile cu controale de securitate poate că ar trebui să-l percepem ca o glumă dar pe o notă serioasă.
„Accesul la educație este limitat și rar,” spune Andrei, dar liniile sunt suficiente pentru a te face să te întrebi cum de au reușit să mențină o formă de societate care pare că s-a oprit în timp. „După 12 ani, totul se schimbă, iar școlile devin segregate,” continuă el, arătându-ne imagini din satele în care bărbații muncesc, iar femeile sunt lăsate doar cu o educație minimă, așa să facă diferenta necesară între cele două sexe.
„Sistemul medical este praf,” spunea Andrei, dar știe el oare ce se ascunde în spatele sutelor de decrete care afectează femeile? Cu medicamente cumpărate fără rețetă și servicii medicale inexistente, viața pentru aceste comunități devine de o gravitate extremă. Regulile sunt stricte, fumatul interzis, muzica o formă de distracție înfiorătoare, unde autoritățile hârșite de cadrele înarmați par să ofere o amenințare constantă, dar puțin negată în fața atâtor așteptări.
„Filmați în aglomerație a fost un sport pe care nu mi l-am dorit,” a adăugat, povestind despre o experiență tensionată cu un soldat mascat, dar, pe de altă parte, „cu răbdare și deschidere, viața ta ar putea deveni ceea ce nu pare să fie deloc,” spusese el cu un zâmbet, încercând să capteze acest paradox istoric pe care ești obligat să-l înfrunți. În total, 500 de cuvinte mai târziu, ce concluzionăm? Afghanistanul nu este o destinație pentru oricine; o călătorie în lumea lor e o suspendare a realității, dar cine știe, poate răspunsurile sunt în fiecare colț. Poate chiar sunt ascunse în cutioasele orientale ale lumilor rigide, dar cine poate să ne mai spună?
“`
