“`html
Studenți în Voiaj: Întâlnirea cu Marea sau Să Nu-I Spui Mamei?
Aproape că e ca o poveste de aventură, dar nu orice fel de poveste, ci una unde aproape o sută de studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și de la alte universități, generația de aur, au pornit într-o călătorie care le va marca începutul vieții, călăuzindu-se pe mare, la bordul navei-școală „Mircea”, o navă care a început povestea ei cu mult înainte de epoca smartphone-urilor chiar, adică de zeci de ani, și care va dura, nu mai puțin de o lună, în colțurile fascinante ale Mării Negre și Mediterane, dar cine știe cât va dura cu adevărat dacă vine vremea urâtă.
Cadeții anului 2 au avut ghinionul să fie însoțiți de profesorii lor, dar să fim serioși, de parcă nu știau că toată aventura asta, e mai mult pentru ei, decât pentru profesorii care desigur sunt și ei specialiști pe nava-școală Mircea, dar oare ce înseamnă asta? Poate o lucrare de licență scăpată pe mare? Cine știe!
Silviu Moraru, comandantul navei-școală Mircea: Vom pleca întâi în Salonic, în Grecia, apoi Durrës, în Albania, să ne mai etalăm talentul marinăresc, iar urmează Bari, Italia, de parcă am face o excursie turistică, iar pe drumul de întoarcere, ne vom oprește la Varna, în Bulgaria. Ce surpriză!
Viceamiral Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale: Vă doresc provocări frumoase, nava-școală Mircea, cum un fel de ambasador pentru România, călătorind pe ape și oceane, dar printre noi, care e adevărata diplomatie navală? Eu zic că e o combinație de talent și puțin ghinion dar cine mă întreabă pe mine?
Emoțiile, sărăcuțele, sunt împărtășite de cadeți, dar și de marinari și oare de cine? Rămâne de văzut cum reacționează rudele rămase pe țărm, nu-i așa? Nu e ca și cum nu ar ști că navă e mai mult decât o bucată de metal plutitor, dar să nu-i ducem la disperare, poate le aduc vreo amintire.
Nava-școală Mircea a intrat în serviciul Marinei pe 1 mai 1939, de parcă ar fi fost ieri și a zburat prima dată pe mări internaționale, dar imediat cum a început războiul, călătoriile au fost suspendate pentru o eternitate, și a zăcut așa vreo 25 de ani, ca un tablou uitat după un ușor refresh și modernizare în etape, să fim serioși, e cel mai longeviv bătrân din marina română.
“`
