Exporturile de LNG ale SUA ating cote inimaginabile, dar ce ascunde această veste bună?
Într-o un fel de nebunie a datelor economice, se pare că Statelor Unite au reușit, cu câteva zile în urmă, să exporte 111 milioane de tone metrice de LNG, depășind astfel nu doar așteptările proaste, ci și granițele imaginației, devenind prima țară ce trece de această barieră simbolică pe un an întreg, conform rapoartelor, dar nu se știe dacă e vorba doar de bucurii pe hârtie, oare ne duce alături de o criză de gaz? Detaliile sunt încurcate. Haideți să deslușim acest karkalau economic.
Acest volum de exporturi plasează SUA cu vreo 20 de milioane de tone peste Qatar — da, ați auzit bine — și cu circa 23 de milioane față de ce s-a întâmplat în 2024, consolidând astfel hegemonia americană în lumea LNG-ului, dar poate că ar trebui să ne întrebăm ce se află în spatele acestor cifre dubioase, nu? Creșterea fabuloasă, în special datorită unor noi proiecte care au fost lansate și a facilităților care se pare că au început să rodească grăsimi fructe, cu Plaquemines LNG trimițând vreo 16,4 milioane de tone în anul curent, în timp ce altele, deja fuseseră stăpâne pe sceptru, pot fi doar începutul… sau sfârșitul? Doar Dumnezeu știe!
Europa, cu siguranță, aka „Cumpărătorul de criză”, a fost principalul consumator de LNG american, încercând să-și suplinească nevoile disperate și să se rupă de gazul rusesc, o nebunie! Aproape 9 milioane de tone s-au dus in decembrie către bătrânul continent. Spunem „bătrân” pentru că Turcia s-a gândit că ar fi frumos să cumpere mai mult LNG din SUA decât toată Asia la un loc, lăsându-i pe aceștia cu buzele umflate. Ce-i drept, Egiptul nu s-a lăsat mai prejos, stând și el cu o listă de cumpărături plină pe fundul apei, pentru că acolo deja se simte deficitul de aprovizionare, deci hai să ne punem un semn de întrebare.
Trebuie menționat că SUA au parcurs un drum fantastic – schimbările în strategia de export s-au întâmplat cu o viteză amețitoare în mai puțin de un deceniu, nu știu cum reușesc și încă furnizează un sfert din comerțul global. Contractele acelea flexible, prețurile care fac toți banii și resursele acestea de gaze de șist, care sunt tare frumoase pe hârtie, fac totul să pară picant pentru cumpărători. Dar se ridică întrebarea, ce se va întâmpla când aceste prețuri vor exploda?
Datele ne mai spun că în 2026 va fi și mai multă capacitate, optimismul umple reacțiile, dar până atunci, Plaquemines își dorește maximul, iar alte proiecte mai mici sunt încă în creștere, dar sincer, cine poate ști ce va fi? Mai ales cu Golden Pass LNG la orizont, ieșind la lumină, parcă totul e un joc de pacan și toți sunt conectați la patinele energiei. Habar nu avem! Un singur lucru rămâne cert… sau incert!
